Vă invităm miercuri, pe 17 ianuarie 2024, la ora 19, la librăria Cărturești Verona, la lansarea unui nou volum al Denisei Duran, apărut de curând la editura Fractalia. Vor fi prezenți scriitorii Luminița Corneanu și Răzvan Țupa, precum și Larisa Duran, în vârstă de 13 ani, care semnează ilustrațiile textuale ale volumului.

Veți descoperi, în acest jurnal poetic scris de o mamă de 40 de ani și de fiica ei de 9 ani – internate în pavilioane diferite ale spitalului – cum poți să joci cărți la telefon; cum să cauți trifoi cu patru foi prin curtea spitalului, așteptând să faci radiografia la plămâni; cum îți numeri și îți aduni fiecare pas făcut în izolare și cum poți dansa cu mâna stângă, în timp ce la mâna dreaptă ai legată perfuzia.

“Un «jurnal de spitalizare Covid» începe să fie un instrument de lucru dacă vrei să stabilești o perspectivă asupra anilor recenți. Și poate că în volumul adunat sub titlul «Un pisoi cu cap de floare», Denisa Duran surprinde numai două săptămâni, de pe 26 septembrie până pe 10 octombrie, dar intensitatea consemnării unei treceri de la viața de familie în izolarea medicală transformă perioada scurtă într-o secvență în care se reflectă detaliat (cu instrumente ce includ calendarul electoral, comentariul auzit întâmplător, zvonuri și comunicate, știri în regim de urgență și senzațional, dar și desene și mesaje audio, discuții și program de recuperare, liste de refacere a legăturii cu ceea ce contează) spaimele și speranțele din care e alcătuită de sus până jos lumea care ne reprezintă.

Dacă vrei, «Un pisoi cu cap de floare» este și documentul intrării Larisei cu «chiuit îndelung» în preadolescență, după o copilărie în care s-a văzut personaj în cărțile mamei. Și regăsirea unor granițe existențiale care țineau cerul și marea la locul lor în memorie.” Răzvan Țupa

 

«Bucurii ziua a III-a:  Mama a venit mai aproape de mine, chiar dacă nu ne putem vedea în persoană tot o simt mai aproape. / Am citit din Momilandia (…) / Am jucat cărți cu tata»

Larisa și mama ei, Denisa, se află  în încăperi diferite ale aceleiași clădiri, dar nu se pot întâlni. Dacă aflăm și data în care își notează fetița fragmentul de mai sus din jurnalul ei de bucurii – 27.09.2020 –  e ușor să ne dăm seama de ce. Amândouă au COVID și sunt în spital.

Un document impresionant, în care sunt alăturate perspectiva adultului, îngrijorat, apăsat de durere, și cea a copilului, pe parcursul a două săptămâni din perioada dificilă a toamnei 2020 – a adunat Denisa Duran în volumul «Un pisoi cu cap de floare», în care notațiile ei sunt contrapunctate de scrisorile (reproduse fotografic) și desenele fetiței sale. Un jurnal de «bucurii», cum spun cele două, în mijlocul unei perioade întunecate, și un soi de recapitulare, pentru fiecare dintre noi, a micilor detalii care îți umplu viața dacă ești atent la ele.” Luminița Corneanu

Denisa Duran este redactor la revista Lettre Internationale, publicată de Institutul Cultural Român. A debutat cu volumul de poezie „Pufos și mecanic” (Vinea, 2003), pentru care a primit Premiul de Debut al Asociației Scriitorilor din București, urmat de alte șase cărți – dintre care trei traduse și publicate și în Irlanda, Bulgaria, Spania și Macedonia – „Omul de unică folosință” (2009), „Sunt încă tânără” (2012), „Dorm, dar stau cu tine” (2014), „Învelit în propriul corp” (2016), „21 de zile de fericire” (2021). Primele trei titluri au fost semnate cu numele Denisa Mirena Pișcu. În plus, autoarea a realizat, împreună cu compozitorul austriac Bruno Pisek și cu alți artiști, o lucrare radiofonică și două performance-uri  internaționale. Selecții din poemele sale au fost traduse în șaptesprezece limbi.

Larisa Patricia Duran este elevă în clasa a VII-a și este pasionată în egală măsură de română și matematică – având rezultate olimpice. A devenit personaj în cărțile mamei sale încă de la naștere (vezi volumul „Dorm, dar stau cu tine”). Îi plac lumile fantastice, călătoriile în natură și jocurile cu prietenii.

Volumul, cu un aspect grafic excepțional, poate fi comandat online: https://fractalia.ro/shop/colectii-sonia/buzunar-cu-povestiri/denisa-duran-un-pisoi-cu-cap-de-floare/ sau cumpărat din librăriile Cărturești și Librarium.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura