Prima întâlnire cu o carte contează. Apar elemente care te determină să o citești până la capăt, cu interes, sau să abandonezi lectura. La prima răsfoire a cărții lui Danny Steel, Profesorul desăvârșit, am găsit un fragment care m-a făcut să zâmbesc.
<<În timpul unei inspecții la ora mea, directorul a scris pe evaluare mențiunea că „patru elevi aveau capul pe bancă”. E clar, elevii mei nu manifestau interes tot timpul. Deși îi putem obliga pe elevi să participe la oră, procesul de învăţare va depinde mereu de ei.
În cabinetul dentistului meu, era un panou pe care scria: „Nu trebuie să-ți cureți cu ață dentară toți dinții, ci doar pe aceia pe care vrei să-i păstrezi.” M-am gândit să fac un panou pentru biroul meu, pe care să scrie: „Profesorilor nu trebuie să le pese de toate lecțiile lor, ci doar de acelea pe care doresc ca elevii lor să le învețe.” >> (p. 61)
Am zâmbit pentru că elevii aceia care stau în oră cu capul pe bancă, obosiți sau doar plictisiți, există, și nu doar în clasele profesorilor începători. Unii elevi, mai adaptați convențiilor sociale, mimează atenția, dar nu rezistă nici ei mult și se abandonează unei stări de apatie absolut descurajantă pentru profesorul care se străduiește să predea lecția.
În al doilea rând, fragmentul m-a interesat pentru că, într-adevăr, în timpul relativ redus destinat învățării în mediul formal, lecții la care poți să renunți nu există. La școală, timpul îți ajunge, cu o pregătire riguroasă, la limită. La fel cum ai vrea să-ți păstrezi, prin măsuri de igienă elementară, toți dinții, așa ai vrea, ca profesor, să captezi interesul întregii clase. Lecțiile trebuie pregătite cât mai bine, în așa fel încât să aibă impactul scontat.
Titlul, cu formularea lui superlativă, te contrariază: să fii profesor nu pare a fi, în societatea de astăzi, un semn de izbândă în plan profesional. Condiția socială a acestei profesii este supusă judecății publice din pricina consecințelor grave ale deficitului de educație, cu toate implicațiile negative rezultate. Cum ai putea fi, în asemenea condiții, un „profesor desăvârșit” în ochii îngustați de viziunea critică, măcar în parte, nedreaptă a „beneficiarilor” sistemului?! Cu alte cuvinte, de eșecul educației s-ar face vinovată mai ales școala. Analiza complexă a fenomenului arată însă că educația nu depinde doar de mediul școlar, ci, în egală măsură, este condiționată de familie și de diversele medii sociale, anturaje, traversate de tineri în timpul formării lor.
Cu experiența a mai bine de 30 de ani în sistemul public de educație american, ca profesor și director de școală, expert în educație și în politici publice, Danny Steele realizează, într-o manieră simplă și clară, imaginea unui proiect în desfășurare, Profesorul desăvârșit. La desăvârșire se ajunge greu și, de obicei, pentru puțin timp, căci realitatea se schimbă, iar cerințele educației se schimbă și ele. Un profesor „desăvârșit” este, în definiția lui Danny Steele, profesorul care ține cont de pregătirea sa profesională, de componenta relațională, care presupune excelente abilități de comunicare, empatie, implicare și de cunoașterea de sine, importante pentru ca „fântâna ispirației” să nu sece prea repede. Problemele atinse de autor sunt foarte multe, cartea fiind atractivă și prin maniera directă de a pune degetul pe rană, pe un ton moderat, mai curând conciliant decât imperativ.
Urmărind titlurile din cuprins, devine limpede că autorul abandonează limbajul de nișă al conceptelor din zona pedagogiei, folosind mai curând tehnica povestirii, storytelling-ul, pentru a oferi soluții eficiente în anumite conjuncturi dificile de învățare. Titlurile sintetizează anumite secvențe ale cărții: Managementul clasei; Organizarea; Rutina; Elevul necuviincios; Tonul dat de profesor; Vulnerabilitatea cadrului didactic; Conștientizarea percepției pe care o au elevii; Planificarea lecției; Asumarea; Reflecția; Disponibilitatea la eșec; Plăcuța motivațională; Peretele cu visuri; Lumi în conflict; Începeți prin a arăta că vă pasă; Concentrați-vă asupra soluțiilor; Învățați de la alți profesori; Fiți optimiști! etc.
Pregătirea pentru oră începe înainte de a se auzi clopoțelul, uneori cu mult înainte, odată cu realizarea planului de lecții, obositor și necesar, întotdeauna perfectibil. De exemplu, un profesor bun se gândește înainte de a începe ora dacă respectă programa, prin ce metode își poate atinge obiectivele propuse, cum ar putea oferi elevilor alternative de învățare, cum va realiza evaluarea.
