Cartea Povestea legendarului Orient Express este rezultatul unei munci colective. Textul îi aparține istoricului francez Guillaume Picon, prefața lui Kenneth Branagh și fotografiile au fost realizate de Benjamin Chelly. Volumul a apărut în anul 2017, sub titlul original Orient Express: The Story of a Legend, fiind tradus în 2024 de Dorina Tătăran la Editura Corint, în colecția Istorii Urbane, coordonată de Adrian Majuru, căruia îi aparține și Cuvântul-înainte.
Cu o grafică impecabilă și un text cuprinzător, cartea de față surprinde povestea celui mai cunoscut tren de la granița secolelor al XIX-lea și al XX-lea, cel care a devenit subiect de dispute politice, o lume pe roți, precum și locul celebrei crime a scriitoarei Agatha Christi. Mofturi, lux și intrigi amoroase, politice și diplomatice, toate în vagoanele trenului care traversa întreg continentul, având ca destinație finală Constantinopolul. Cartea este structurată în opt capitole, construite, mai degrabă, tematic, contribuind fiecare la imaginea de ansamblu a trecutului legendarului tren care a redefinit călătoria și raportarea oamenilor la ea.
Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, călătoriile se făceau, în principal, pe mare, iar durata lor întrecea limita de așteptare. Lipsa unei infrastructuri feroviare transformase vaporul în unicul mijloc de transport la mari distanțe. Însă, odată cu declanșarea Revoluției industriale, încep să apară căile ferate, prezente în Marea Britanie, la sfârșitul veacului al XVIII-lea. Primele trenuri erau destinate transportului de mărfuri și nu de oameni, necesitatea unei mobilități mai rapide a mărfurilor, mai ales a celor industriale accelerează evoluția feroviară.
Primele linii de cale ferată au fost construite în primul rând ca răspuns la nevoia de a transporta mărfuri. Acestea conectau zone de activitate economică aflate până atunci la mare distanță unele de altele.
Oamenii călătoreau tot pe mare, dar, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, în vapoarele cu aburi, care aveau să devină în scurt timp mijloace de transport de lux. De asemenea, crescuse și viteza de deplasare, iar timpul călătoriei se scurtase. Astfel, la mijlocul secolului, era nevoie de două săptămâni pentru a străbate Europa către Statele Unite. America devenise o destinație predilectă, în special pentru imigranți, plecați în căutarea unei vieți mai bune. Dezvoltându-se și transportul feroviar de călători, trenurile trebuiau să ofere condiții bune sau foarte bune de călătorie, iar sursa de inspirație a luxului rămânea vaporul și, încet-încet, avea să prindă contur cel mai celebru tren de lux, Orient Express, operat de Compagnie Internationale des Wagons-Lits.
La 4 octombrie 1883, la ora 19.30, trenul Orient Express a părăsit Gare de l’Est din Paris, cunoscută pe atunci ca Gare de Strasbourg. Acest tren nou, operat de Compagnie Internationale des Wagons-Lits, se îndrepta spre Constantinopol.
La nivelul mentalităților, la nivel social și economic, apariția unui tren care putea străbate toată Europa pentru a ajunge la Constantinopol însemna spargerea unui tipar, unei limite misterioase către o lume mult prea puțin cunoscută, exotismul oriental era o curiozitate pentru europenii occidentali. Însă nu de la început se putea stabili legătura cu Orientul, din cauza a doi factori: teama de atacuri ale bandiților și inexistența unor segmente de cale ferată. Astfel, pentru primul traseu, călătorii erau nevoiți să ia un vapor pentru a traversa Dunărea, iar de la Varna un alt tren care ajungea la Bosfor și Constantinopol. În spatele acestei noi apariții se afla Georges Nagelmackers care, întors din America și inspirat de vagoanele de dormit Pullman, pune pe șinele europene Orient Express, care oferea companiilor feroviare servicii dorite de clienții lor.
