Unele texte sunt scrise parcă special pentru a curăța, pentru a produce catharsisul. Născute din experiențe personale sau povestite de alții, textele capătă rol vindecător pe măsură ce ajung la cât mai mulți oameni. Texte simple, lipsite de metafore, care n-au pic de literatură în ele, dar din care răzbate viața. Există volume întregi de povești terapeutice, reunite de autori în baza unor criterii clare. Ele le sunt de folos nu doar specialiștilor, cât persoanelor aflate „în situații de risc”.
Otravă/Poison e un șir de fraze care luate separat ar fi de o banalitate înfiorătoare. Întrebări de conjunctură, afirmații irelevante, golite de sens și multe goluri între acestea, așa se poate descrie (pe scurt) textul scris de Lot Vekemans. Dramaturgia derivă direct din acele tăceri, atent strecurate în structura textului, de care depinde evoluția tramei. Și tocmai acele tăceri pot da mari bătăi de cap regizorului. Folosite impropriu pot transforma spectacolul într-o comedie bulevardieră, mutarea de accent ține de experiența și profunzimea profesionistului. Dramaturga s-a folosit în scrierea textului de experiența de jurnalistă, pentru că, da, pe alocuri, textul se poate constitui foarte bine într-un text de știre, dar, atenție, nu una de can-can. Drama unei familii se descompune în multe detalii, atât de multe, încât de la un punct încolo nu le mai numeri, doar încerci să le așezi într-o ramă.
Otravă – foto Pascal Pamfil
Doi oameni maturi se reîntâlnesc – deloc întâmplător – după nouă ani într-un loc ce pare a fi o capelă. Dar ei nu vin nici la priveghi, nici la înmormântare, ci la un fel de comemorare. În fapt, ei vin să se despartă de trecut. Dacă vor putea sau dacă le va reuși, rămâne de văzut. Nu știm nimic (și nici nu vom afla) despre ce profesii au, cu ce se ocupă în fiecare zi, dar știm cât de mult suferă, că sunt șoferi și că el locuiește în Franța, în timp ce ea a rămas acasă, în Olanda. Ce-i (re)aduce împreună este accidentul din urmă cu mai bine de 11 ani, soldat cu moartea fiului lor. Și de aici începe totul, de fapt de aici se relansează trama. Până la final asistăm la un joc pe viață și pe moarte, căci da, cei doi vor să supraviețuiască, vor să meargă mai departe. Nu vor să uite, n-au cum să facă asta și nici nu-și doresc, dar vor să construiască punți, astfel încât să poată privi înainte. Dureros de adevărate toate detaliile și toate cuvintele aduse la un loc, care împreună cu tăcerile pomenite mai sus alcătuiesc o poveste în care poate intra oricine.
Will you stay with me?
Will you be my love?
Upon the fields of barley
We’ll forget the sun in his jealous sky
As we lie in fields of gold
Alina Berzunțeanu în Otravă, foto Pascal Pamfil
Toma Dănilă nu e la prima montare pentru unteatru, așadar cunoaște foarte bine spațiul și dotarea tehnică, astfel încât să construiască minimalist un spectacol de neuitat. Și-a ales un duet de actori foarte buni, aflați în vârf de formă și le-a dat motive să-și etaleze știința de joc. Alina Berzunțeanu și Cezar Antal aduc la scenă povestea unui cuplu destrămat și, în același timp, două forme de a conviețui cu durerea. Tentația unora este să judece comportamentele, formele de adaptare, dar cei doi joacă atât de bine, încât la final nimeni nu iese din sală cu nevoia de a judeca, ci doar cu un preaplin de emoție. Te răscolește neputința tatălui, nevoința mamei, te aruncă între zidurile tăcerii patimile celor doi și te scot din zona de indiferență exploziile de trăiri ale celor doi. Un spectacol în care durerea nu este însoțită de urlete – da, iată că se poate -, ci este descompusă în multe, foarte multe detalii, astfel încât fiecare gest și fiecare mișcare, fiecare schimbare de ton capătă semnificații aparte.
Many years have passed since those summer days
Among the fields of barley
See the children run as the sun goes down
Among the fields of gold
Un spectacol la care recomand să stați cât mai aproape de scenă, veți simți taninul vinului roșu și veți respira în același ritm cu protagoniștii. Da, roșu și sec este vinul împăcării, nu al resemnării.
Otrava – unteatru
de Lot Vekemans
cu: Alina Berzunțeanu și Cezar Antal
Regia, spațiul scenic și ilustrația muzicală: Toma Danilă
Light design: Dragoș Mărgineanu
Afiș: Daniel Voinea
