Până ce moartea ne va despărți / Until Death do us Part (Galeria The Institute)

Până ce moartea ne va despărți

Until Death do us Part

Vernisaj: Sâmbătă, 6 iulie, ora 18:00
Unde: Galeria The Institute (strada Băiculești nr. 29, în incinta Combinatului Fondului Plastic, București)
Curatoare: Raluca Ilaria Demetrescu

Vă invităm la expoziția Până ce moartea ne va despărți curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu. Vernisajul va avea loc sâmbătă 6 iulie 2024, începând cu ora 18 la Galeria The Institute din strada Băiculești nr. 29 – incinta Combinatului Fondului Plastic.

Expoziția va fi deschisă în perioada 6/07-01/08 2024, revenim cu orarul de vizitare. Mulțumim galeriei The Institute și Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru sprijinul acordat.

Artiștii:
Adi Buda, Adrian Ghiman, Adrian Sandu, Alex Manea, Alexandru Ranga, Alina Buga, Ana Bănică, Anca Boeriu, Andra Achim, Corina Păcurar, Cosmin Moldovan, Cristina Rusu, Cuzina, Daiana Savopol, Dan Silviu Gherman, Dana Catona, Daniel Radu, Daniela Vîrlan, Denis Nanciu, Diana Oțet, Diana Serghiuță, Elena Andrei, Emanuel Borcescu, Emma Păvăloaia, George Neagu, Ioana Stelea, Kristina Dragomir, Ion (Alin) Gheorghiu, Ion Vlasiu, Irinel Moldoveanu, Laura Partin, Lilian Theil, Liliana Basarab, Louis Kareem Jamal, Maria Brîneț, Maria Pop Timaru, Marilena Murariu, Marilena Preda Sânc, Marina Aristotel, Mihai Mureșan, Mihai Răuță, Mihai Zgondoiu, Mircea Modreanu, Monica Morariu, Otilia Boeru, Patricia Teodorescu, Paul Marat Baraka, Petru Lucaci, Robert Lőrinz, Raluca Ilaria Demetrescu, Roan Atelier, Vlad Paraschiv

“Noi cei de azi, se cuvine să fim recunoscători și să înțelegem că tot ceea ce suntem, datorăm celor care, înaintea noastră au traversat istoria și au (în)scris semnele civilizației în adn-ul cunoștințelor, au pus bazele umanității noastre. Strat după strat, salturi înainte, de acumulări, de informații ne-au modelat în ceea ce am devenit azi. Acum și atemporal, universal, spiritual, în trup și cu atenția îndreptate spre sine, spre lume, spre nemărginire.

Datorăm culturilor, miturilor, eresurilor, credințelor care au străbătut și modelat istoria umanității, știința și cunoașterea care au ajuns la noi. Ne-am construit prin spirit, observație și faptă odată cu traseele stelelor pe tăria cerului, cu erupțiile vulcanilor din sufletul pământului, cu norii de ploaie, cu bunătatea zilei și umbra nopții, cu focul și roata, animalele și plantele de leac, vocea care vrăjește, cu îngerii și demonii, zeii și virusurile noastre și ne-am născut și am crescut și a fost bine și am murit imperturbabil la scara infinitului, egali în fața divinității și a destinului, la fel zi după zi, generație după generație, mileniu după mileniu.

Obsesia noastră e nevoia de a explica neputința, de a înțelege alteritatea, ceea ce e străin ochiului, gândului, simțurilor, ceea ce ar putea fi dincolo, moartea din trup (poate chiar și a sufletului, sau…?). Din toate tainele lumii și ale universului, poate cea mai importantă pentru ordinea noastră ca trecători, a lucrurilor, este cea a trecerii în neființă.

Nu sunt cuvinte, imagini sau gânduri care să poată suficient povesti despre această traversare prin viață și alunecare în moarte, despre trecerea dincolo, despre țesătura aceasta din care e croit universul și din care cu măreție facem și noi parte. Moartea este văzută ca o separare de toate lucrurile pe care le iubim, dar și ca un mister fundamental.

Cincizeci și șase de artiste și artiști expun împreună lucrări care glosează, și analizează raportul personal cu moartea. În accepția occidentală, moartea seamană cu despărțirea, de lume, de ceilalți de frumusețile zilei și desfătările nopții, de cele bune și cele rele, de semenii iubiți, de cele ce le lucrăm. Cu groază, cu regret, cu dorință, cu detașarea înțelegerii fatalității sau creștină înțelepciune, noi toți ne raportăm, puternic la acest pasaj.

Arta e fibră din țesătura din care e croită existența și civilizația speciei umane, creația și nașterea pun în perspectivă moartea, o mai amână iluzoriu puțin, lăsăm o urmă, mai păcălim puțin (ne)murirea. Expoziția menționată, organizată la galeria The Institute, ilustrează acest lucru prin lucrările artiștilor care reflectă asupra morții, continuând un dialog început anterior despre erotism și sexualitate.

În vara lui 2022 în același spațiu generos al galeriei The Institute, un colectiv de artiști a expus creații despre erotism și sexualitate, sursă a vieții și a plăcerii, astăzi pandantul existențial, subiectul tratat în cadrul aceastei expoziții este moartea. Lust is in the Air versus Until Death do us Part / Până când moartea ne va despărți; am preluat această frază comună rostită între miri la o nuntă creștină, care indică angajamentul într-o unire fundamentrală.

Această expoziție adună laolaltă perspective diverse și intime asupra morții, permițându-ne să înțelegem mai bine fricile, acceptările și reflecțiile individuale ale artiștilor asupra sfârșitului vieții. Prin intermediul creațiilor, artiștii nu doar că își explorează propriile sentimente și gânduri despre moarte, dar oferă și privitorilor ocazia de a medita asupra propriei mortalități.

Vanitas, lucrarea colectivă

Expoziția include o lucrare colectivă care cuprinde o serie de plăcuțe asemănătoare cu acele memento mori, fotografii cu defuncții de pe crucile din cimitirele românești. Artiștii au fost invitați să producă un obiect de forma și mărimea acelei plăcuțe pe care să exprime o idee despre moarte, despre sine, despre mica moarte sau despre cea de la final(ul timpului). Tehnica a fost la alegerea fiecărui artist, însă o parte dintre aceștia au ales să lucreze în pământ ars și glazurat, pentru a fi cât mai sugestivă asemănarea cu plăcuțele de pe cruci. Este un mod ludic, de a păcăli cumva moartea, de a râde de ea, încă din timpul vieții. Împreună expunerea într-un mic gest, local, de solidaritate subliniază contrastul dintre efemeritatea vieții și permanența memoriei unice sau colective.”

Raluca Ilaria Demetrescu