LILIOM – Teatrul Republican „Luceafărul”, Chișinău
Text de Ferenc Molnár
Traducerea /adaptarea: Andrei Huțuleac
Regia: Andrei Huțuleac
Julika îl iubește pe Liliom, chiar dacă acesta se poartă urât cu ea. El e agresiv și nerezonabil. Ea este angelică. Se întâmplă așa din pricina iubirii, care te face orb. Nu mai vezi nimic, ai impresia că ai fost lovit cu inima, așa cum spune Julika. Amândoi, Julika și Liliom, au un sâmbure de candoare, dacă ne gândim bine. Iar actorii păstrează, în interpretare, această inocență.
M-a impresionat finalul. Prin steluța aprinsă în cer (un bec care nu mai e un bec!) se face trecerea dintre lumea care are caracteristicile lumii noastre și lumea cealaltă, pe care, uneori, nici nu poți să ți-o imaginezi, fiindcă este inimaginabilă pentru un om obișuit, cel puțin, nu și pentru regizor.
Ionuț-Alexandru Nichifor
Actorul principal din „Liliom” face gesturi extraordinare. Te cuprinde cu talentul lui, te aduce aproape și te face familiar cu lumea în care el este protagonist.
La început este nonșalant. Mi s-a părut pur și simplu fermecător și chiar l-am văzut, cu ochii minții, pe Liliom ca pe cel mai bun strigător din carusel.
Apoi, grija la detalii este impresionantă. Liliom poartă un sacou care are, ca epoleți, două capete de păpușă. În piept, o inimă roșie. Când scapă de personajul Liliom, bărbatul își pierde farmecul, e dezorientat și nesigur. Haina de circ, cu toată strălucirea ei, facilă, poate, i se potrivea.
Căutarea iubirii ideale este dificilă. Fiecare caută altceva și nimic din ce are altul nu i se potrivește.
Minunată este și melodia pe care o fredonează cei doi bărbați, ca să se îndepărteze se ceilalți.
Denisa-Maria Apostol
*
𝟎⁰ 𝐂 – CU SOARE – Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca
Scenariul Filip Odangiu și Diana Aldea
Regia Filip Odangiu,
Text de Filip Odangiu
Centrul de Creație Maidan din Cluj-Napoca surpinde publicul buzoian cu piesa „0 grade cu soare”, în regia lui Filip Odangiu. Spectacolul abordează o temă actuală: condiția persoanelor cu deficiențe de auz din România de astăzi.
Prin limbajul semnelor, Radomil și Mara spun povestea familiei lor. Tatăl este surd, iar mama auzitoare.
Elementele din decor sunt acoperite de bucăți mari de folie. Materialul fragil vorbește despre relațiile ce trebuie protejate.
Chiar dacă limbajul dragostei este universal, doar comunicarea autentică poate ține cuplul împreună, odată ce primăvara sa este depășită.
Vera nu cunoaște limba semnelor, ceea ce îl face pe Radomil să nu poată comunica foarte bine cu ea. Nu-și poate înțelege soția, decât în măsura în care, la nivel nonverbal, reușește să stabilească o conexiune. De fapt, nici nu e nevoie de mai mult. Putem spune incredibil de multe prin limbajul trupului, prin gesturi și fizionomie, așa cum ne arată minunatul actor Sinkó Ferenc.
Pe măsură ce înaintează în relație, sufletele lor încetează să vibreze la unison. Din acest punct, fiecare își caută propriul drum, mai dificil în absența iubirii înghețate. Disonanța este îndepărtată de fiica lor.
Piesa ne învață să ascultăm înainte de a cere atenție.
Denisa-Maria Apostol
𝟎⁰ 𝐂 – CU SOARE – o piesă de teatru excepțională, construită în jurul idee de iubire și, evident, de comunicare. În fond, comunicarea este o formă a iubirii.
Etapele unei relații seamănă cu anotimpurile. Așa cum primăvara soarele apare discret, ajungând vara la adevărata strălucire, este aproape firesc să vină și toamna, apoi iarna sentimentelor.
În primele două anotimpuri iubirea este frumoasă și necondiționată – unul dintre parteneri nu aude, și de ce ar conta lucrul acesta?! Când iubesc, acești oameni sunt frumoși, plini de viață, comunică și au ce-și transmite.
În același timp, spectacolul apără o cauză – aceea a oamenilor care nu aud zgomotul lumii. Surzii sunt marginalizați de o societate cinică și se închid deseori în ei, riscând să piardă sensul lucrurilor.
Nu știu cum este să nu-ți auzi vocea, dar știu că Charlie Chaplin a fost un actor uriaș, care n-a avut nevoie de cuvinte pentru a cuceri lumea. Sinkó Ferenc, actorul din rolul lui Radomil, este purtătorul de mesaj al acestui spectacol puternic.
Maria-Ștefania Manafu
*
DIE(T) – Teatrul Municipal „Bacovia”
Scenariul, regia și coregrafia: Alexandru Radu
Scenografia: Clara Pop
I-am recunoscut imediat pe actorii din spectacolul „Uzina artiștilor”, trupa Teatrului Municipal „Bacovia”, prezentat la ediția anterioară a festivalului. Ne-au plăcut foarte mult atunci.
