Lisa Stromme, autoarea bestsellerului Fata cu fragi, este pasionată, se pare, de ficționalizarea unor povești de viață reale. În 2016, când publica romanul amintit mai sus, carte care reprezintă debutul editorial al scriitoarei norvegiene, Lisa Stromme a reconstituit, într-o manieră originală, legenda care stă la baza unui tablou celebru (Strigătul) al nu mai puțin celebrului pictor norvegian Edward Munch. O poveste despre tragismul unei iubiri interzise, despre meandrele unei relații de o intensitate sublimată ulterior în artă.

În acest al doilea roman al său, Madame Nobel, scriitoarea pornește de la o altă poveste de dragoste reală, aceea dintre Alfred Nobel, supranumit „regele dinamitei” și Sofie Hess, o florăreasă din Austria. Relația acestora este atestată de o bogată corespondență, scrisori rămase secrete mulți ani. Pentru a-și scrie cartea, autoarea mărturisește că s-a documentat serios:

„Timp de doi ani am călătorit și m-am documentat asupra vieții lui Alfred Nobel, discutând cu experți din Suedia și din Italia și vizitând Viena și Parisul, ca să mă asigur că informațiile mele sunt exacte. Sunt fascinată de Alfred Nobel și am considerat că povestea lui și a lui Sofie Hess trebuie neapărat spusă”.

Astfel de cărți trebuie scrise cu multă grijă în ceea ce privește biografia oamenilor celebri, iar ficțiunea, atâta câtă este, trebuie să respecte regula verosimilului. Ceea ce spune, ceea ce gândește, cum e afectată persoanareală devenită personaj, reacțiile și atitudinile, toate acestea se înscriu obligatoriu în linia aceea ce se presupune că ar fi putut spune sau simți/gândi aceasta în realitate.

Numele lui Alfred Nobel este legat de fundația care îi poartă numele, aceea pe care legatarii testamentului său au înființat-o și care trebuie să folosească, anual, un fond din  care dobânzile să fie distribuite sub formă de premii minților luminate, care au adus un imens serviciu omenirii. Cele cinci domenii sunt, așa cum bine se știe, fizică, chimie, fiziologie (medicină), literatură și pace.

În romanul ei, Lisa Stromme surprinde cu finețe latura umană a cercetătorului: blândețea, bunătatea, dedicarea pentru profesie, cultura vastă, în varii domenii, dar și crizele de gelozie sau depresie, zbuciumul interior și lupta pentru a restabili adevărul legat de munca și de rezultatele/descoperirile sale în domeniul chimiei. Pe rând, Alfred și Sofie sunt nu doar protagoniștii unei controversate povești de iubire, ci și ai cărții; atenția se focalizează, alternativ, asupra fiecăruia dintre ei, evidențiind calități și defecte, lumini și umbre. O viață în carnația unui roman. Pentru cititori, care le urmăresc înfrigurați și curioși povestea, dincolo de încercările prin care trec acești doi oameni (și nu sunt deloc puține!), dincolo de greșelile lor, de ratarea șansei la fericirea prin iubire, ceea ce rămâne este intensitatea acestei relații, forța ei care străbate și învinge timpul.

Trăsătura definitorie a fiecărui protagonist este, și aceasta, subliniată și probată de mai multe ori în carte; Alfred are propria teză despre caritate, teză pe care Sofie ajunge să o înțeleagă și să lucreze în acest sens; nu îi oferi cuiva bani și ajutor doar pentru o nevoie imediată și temporară, ci îl ajuți să își depășească nivelul și să-și realizeze un vis, dacă are vreunul. Întâlnirea lui cu Sofie stă inițial sub semnul acestei forme de filantropie și multă vreme omulde știință se autoamăgește că, salvând-o pe tânăra fată dintr-un mediu neprielnic, instalând-o la Paris și plătindu-i meditatori pentru a o educa, nu face altceva decât să o ajute să înflorească și să-și vădească talentele intuite de el la prima lor întâlnire.

