La final de an, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC), le oferă ocazia spectatorilor să câștige un city break la Veneția! Până în data de 29 decembrie, cei care cumpără bilete la una din cele trei reprezentații de gală ale operetei ,,O Noapte la Veneția” de Johann Strauss, din 27, 28 și 29 decembrie, pot câștiga un city break în minunatul oraș italian.

În cele trei zile de la finalul lunii decembrie, iubitorii Operei Comice pentru Copii sunt invitați să descopere frumusețea orașului Veneția, prin muzică și dans, într-un minunat spectacol de operetă pus în scenă la Sala Mare. ,,O Noapte la Veneția”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, invită publicul la o comedie de senzație, cu decoruri de poveste și artiști talentați. Mai mult decât atât, cei care vor achiziționa bilete la spectacol pot participa la concursul organizat pe site-ul instituției, www.operacomica.ro. Premiul este un sejur de două nopți la Veneția în perioada 1 martie – 1 iunie 2019, oferit de agenția Magic Holiday, și cuprinde biletele de avion și cazarea, cu mic dejun, pentru maxim trei persoane. Formularul online și regulamentul concursului pot fi consultate pe pagina instituției.

Distracția continuă la OCC până pe 15 ianuarie la Târgul „Poveste de Crăciun”, amenajat pe o suprafață de aproape 8.000 de metri pătrați în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16 și sub Podul Grant. Patinoarul și Derdelușul OCC, Atelierele Spiridușilor, sania lui Moș Crăciun trasă de reni, Caruselul cu Jucării, Tărâmul Oamenilor de Zăpadă și Scena Colindătorilor sunt doar câteva dintre punctele de atracție de care se pot bucura copiii de toate vârstele, iar mâncărurile tradiționale de sezon și băuturile calde completează atmosfera de sărbătoare. Târgul „Poveste de Crăciun” este deschis de luni până vineri între orele 16:00 – 21:30, iar sâmbăta și duminica între orele 10:00 – 22:00. Intrarea la târg este liberă, însă accesul la unele dintre obiective se face pe baza tichetelor care pot fi achiziționate de la punctele de informare. Valoarea unui tichet este de 3 lei.

Primele 100 de minute gratuite la Târgul „Poveste de Crăciun”

 

În fiecare zi a târgului „Poveste de Crăciun”, până la finalul anului 2018, copiii care ajung în primele 100 de minute la Caruselul cu Jucării, pe Tărâmul Oamenilor de Zăpadă și la Patinoar beneficiază de gratuitate. De luni până vineri, între orele 16:00 – 17:40 și sâmbătă și duminică în intervalul orar 10:00 – 11:40, dar și pe 24 și 30 decembrie, între orele 12:00 – 13:40, cei mici pot intra gratuit în Carusel, își pot construi oameni de zăpadă de pluș și pot aluneca pe gheața patinoarului păzit de îngeri! În restul perioadei de timp, Derdelușul, Renii lui Moș Crăciun, Scena Colindătorilor, Tronul lui Moș Crăciun, Dioramele din Salon, Experiența Virtual Reality (V.R.), Copacul cu Colindători, Magazinul Brazilor Împodobiți și zona de jocuri rămân cu intrare liberă. În zilele de 25 și 31 decembrie, precum și în 1 ianuarie târgul este închis.

 

Au mai rămas locuri disponibile la Atelierele ,,Micul Artist” din ianuarie 2019

Părinții care doresc să își înscrie copiii la Atelierele ,,Micul Artist”, ce se vor desfășura în perioada 21 ianuarie – 31 mai 2019 la Opera Comică pentru Copii, mai pot găsi locuri disponibile la următoarele ateliere: Atelierul de Cor jr. (copii între 5-7 ani), Atelierul de Cor (copii peste 7 ani), Atelierul de Musical, Atelierul de Blockflote, Atelierul de Balet, Laboratorul de Păpuși,  Atelierul de Pantomimă, Atelierul de Actorie, Atelierul de Scriere Creativă, Atelierul de Desen, Cercul de lectură și scriere creativă, Atelierul de Dansuri Populare și Atelierul de Step. Înscrierile se pot face doar la preselecții, la data și ora anunțate pentru fiecare atelier în parte. Detalii despre ateliere și programul înscrierilor puteți găsi la http://www.operacomica.ro/atelierele-micul-artist/.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura