Olguța și un bunic de milioane – Alex Moldovan

De curând am avut o savuroasă întâlnire cu o prietenă din sfera cititorilor pasionați și, cum era și firesc, am discutat despre cărți (dar nu numai), ajungând cumva la cele pentru copii. Ei, și în punctul acela am descoperit că amândouă le iubim, mai mult, că resorturi asemănătoare ne trag către ele, chiar dacă am depășit de multă vreme vârsta țintă. În adolescență ne fermecau cărțile care s-ar fi potrivit mai degrabă unor cititori mai maturi. E drept că pe atunci oferta cărților pentru copii și adolescenți nu era atât de bogată cum este astăzi și nu era greu să epuizezi titlurile adecvate. Iar tentația cărților pentru cei mari era irezistibilă. Cărțile polițiste pe care maică-mea le împrumuta cu sacoșa erau un deliciu. Și iată-mă peste ani, savurând cărți pentru copii mai abitir ca pe alea polițiste, pe vremuri. Cumva, le-aș putea încadra în categoria plăcerilor (ne)vinovate,

Mă bucură că există și cărți autohtone pentru copii care pot concura fără probleme cu cele mult mai populare din literatura internațională. Una dintre acestea este Olguța și un bunic de milioane de Alex Moldovan. Auzisem de carte pe undeva, dar nu pot spune că m-am gândit să o citesc până zilele trecute, când…. să vă povestesc. Stăteam la coadă la Mega Image și, ca să nu mă plictisesc, scanam cărțile de pe suportul rotativ de lângă mine. Pe unele le scoteam și citeam rapid ce scria pe ultimele coperți, pe altele nu. Pe Olguța am luat-o din suport, am citit descrierea și după câteva clipe am pus-o la loc, cu gândul s-o caut pe net. Ceea ce am și făcut când am ieșit din magazin. Trebuie să precizez că acel magazin nu era cel mai apropiat de casă, și totuși, cele câteva pagini citite online nu mi-au mai dat pace, așa că, după vreo oră, în loc să fug la magazinul de lângă mine pentru o sticlă de apă și alte mici cumpărături, m-am întors la cel la care fusesem de dimineață, sperând să nu-mi fi luat altcineva cartea între timp, nu de alta, dar nici pe net nu prea era disponibilă. Cu o imensă satisfacție m-am apucat tot atunci să o citesc și nu m-am lăsat până nu am terminat-o, undeva pe la miezul nopții. Pentru că mi-a plăcut foarte, foarte mult. Aventuri peste aventuri, personaje interesante, întâmplări pline de haz – și nu am mai căutat latura educativă, deși nici ea nu lipsește, ci pur și simplu m-am lăsat în voia plăcerii lecturii. Așa am avut parte de o zi de luni (Blue Monday) încântătoare, în care doar coperta a fost blue.

Olguța are doisprezece ani, o inteligență peste medie, un bull-terrier cu ochelari și o familie ale cărei secrete încă nu le cunoaște. Într-o zi obișnuită, la ușă îi sună o femeie elegantă despre care află că e mătușa ei și că va trebui să petreacă în compania ei câteva zile. Nu-i folosește la nimic să se împotrivească și astfel începe aventura Olguței, cu surprize mai mult sau mai puțin plăcute la fiecare pas, într-un ritm care nu-i lasă prea mult răgaz să gândească. Luxul și extravaganțele mătușii sale, în contrast cu viața modestă a Olguței sunt prima dar și cea mai mică dintre aceste surprize. Urmăriri ca în filme cu gangsteri, evadări, lupte – toate acestea pentru că bunicul își dorește să o întâlnească pe Olguța. Însă bunicul nu e un bunic obișnuit, iar Olguța se simte a fi trofeul unei conspirații căreia nu-i deslușește dedesubturile. Nu poate ști cine îi vrea binele și cine îi vrea răul, nici care este miza jocului periculos în care se vede prinsă, iar peste toate plutește și îngrijorarea pentru mama ei, a cărei stare precară de sănătate a fost motivul pentru care a ajuns în grija mătușii.

O poveste palpitantă, amuzantă, pe un fundal desprins din realitatea de lângă noi (și pot spune că peisajele urbane autohtone se pretează foarte bine unui roman de aventuri), cu un final surprinzător, din care micii cititori vor avea ce învăța despre curaj, despre prietenie, despre familie, despre inteligență și cum toate acestea, împreună, contribuie la formarea lor, ca oameni.

Editura: Arthur