Pe de altă parte, Sofie se distinge nu atât prin eforturile ei de a-și depăși condiția și de a se ridica la înălțimea așteptărilor omului iubit, ci prin forța iubirii, prin statornicia unui sentiment greu încercat, prin fidelitate care înțelege, acceptă și iartă tot. Din schimbul de scrisori care străbat ca un fir roșu întreaga carte se încheagă și se completează diagrama, foaia de temperatură a relației lor:  bărbatul, mereu plecat, absorbit total de munca lui, traversat de crize depresive, târât în procese privind paternitatea unor substanțe descoperite de el, demoralizat de faptul că acestea (dinamita, de pildă) se transformă în arme care ucid mii de oameni; femeia, o Penelopă mereu prinsă în pânza grea a așteptării și a speranței că va deveni oficial „doamna Nobel”, așa cum o numește el în scrisori. Chiar dacă relația nu se oficializează niciodată sub acest aspect, niciunul nu-l va abandona vreodată pe celălalt. Nebănuind că este dislexică, Alfred consideră în mod eronat că proiectul său de a o educa pe Sofie a eșuat și va înțelege abia la bătrânețe că marea, rara calitate a femeii iubite este aceea de a-l asuma pe el cu totul, inclusiv cu zonele de umbră. „Nifhleimul”, „un loc al ceții și al întunericului”, de a-l iubi cu devoțiune, de a sepune în slujba lui cu totul, de a se lipi androgenic de ființa lui doar în numele iubirii:

„Scumpa mea Sofiechen, am fost un mare idiot, și bătrân pe deasupra, să te las doar să-ți închipui viața pe care aș fi putut să ți-o ofer. Imaginația e singurul loc în care orice lucru de pe lumea asta merge cum trebuie, unde lucrurile merg cum vrem noi (…) Mi-am închipuit că tu ai fi o femeie rafinată și educată, un ideal, o persoană care nu exista. Am fost orb și n-am văzut că-mi erai mai mult decât suficientă așa cum erai. Dragostea pe care mi-o purtai, încrederea ta în mine, astea eraude ajuns” (pag. 270-271).

Iubirea unei femei, la origini un om modest, necultivat, îi deschide lui Alfred ochii suficient încât, la finalul vieții, să-și învingă crizele și amărăciunea că și-a irosit viața, legându-și numele și moștenirea de o fundație care să recompenseze mințile luminate ale omenirii, „dorința lui expresă fiind aceea ca, la decernarea premiilor, să nu se țină sub niciun motiv seamă de naționalitatea candidaților, iar premiul să fie acordat celui mai merituos, indiferent dacă e scandinav sau nu” (pag. 277).

La baza moștenirii lui Alfred Nobel stă, așadar, meritocrația. Astăzi, așa cum știm, premiile Nobel au devenit o instituție controversată. Criterii care nu au întotdeauna legătură cu principul meritocrației subminează încrederea într-o distincție așteptată, an de an, de fiecare dintre noi. Cu toate acestea, ne bucurăm de fiecare dată când numele unei personalități cu realizări deosebite în domeniul științificsau artistic se leagă de numele lui Alfred Nobel, marele savant suedez.

Doamna Nobel de Lisa Stromme

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Traducere din engleză și note de: Carmen Pațac

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 351

ISBN: 978-606-779-660-5

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Îmi place să citesc de când mă știu. Să stau în proximitatea cărților și a oamenilor care le scriu a devenit, în timp, un modus vivendi. Propriile mele texte sunt, în chip natural, însoțitoarele cărților citite. Le netezesc drumul spre ceilalți. Pledez pentru călătoria lor. Pentru frumusețea lor - corpuri de semne și sonuri, într-o lume excesiv materială. Nu pot opri altfel tăvălugul timpului sau vânătoarea de afară. Nu pot opune altceva glisajului valoric de astăzi. Între învelitorile cărții, timpul și spațiul se deschid altfel, într-o buclă generoasă. Balsamică...

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura