Frustrări aliterate – Raluca Ignat și a ei viață nouă

În toată cariera mea de cititor am avut, în parte, noroc de titluri bune și experiențe plăcute. Dintr-o plăcută obișnuință, mâna mea se îndreaptă întotdeauna spre titluri bune, de calitate. Dar așa cum scenariul vieții este imprevizibil, așa și alegerile noastre sunt uneori înscrise în zodia nefastului.

Totuși, așa cum pacifista din mine se zbate să iasă la suprafață, o să încerc să netezesc unghiurile prea agresive. Cronica de astăzi este dedicată unui titlu proaspăt, romanul „În noua noastră viață”, semnată de către Raluca Ignat. Deși titlul dă impresia unei lecturi reconfortante și parcă te predispune la o seară de pomină în compania unei lecturi bune, de la primele trei foi am fost cuprinsă de o apatie. În primul rând, cartea este înțesată de prea mult misoginism. Eroina centrală, spioană de meserie, ajunge aproape să se pună pe tavă pentru un coleg de serviciu, ceea ce în viziunea mea este deja o chestie mult prea misogină.

Urmează o narațiune care se dezvoltă într-un ritm alert, încât ajung la un moment dat să pierd firul. Slavă cerurilor că am destulă încăpățânare, cât să nu dau înapoi. Mă înarmez cu răbdare și parcurg împreună cu Laura, căci așa o cheamă pe eroina noastră, toate aventurile, demne de un film de acțiune american. Trebuie să recunosc că acest vertij pe care autoarea l-a creat m-a prins și m-a tot ținut până la final. Ceea ce pare oarecum paradoxal, căci lectura în sine nu are aspirația unui roman de înaltă calitate. Mai degrabă este o ocupație, preț de câteva ore, când vrei să respiri după un Dostoievski sau Camus.

Toate bune și frumoase, dar povestea asta – căci mai degrabă asta este, și nu roman, cum scrie pe copertă -, este absolut neverosimilă. Da, sunt conștientă că o ficțiune nu are neapărată nevoie de un fundament realistic, dar cel puțin trebuie să meargă pas în pas cu verosimilul. În primul rând, nu există astfel de bărbați, precum personajul lui Rafael. Nu pot bărbații să se aventureze atât de repede într-o idilă amoroasă. Și nici personajul feminin nu pare prea înrudit cu diurnele noastre. Lectura se prezintă ca un rulaj de concesii și manifestări zvăpăiate între doi oameni, care ba se iubesc, ba se disprețuiesc. Aș fi preferat să renunțe la unele piste sau traiectorii ale narațiunii, în favoarea unor pasaje mai calitative. La un moment dat, eroina purcede la anumite confesiuni despre un trecut trist, lăsând istoria să planeze cumva în aer, fără prea multe detalii, doar cu o fulgurantă invocare a trăirilor proprii.

Ca să nu fiu prea răutăcioasă, o să continui prin a spune că există totuși câteva puncte bune ale cărții. Atmosfera este incitantă, iar faptul că m-a putut ține în priză două ore să o scot la capăt este cel puțin demn de laudă. Unele acțiuni sunt acceptabile, rămânând în limita unui bun simț, iar unele simțăminte sunt firești și normale nouă, femeilor.

Astfel, în momentul când decideți că aveți nevoie de o lectură ușoară, similară romanelor de bulevard, acesta poate fi o alegere destul de potrivită. Fără o pretenție de anvergură, Raluca Ignat a oferit cititoarelor sale o carte pe măsura așteptărilor, adică o poveste palpitantă cu un prinț și o prințesă neconformistă, care lucrează în calitate de spion sub acoperire. Autoarea nu este la prima sa publicație, având la activ încă un roman, dar și o culegere de povestiri terapeutice.

Este demn de apreciere exercițiul pe care autoarea îl face, mai ales că mergând pe principiul, „repetiția este mama cunoașterii”, ea va obține rezultate frumoase în continuare. Totuși, așa cum spunea Theodore Roosevelt: „Este greu să pierzi, dar mult mai rău este să nu fi încercat niciodată să reușești”, iar eu înclin să cred că prin muncă talentul autoarei va ajunge să ne ofere romane, la fel de pasionale, dar adaptate cumva și altor gusturi livrești.

Nu știu sigur dacă voi mai ajunge să citesc ceva din portofoliul Ralucăi Ignat, dar presupun că voi mai da o șansă duetului nostru, mie – în calitate de cititor, iar ei – în calitatea sa de narator. În definitiv, nimeni nu se face vinovat de așteptările pe care le clădim în raport cu persoana lor, iar a critica, ținând cont de eforturile autorului, mi se pare echivalentul unui sfat sănătos.

ignat-I „În noua noastră viață” de Raluca Ignat