Pe parcursul orei, „profesorul desăvârșit” se adaptează, este capabil de reconfigurarea demersului de învățare, își păstrează calmul, simțul umorului, își supraveghează vulnerabilitățile și, pentru că s-a gândit dinainte, știe cum să evite conflictul.
Există întotdeauna și o etapă ulterioară, de analiză a lecției, când profesorul își dă seama ce metode au funcționat, ce informații transmise sunt cu adevărat importante, în ce măsură demersul de învățare este autentic și relevant pentru elevi, ce s-ar putea face mai bine data viitoare etc.
Înzestrarea nativă, acea pedagogie „din sânge”, contează, dar fără motivație constantă și fără înțelegerea puterii profesorului de a schimba în bine destinul societății, în general, se dovedește greu să reziști într-un mediu concurențial și dinamic cum este școala. Experiența colegilor, optimismul și, mai cu seamă, pregătirea continuă, la cât mai multe niveluri, îi dau profesorului șansa de a deveni eficient. Un „Perete cu visuri” ne face bine tuturor.
Câteva informații despre autor găsim în prezentarea editurii:
Danny Steele este director al unei școli din SUA și a lucrat aproape 30 de ani în sistemul public de educație, în calitate de profesor de gimnaziu și liceu, consultant, director adjunct și cadru didactic universitar. Pe parcursul carierei sale, a susținut discursuri în cadrul multor conferințe naționale. Deține un blog de leadership educațional cu peste 5 milioane de vizualizări.
Las mai jos alte fragmente:
<<În prima mea zi de carieră didactică, soțul meu (tot profesor) mi-a împărtășit această maximă: „Optimismul este cheia succesului.” Am zâmbit, însă nu i-am înțeles cu adevărat semnificația până când am ajuns la școală și mi-a fost prezentată programa încărcată, uriaşa sală de clasă, intervalul mic pentru masa de prânz, temuta îndatorire de a menține disciplina și programul comitetului școlii, precum și stiva de lucrări pe care trebuia să le examinez. Atunci mi-am dat seama de ce am nevoie de optimism.>> (p. 164)
*
„Pe măsură ce m-am maturizat ca profesor, am început să petrec din ce în ce mai mult timp cu planificarea. Niciodată nu mi-a plăcut activitatea obligatorie de a-mi face notițe, dar am învăţat să acord importanță procesului de planificare și, în timp, i-am văzut tot mai clar avantajele. Pot să vă spun că planurile de lecție bine gândite vă dau siguranța că respectați programa școlară în cel mai eficient mod posibil și vă ajută să verificați dacă elevii au învăţat ceea ce era de așteptat să învețe.” (p. 55)
*
„În ceea ce privește predarea, consider că este foarte important să fii explicit cu elevii. Iar când e vorba de învățare, trebuie să fii prezent lângă ei. Când am ajuns la facultate, mi-am dat seama că nu fusesem niciodată instruită să scriu în mod structurat o lucrare și a trebuit să învăț singură cum să fac asta. Elevii de astăzi sunt la fel – trebuie învățați în mod sistematic cum să scrie.” (p. 75)
*
„Mă străduiesc să particip în fiecare an la cel puțin două conferințe din domeniul meu. Chiar și atunci când repet experiența, constat că am de câştigat mai mult din întâlnirile de grup decât din discursuri, pentru că în general publicul e diferit. În mod normal, mă duc împreună cu un coleg, pentru a putea face schimb de opinii mai târziu.” (p. 95)
*
„Știu deja ce nevoi are un copil. Le știu pe de rost. Are nevoie să fie acceptat, respectat, îndrăgit și crezut; să fie încurajat, susținut, stimulat și amuzat; să poată explora, experimenta și realiza. Vai! Are nevoie de prea multe! Iar eu nu am nevoie decât de înţelepciunea lui Solomon, de intuiția lui Freud, de cunoașterea lui Einstein și de dăruirea lui Florence Nightingale.” (p. 171)
*
„În decursul carierei mele am avut privilegiul de a lucra cu mulți colegi care își iubeau sincer meseria. Erau preocupați de elevi și țineau cu adevărat la școala noastră. Asemenea colegi sunt ca o gură de aer proaspăt. Apropiați-vă de colegii care văd întotdeauna partea bună a lucrurilor, pentru că ei vă vor face mai fericiți. Optimismul este contagios!” (p. 163)
Profesorul desăvârșit. Cum să înțelegi cele trei dimensiuni care definesc profesorul eficient de Danny Steele
Editura: Paralela 45
Colecție: Rotonda
Traducerea: de Renata Tatomir
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 180
ISBN: 978-973-47-3996-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.