I-am regăsit la fel de neobosiți, de talentați, gata să se dăruiască publicului. Au făcut risipă de energie în roluri atipice, dificile. Le-am admirat capacitatea de a trece ușor de la o stare la alta, de a intra, prin emoțiile transmise, în comunicare subtilă cu sala și de a ni se arăta așa cum sunt, puternici și vulnerabili. Anticipam un spectacol plin de energie, cu scena plină de culoare și efecte sonore antrenante. Și în „DIE(t)”, la fel ca în „Uzina artiștilor”, mesajul trece dincolo de aparențe, păstrând o puternică actualitate socială.
Textul are expresivitate și stârnește hazul, atunci când nu te pune pe gânduri. Ar exista, spune în monologul său actorul Dragoș Huluba, o conspirație mondială împotriva cartofilor prăjiți, subiect ce preocupă pe toată lumea. Cartofii prăjiți devin pretext de calcule obositoare și necontenite – o porție mare de cartofi prăjiți are la fel de multe calorii ca o porție medie, dar ambalajul mai atrăgător ar determina opțiunea iubitorilor de carbohidrați. Ce-ați zice de un bacalaureat despre cartofii prăjiți?! Pare absurd, dar nu și imposibil.
Pe costumele de culoarea pielii răsar, la un moment dat, porțiunile negre, ca niște niște gâlme. Apoi, multiplicându-se, se ivesc forme lungi, versatile, în spirală, ca prelungiri ale membrelor. Într-un dans (aproape) macabru, unduindu-se spectaculos, imprevizibil, avem imaginea tulburătoare a zonelor necrozate din interiorul corpului uman. Elementele de patologie capătă forme simbolice și îi revine spectatorului responsabilitatea să înțeleagă ceea ce se spune și direct, prin replici dure strecurate printre glume: nu e de glumă cu dietele! Te lasă fără energie, te aruncă în brațele depresiei, te distrug.
Te întrebi, după ce vezi piesa, dacă ești îndreptățit, ca posesor al unui corp, să abuzezi în așa măsură de el, fără ca măcar să-l „asculți”, să știi dacă îi priește „dieta”, dacă o acceptă. Să ai timp și răbdare cu propriul trup înseamnă să ai grijă de viața ta.
Unul dintre mesajele spectacolului chiar acesta a fost: trupul are nevoie de iubire, așa cum au și alte dimensiuni ale ființei noastre. Suntem vulnerabili.
Sebastian Macovei, Ionuț-Alexandru Nichifor
*
DRAGOSTE – după povestiri de A.P. Cehov
– coproducție unteatru și Teatrul ,,Anton Pann” Rm. Vâlcea
Regia: Andrei și Andreea Grosu
Scenografie: Vladimir Turturica
Muzica: Mihai Dobre
Actorii minunați ai Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea aduc în scenă tipuri sociale diverse, într-un studiu caracterial referitor la problema dragostei. Jocul scenic este dinamic, în ciuda faptului că mișcarea se reduce la câteva gesturi, la câteva traversări ale spațiului, intrări și ieșiri printr-o deschizătură decupată într-un zid alb. Lumea lui Cehov seamănă, așa cum constatăm, uimitor de mult cu lumea noastră.
Miza spectacolului ar fi conceptul de identitate, ca sumă a imaginilor pe care au ceilalți despre noi. Într-una dintre cele cinci povestiri puse în scenă apare ideea că suntem cum ne văd ceilalți, problema fiind că nimeni nu ne vede la fel. În general, suntem percepuți negativ. Pentru cei din jur, niște străini, în fond, doi soți par să ducă o viață fastuoasă, marcată de călătorii, discreție și rafinament. În realitate, atât celebra cântăreață, cât și soțul ei sunt conștienți de defectele reciproce, dar și de acele calități esențiale care îi leagă. Ea îl admiră pentru curajul lui în fața oamenilor și pentru tăria de caracter, iar el o privește ca pe o prezență scenică de neegalat. Dragostea are ciudățeniile ei.
Un alt episod, cel al Verei și al bărbatului care nu se poate îndrăgosti, este, de asemenea, ilustrarea iubirii ridicole. Vera alege o iubire nepotrivită. El alege fuga de sentimente și de posibilitatea unui nou început. Bărbatul rămâne devotat propriilor convingeri stupide: „Oamenii îți pătrund în viață, lăsând în urmă doar urme vagi de amintiri.”; „Se întâmplă să vezi oameni cumsecade, dar rămân doar amintiri.” Oamenii nu fac față iubirii.
Piesa aduce în prim-plan personaje care trăiesc intens dezamăgirea și frustrarea: femei și bărbați, un adolescent repetent îndrăgostit de o tânără măritată, personaje din lumea artistică, oameni care gândesc prea mult și fac prea puțin pentru dragostea lor.
Alexia-Maria Olteanu, Denisa-Maria Apostol
Autorii impresiilor de festival sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, membri ai Atelierului de cronici
