Ce poate fi mai fascinant decât un violoncel? Două violoncele! Seria SPLASH!avangardă, realizată de/la I-AUZI UNA (Bărăției 33, Bucureşti) continuă cu un concert de neratat marți 20 iunie ora 19:30.

DUO SERAFIM este format din Mircea Marian şi Ștefan Cazacu, doi dintre cei mai apreciați violoncelişti din țară. Cei doi propun pentru seara de 20 iunie un program spectaculos care va explora mai toate posibilitățile tehnice şi expresive ale acestui instrument atât de versatil, al cărui sunet poate vibra cărnos şi visceral, umplând spațiul, dar poate şi țese filigrane de lumină. Muzicile sunt prinse în tumultul modernismului şi al avangardei, păstrând însă legături puternice cu folclorul balcanic, dar şi cu tradiția muzicii occidentale. La loc de cinste în program: celebra Sonată a lui György Ligeti, compozitor iconic al secolului XX al cărui centenar îl sărbătorim în 2023.

Seria SPLASH!avangardă a fost creată la ideea lui Silviu Dancu şi îşi propune să adune o comunitate de amatori de muzică nouă „slash” contemporană „slash” de avangardă „slash” experimentală în spațiul generos şi primitor de la I-AUZI UNA, nou bar, dar şi nou hub cultural bucureştean. Coordonatoarea seriei, compozitoarea Diana Rotaru, este dedicată de mai bine de un deceniu promovării muzicilor cu terminologie ambiguă (generate în siajul tradiției muzicii occidentale) fiind, printre altele, directorul artistic al Festivalului Internațional MERIDIAN şi coordonatoarea CIMRO (Centrul de Informare Muzicală din România). O dată pe lună, într-o zi de marți, I-AUZI UNA va răsuna de „sunete altfel”.

Intrare: 20 lei.

Meniu sonor:

  1. Vlad Răzvan Baciu – „The Nightmare of Light”

Coşmarul luminii disecat cu bisturiu contemporan şi preparat dramatic cu umbre cromatice.

  1. Liviu Dănceanu – „CA ZACUsca”

Rețetă transmisă din tată în fiu; deliciu miniatural compus pentru Marin şi Ștefan Cazacu.

  1. Adrian Iorgulescu – „Improvizație” pentru violoncel solo – Mircea Marian

Violoncel în sânge, hiper-hrănitor.

  1. Györgi Ligeti – Sonata pentru violoncel solo: I. Dialogo; II. Capriccio – Ștefan Cazacu

Specialitate de mare succes cu doină ungurească şi capriciu de virtuozitate paganiniană; se serveşte des la concursuri.

  1. Sebastian Androne – „Fresco Meets Baldi”

Ecouri de muzică renascentistă (Girolamo Frescobaldi, sec. XVII) condimentate cu zvâc ritmic şi polifonie ludică.

  1. Diana Rotaru – „Lut”

Violoncel bine scordat în sos balcanic, bătut în dans feroce şi topit în irizări cristaline de armonice.

***

DUO SERAFIM s-a format recent, în 2022 şi este format din:

Mircea Marian – Doctor în muzică, acesta ocupă postul de lector universitar în cadrul Universității Naționale de Muzică din București la catedra de muzică de cameră; este totodată profesor de violoncel la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio a Societății Române de Radiodifuziune, membru al ansamblurilor PlaCello, Duo Cello Jaya, Trio Larson, Violoncellissimo și Profil. A studiat la UNMB cu prof. univ. Marin Cazacu şi a câştigat numeroase premii precum: premiul I la concursul internațional „Liezen”-Austria, premiul I și premiul special al concursul internațional „Eugen Coca” – Chișinău, premiul I la concursul „Victor Giuleanu” – secția muzică de cameră, premiul II la concursul Drumul spre celebritate, marele premiu la concursul Paul Constantinescu și premiul I la concursul Mihail Jora. Mircea Marian a susținut concerte în calitate de solist alături de Filarmonica din Gera – Germania, Orchestra Națională Radio şi Orchestra de Cameră Radio – București, Orchestra Română de Tineret şi multe alte orchestra filarmonice din țară şi străinătate.

Ștefan Cazacu – Recent laureat în Germania și România, tânărul violoncelist și-a adăugat în palmaresul său două distincții internaționale: premiul I la International Danube Festival – Donaufest (Ulm, Germania – 2022) și premiul al III-lea la Concursul Internațional George Enescu (București, România – ediția 2020-2021). A primit de timpuriu o educație complexă într-o celebră familie de muzicieni, a urmat studii muzicale universitare la București și la Viena, a obținut premii în diverse competiţii naţionale și internaționale și a fost apreciat – în ipostază solistică – alături de toate orchestrele simfonice din România, dar și în recitaluri pe scene din Olanda, Israel, Austria, Germania ș.a. Talentul său a fost răsplătit prin numeroase premii, precum premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen – Austria (2008), premiul al II-lea la Concursul Antonio Janigro – Croaţia (2008), sau Marele Premiu la selecția națională pentru Concursul Eurovision Young Musicians – Bucureşti (2010). Ștefan Cazacu predă din 2020 la UNMB și la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și a susținut o serie de masterclass-uri.

 RSVP: https://www.facebook.com/events/253178137317397

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura