Poveștile – cea mai bună cale de autocunoaștere – „Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții” de Ioana Scoruș

Încă mă folosesc de diverse părți din Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie de Nossrat Peseschkian (eu am traducerea din 2005 apărută la Editura Trei). Utilizez frecvent citate din cărți din romane, povești sau eseuri, de care mă ajut ca să ajung la idei de bază. Atunci când lucrezi cu copii, în cadru formal sau informal, este nevoie și de o diversificare a metodelor, dar și a materialelor suport. Nu poți să arunci idei în joc și să le lași să plutească în derivă. Poveștile au fost dintotdeauna (și vor mai fi mult timp de aici înainte) cea mai bună cale de comunicare directă cu cei mici, dar și cu adulții. Le povestim, ne povestim unii altora întâmplări, fapte și diverse evenimente, învățăm să ne exprimăm emoțiile și să punem în termeni corecți și într-un acord deplin ceea ce simțim cu felul cum reacționăm la diverși stimuli exteriori. A te folosi de poveste și de miezul ei plin de sens ține loc de incipit, de introducere în temă, de aceea este fundamental să le citim copiiilor povești încă din primele clipe de viață. Și să-i învățăm să le citească singuri.

Ioana Scoruș se folosește de îndelungata ei experiență de psihoterapeut pentru copii și adolescenți și o convertește cu ajutorul talentului scriitoricesc într-o carte despre emoții. Era nevoie de o astfel de carte, în care să se regăsescă atât părinții, cât și copiii. O îmbinare foarte utilă de poveste, sfaturi, sugestii de jocuri și momente de reflecție, toate susținute grafic de culoarea și desenele foarte sugestive ale Andreei Daniela Olaru.

„Pentru că erau copii isteți, Mira și Hak au înțeles că Stra și Stro nu știu nimic despre emoții. Atunci, era limpede că nu știu nimic nici despre suflet! Dar cum să-i explici unui strolyx ce este sufletul și ce sunt emoțiile? După ce au vorbit între ei în șoaptă, Hak s-a repezit spre Stra și a lovit-o, cât a putut el de tare, peste mâna ei uriașă.

– Au! a strigat Stra, mai mult mirată decât îndurerată, și s-a încruntat, ferindu-și mâna.

– Vezi? a spus Mira, asta este durerea. Când ești lovit sau te lovești, ceea ce simți se numește durere; dar mai simți ceva acolo, în corpul tău, ceva ce se numește supărare, dacă ceea ce simți mi e foarte puternic, și furie, dacă ceea ce simți e năvalnic, ca o furtună.

Mira i-a mângâiat mâna lui Stra și Hak și-a cerut iertare că i-a pricinuit durere, iar blana lui Stra a devenit, numaidecât, portocalie. A zâmbit.

– Să mângâi pe cineva și să-ți ceri iertare sunt cele mai bune căi de a alina durerea și de a risipi supărarea, a spus Hak.

Stra a clipit repede, căci așa fac stropycșii când înțeleg ceva, iar ochii ei s-au colorat în toate culorile din lume,în vreme ce ciuful i-a devenit galben ca o lămâie veselă.” (p. 16)

O carte despre patru emoții de bază – supărarea, bucuria, frica, jena – și formele lor acute – furia, fericirea, spaima, rușinea. Specialiștii le-ar împărți în emoții și afecte, dar e prea mult de explicat din punct de vedere teoretic, așa că susțin ideea autoarei de a se opri la emoții și atât. Pentru cei mici este esențial să înțeleagă ceea ce simt, să știe a avea emoții, indiferent de ce natură sunt acestea, ține de individualitatea noastră – suntem diferiți și pentru că simțim diferit. Adulții din preajma lor n-au întotdeauna timpul necesar să le explice, sau nu știu cum să traducă pe înțelesul lor noianul de informații despre emoții, suflet etc.

Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții are patru povești distincte, fiecare dintre ele dedicate câte unei emoții. Personajele sunt creionate simplu, fără prea multe detalii, astfel încât atenția copilului să se poată centra pe ceea ce este important – pe felul cum reacționează cei doi copii la diferitele întâmplări. Felul cum relaționează ei între ei sau cu cei care le ies în cale, felul cum înțeleg că ceea ce simt nu este nici bine, nici rău, ci ține de normalitate și umanitate, toate acestea concură la facilitarea accesului la autocunoaștere. Copilului i se spune o poveste frumoasă, autoarea n-a sacrificat nimic de dragul ideii de fond, fără prea multe diminutive și fără exces de adjective. Așa se face că poveștile nu plictisesc, nici măcar pe adulți. Foarte bune sugestiile de activități care incită la explorare și căutare de detalii, superficialitatea este astfel anihilată din start. De asemenea, simțul estetic este și el cultivat intens cu ajutorul unor desene nu foarte încărcate în detalii, dar suficient de elaborate, încât să susțină firul poveștii.

Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții o recomand deopotrivă părinților și educatorilor, copiilor și prietenilor acestora. Fiecare dintre aceștia va găsi în cartea Ioanei Scoruș un punct de plecare pentru o nouă poveste, una cât se poate de personală/personalizată și, de ce nu, peste toate comunicarea interpersonală va avea de câștigat în fluență și calitate intrinsecă. A vorbi la obiect despre ceea ce simți cu altcineva se poate învăța și se poate deprinde și prin intermediul unui exercițiu de lectură asumat total.

PS: La ora când termin de scris acest text, exemplarul meu este deja adnotat, semn că Ioanei mele i-au plăcut poveștile, ba chiar a și răspuns la toate întrebările autoarei.

Aventuri în Țara lui Strolyx. Prima mea carte despre emoții de Ioana Scoruș