Trenul exista, trebuia să se facă cunoscut, ceea ce solicita un plan bine pus la punct pentru a atrage cât mai mulți călători. În primă instanță, fondatorul chema jurnaliști pentru a admira noul mijloc de transport și a scrie despre el, despre cum stilul luxului american fusese adus și în Europa, cum călătoria nu mai era ceva istovitor, însoțită de nerăbdarea de a ajunge la destinație, ci un mod de relaxare, devenit un stil de viață. Următorul pas era prezentarea trenului în cadrul expozițiilor universale. Nagelmackers a profitat de interesul pentru aceste evenimente, pentru a-și expune vagoanele. Nu și-ar fi putut dori o vitrină mai mare! Ulterior, aveau să apară primele agenții de turism, înființate chiar de compania feroviară, văzând succesul de care se bucura trenul și pentru a limita achiziționarea biletelor în timpul călătoriei. Primele filiale au fost la Paris, Berlin și Viena. Până la mijlocul anilor 1880, existau aproape 40 în total. În 1900 vor fi 160.
Odată cu trecerea timpului, vagoanele au cunoscut o continuă modificare și evoluție, de la lemn se trece la metal, lămpile cu ulei au fost înlocuite de cele cu gaz, iar la începutul secolului XX se introduce și ventilatorul cu lamele, în decursul a 40 de ani, lungimea vagoanelor a crescut de la nouă la aproape 20 de metri! S-au introdus vagoane-restaurant, vagoane de dormit, vagoane Art Déco, în perioada interbelică. De acum, călătorii dispuneau de tot confortul. Prin mediul și ambianța create, Orient Express era trenul categoriilor sociale înstărite.
Noul tren devenea și cadru cinematografic. Unul dintre primele filme în care Orient Express a avut un rol principal a fost The Orient Express, lansat în 1934, în Statele Unite ale Americii. Urma The Lady Vanishes, apărut în 1938.
Însă izbucnirea Primului Război Mondial avea să schimbe mirajul din La Belle Époque. Criza din Balcani, nesiguranța Imperiilor Centrale, toate acestea s-au răsfrând și asupra Orient Expressului, fie prin rechiziționarea materialului rulant, fie prin transformarea unora dintre vagoane în ambulanțe de campanie sau birou al comandamentului militar.
Mai multe vagoane au fost transformate în ambulanțe de campanie, în timp ce vagonul-restaurant nr. 2419, din lemn de tec, a fost transformat în birou pentru generalul Foch, comandantul-șef al armatelor aliate. În acest vehicul, parcat în pădurea din Compiègne, a fost semnat Armistițiul de la 11 noiembrie 1918, punând capăt conflictului de pe Frontul de Vest.
Nici în timpul Războiului Rece, lucrurile nu aveau să revină la starea anterioară războaielor mondiale pentru CIWL. Rând pe rând, statele satelit ale Moscovei au rupt acordurile cu această companie feroviară: Iugoslavia în 1947, România în 1948, Cehoslovacia și Ungaria în 1949 și Bulgaria în 1950. Însă Orient Express căpăta o nouă direcție. Aceea a trenului spionilor.
Spre finalul secolului trecut, s-a început o restaurare a unora dintre vagoanele fostului Orient Express. Specialiști în artizanat și-au dedicat timpul și arta recreerii unora dintre detaliile unice ale trenului. Printre aceștia se numără Philippe Allemand, specializat în intarsie. În 1985, își înființa propriul atelier. Meșteșugul a fost preluat și de fiul său, iar timp de doi ani, atelierul a restaurat cele șapte vagoane ale fostului Pullman Orient Express.
Cartea Povestea legendarului Orient Express este un frumos album, dar și o cercetare de mare importanță a apariției celui mai cunoscut tren, care a dat naștere unor povești de neuitat, legende, fiind martorul facerii și desfacerii unor legături umane sau statale. Oamenii au reușit să pătrundă în mirajul oriental, aflându-i tainele. Chiar dacă cele două războaie mondiale au schimbat întreaga lume și au introdus o nouă ordine, rafinamentul acelui colț de univers și-a lăsat amprenta și se reîncearcă o recuperare istorică și civilizațională.
Povestea legendarului Orient Express de Guillaume Picon
Fotografii de: Benjamin Chelly
Editura: Corint
Colecția: Istorii urbane
Traducerea: Dorina Tătăran
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 272
ISBN: 9786060886839
