PICASSO VS. EINSTEIN. Ceasul de argint

Cronică de Denisa Apostol, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău

Astăzi este 8 octombrie 1904, scrie Freddy în condica sa de cheltuieli. Suntem în primul deceniu al secolului al XX-lea în incinta barului „Lapin Agile”, printre perdele roșii, de mătase, și statuete cu îngeri-Rafael.

Fondul sonor, în stil franțuzesc, repetitiv, dar plăcut s-a oprit. Liniștea anunță începerea piesei. Un om își face loc în barul încă gol, se apropie de marginea scenei și se adresează spectatorilor. Mustața răsucită și cămașa în dungi albastre, verticale nu atrag la fel de mult atenția publicului precum ceasul de buzunar, minunată piesă de argint. Freddy îl verifică agitat, fiindcă nu mai e timp de pierdut.

Tabloul viu, atmosferă boemă. La Paris, tânărul Albert Einstein își așteaptă prietena, însă, între timp, are ocazia să cunoască și alte personalități ale timpului său și ale vremurilor care vin, așa cum subliniază și bătrânul Gaston, francezul nedezlipit de bar: „În aceeași seară se întâlnesc aici toți oamenii excentrici din Paris!”

Acesta nu e un loc oarecare.

La o masă, Einstein își notează ceva, pare binedispus și amabil. Folosește creionul pentru a face însemnări într-un carnet maroniu și pentru a semnala niște observații. Îi place să facă pe profesorul cu ceilalți, să le explice cum vede el lucrurile. Ridică mâna pentru a le căpăta atenția și îi încurajează să pună întrebări. Este deja obișnuit să explice, face asta cu ușurință și cu plăcere. Accentul german se face simțit încă de la primele cuvinte rostite și nu dispare, simpatic, până la finalul reprezentației. Îl auzim spunând prietenos și plin de entuziasm: „Nein!”, „Tschüss!”.

Sigur pe el, diplomat și minuțios, rostindu-și teoriile cu siguranță, Einstein cel elegant contrastează cu imaginea neglijentă, distrasă, sensibilă și pătată de vopsea albastră a pictorului Pablo Picasso. Amândoi sunt geniali și sunt perfect conștienți de asta.

Tipul de creativitate și felul în care se descurcă printre idei îi diferențiază și, în același timp, îi apropie. Pe când Einstein mărturisește că noaptea apar „stelele”, ideile senzaționale din capul lui, pe care le adună într-un volum încă nepublicat, „Teoria specială a relativității”, Picasso spune că el consumă deja în gând esența unei picturi, înainte de a o pune pe hârtie. De aceea lucrările pe care le duce până la bun sfârșit sunt atât de pline de semnificație. Excesul de talent le este permis doar geniilor.

Un vizitator din viitor, Elvis Presley, le dezvăluie faptul că ei vor revoluționa secolul al XX-lea și transformă, cu o mișcare magică de stop-cadru, tabloul banal cu oi, de deasupra barului, într-una dintre cele mai faimoase tablouri ale lui Picasso, un manifest al avangardei. Pictura există deja în mintea lui Picasso, urmează să fie pictată: „Domnișoarele din Avignon”.

Ideile provin din viitor, nu din trecut. Fiecare minte sclipitoare se asemănă unei comete, a cărei masă determină mișcarea unui secol întreg, îi dă o altă întorsătură, către progres și perfecțiune. Un ceas de argint măsoară devenirea.

Piesa se încheie cu o replică interesantă care accentuează convingerea că totul se întâmplă cu un motiv, bine calculat cu mult înaintea începerii sale, într-o logică universală. Soarta (și regizorul) i-a adus pe Einstein și pe Picasso împreună: „Se pare că nu doar spațiul este curbat, ci și Parisul”.

Denisa Apostol, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, clasa a IX-a, participă la proiectul Atelierul de cronicidin cadrul Festivalului BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU!

Spectacol jucat în cadrul festivalului de teatru Buzău Iubește Teatrul 2023

PICASSO VS. EINSTEIN – Teatrul de Comedie București

De: Steve Martin

Regie și traducerea: Teodora Petre

Coregrafia: Ștefan Lupu

Scenografie: Andrei Șova

Costume și lighting design: Ioana Pashca

Muzica: Cezar Antal

Distribuția:

Einstein: Răzvan Krem Alexe

Picasso: Theo Costache

Freddy: Sorin Miron