Omega 5 – tu câte vitamine ai luat când erai copil?

Mă întreba recent o jurnalistă care sunt preferințele literare ale copiilor de astăzi și i-am răspuns că au aceleași așteptări ca și copiii din generațiile anterioare; caută personaje puternice, au nevoie de acțiune și le plac poveștile la nebunie. Cred că e unul din răspunsurile posibile la întrebarea „de ce basmele și poveștile populare sunt pe placul oricărui copil”. Întâmplarea face ca în ultimii să văd cam toate spectacolele pentru copii care s-au jucat în București, pe scene independente sau de stat. De departe, cele mai de succes spectacole au fost adaptările basmelor românești sau ale poveștilor românești. Îmi vin în minte acum adaptările de la Teatrul ACT (este adevărat, Moș Nechifor nu e neapărat o montare destinată copiilor, cât mai ales adulților), spectacolele trupei de la Teatrul Excelsior (Prâslea cel Voinic și merele de aur e un must see pentru copii), iar despre montările de la Țăndărică și Teatrul Ion Creangă nu cred că e cazul să vorbim aici, pentru că ele sunt destinate copiilor de toate vârstele și se folosesc de tehnologii moderne, puse excelent în slujba spectacolului ca produs cultural. În acest context, iată că se încadrează perfect și spectacolul Un basm urban, intrat recent în repertoriul Teatrului Metropolis.

credit foto Dragoș Ivan

Norbert Boda, este cel care-și asumă în mare parte producția Un basm urban: el semnează și textul, dar își asumă și regia spectacolului și și-a luat ca parteneri de producție alți tineri: Cora Oprea semnează coregrafia, RAW BeatGanga realizat muzica (originală 100%) și Roxana Fânață a gândit coregrafia acestui musical. Da, Un basm urban este musical, dar nu unul în sensul clasic, adică nu veți vedea sclipici și decoruri somptuoase, ci doar trei pereți albi (din care unul singur mobil) și costume cât se poate de contemporane – o combinație de elemente la limita kitsch-ului, menită să pună în evidență caracterele personajelor, dar și să povestească câte ceva despre originea acestora. Cinci copii crescuți în casele de copii, un subiect la modă în primii ani de după 1989, când povestea unui singur copil crescut într-un centru de plasament făcea rating mai mare decât un accident de mașină cu multe victime. Atenția acordată acestor copii deriva direct din decizia lui Ceaușescu de a interzice avorturile, unul din efectele celebrului decret fiind înmulțirea cazurilor de copii abandonați sau de copii rămași orfani peste noapte din cauza întreruperilor de sarcină realizate în condiții insalubre și în afara legii. Norbert Boda s-a documentat temeinic și a scris un text pe cât de realist, pe atât de trist: clișeele (niciunul din acești copii nu reușesc în viață), prejudecățile (toți copiii crescuți în centrele de plasament sunt subdezvoltați dpdv intelectual) și stereotipurile (costume care pun sărăcia în evidență, haine ce par de împrumut și care nu reușesc nicicum să alcătuiască un întreg plăcut ochiului) se întâlnesc la nivel de text și ajung la public sub forma rimelor.

credit foto Dragoș Ivan

Spectacolul este un musical antrenant, cu multe momente care stârnesc râsetele celor din sală, lipsit de vulgaritate. Deși multă lume asociază hip-hopul cu limbajul obscen, Boda s-a ferit de această capcană, tocmai pentru că și-a dorit ca spectacolul să fie văzut în primul rând de adolescenți. Așa se face că universul spectacular este pus sub semnul meditației profunde, spectatorii ies din sală într-o stare meditativă și aici e meritul regizorului: nu e ușor să pui o oglindă în fața spectatorilor și să-i provoci să-și recunoască slăbiciunile și tarele, dar departe de orice ton moralizator. Omega 5, trupa copiilor pe care nu-i vrea nimeni, trupa copiilor refuzați devine trupa care reușește să transforme orice slăbiciune în motiv de satiră. Directoarea centrului și ultimii angajați se îmbracă în straturi de ridicol pe măsură ce timpul trece, astfel încât la final devine clar cine și ce pierde cu adevărat.

credit foto Dragoș Ivan

Un basm urban este un spectacol unitar, care pune în evidență distribuția. Actori tineri, dar bine pregătiți, dornici să joace, care se străduiesc să nu impresioneze cu orice preț și cărora le reușește să joace bine chiar și când dialoghează direct cu sala. Din păcate, la reprezentația la care am fost eu, n-au avut parte de o sală plină, dar cei care au fost prezenți au fost partenerii perfecți în momentele cheie. Ar fi bine ca Un basm urban să fie văzut de cât mai mulți tineri și să nască dezbateri reale cu privire la prejudecățile pe care le tot perpetuăm în spațiul public sau la toleranța pe care o tot invocăm, dar de care nu dăm dovadă nici măcar în momentele critice ale vieții. Dacă prima ediție a StarT, organizat de Teatrul Metropolis în 2022 a avut drept câștigătoare piesa lui Norbert Boda, mă aștept ca următoarele ediții să fie cel puțin la fel de bune, dacă nu și mai bune. Să sperăm că tot mai mulți tineri vor ajunge la Teatrul Metropolis, nu doar pentru a vedea Un basm urban, ci și pentru celelalte spectacole aflate în repertoriul curent al acestuia.

Un basm urban – Teatrul Tineretului Metropolis