Extenuat și sătul de ritmul de viață pe care îl ducea, norvegianul Jo Nesbø a decis să plece într-o vacanță însorită, în Australia. Nu singur, ci alături de un prieten și scopul călătoriei era unul cât se poate de clar: să viziteze cât mai mult din continentul de la capătul lumii. Doar că, în timpul zborului de la Oslo spre Sydney, lui Jo Nesbø i-a venit în minte personajul Harry Hole și nici că i-a mai dat pace. 21 de ani mai târziu de la publicarea romanului Liliacul, apărut și la noi la Editura Trei în colecția Fiction Connection, detectivul Harry Hole este personajul central al unei întregi serii, din care fac parte 11 cărți, iar Jo Nesbø a fost tradus în 50 de limbi și a vândut 40.000.000 de exemplare în întreaga lume.
Considerat de Sunday Times „un debut de serie excepțional”, „Liliacul” a fost scris într-o manieră total atipică pentru Jo Nesbø. Personajul a stăruit în mintea lui atât de puternic, încât, odată ajuns în Australia, a avut zile în care a scris și 18 ore, dar niciodată mai puțin de 12. După vreo două săptămâni, prietenul care îl însoțea a decis să se întoarcă acasă, la soție și copii, mărturisindu-i amuzat lui Jo Nesbø că, din câte se pare, acest Harry devenise un prieten mai bun decât el. Autorul a reușit să construiască un thriller perfect, atent dozat și minuțios detaliat, în care își fac apariția foarte firesc nu doar particularități tipice societății australiene, ci și frânturi din trecut cu o mare încărcătură psihologică. Reiese în carte cât se poate de clar că ea a fost serios documentată, însă totul s-a întâmplat în același timp cu scrierea ei. „Este singura mea carte în care munca de cercetare și scrisul au mers mână în mână. De obicei mă documentez înainte, nu în timp ce scriu”, a povestit Jo Nesbø.
Marcat de întâlnirea cu un crocodil la acvariul din Sydney, Nesbø i-a dedicat un pasaj întreg în romanul său de debut. „Eram acolo și am observat un bărbat care îi dădea de mâncare. Am vorbit cu unul dintre paznici și m-au lăsat să mă apropii suficient de mult încât să-mi dau seama că dacă aș mai face un singur pas pe acea ușă, aș deveni cina lui. În timp ce stăteam acolo, el se uita la mine. Era uriaș, avea 7 metri sau cam pe-acolo și se uita pur și simplu la mine. Cumva simt că eu și acel crocodil am făcut atunci un pact: că va apărea în carte”, povestește Jo Nesbø.
Cu toate că a fost scrisă acum mai bine de 20 de ani, „Liliacul” este actuală, iar stilul lui Nesbø, unul foarte modern. Până și autorul s-a declarat surprins după ce a recitit-o, la câțiva ani de la publicare, că e mulțumit de ea, în ciuda faptului că multe lucruri descrise de el s-au mai schimbat între timp. Se temea că se va simți stânjenit, ca atunci când îți recitești un jurnal din adolescență, însă nu a fost deloc așa.
Dincolo de firul clar al romanului – în care detectivul Harry Hole anchetează uciderea unei norvegience în Australia, „Liliacul” sapă în trecutul lui și dezvăluie treptat, dar în momente cheie, detalii despre viața personală a omului legii. Cât de mult e bântuit de vină, cât de des îî apare în minte întrebarea nerostită ce-ar fi fost dacă… și cum, exact atunci când pare că soarta îi surâde din nou, fericirea îi scapă printre degete într-o manieră la fel de șocantă. Printre rânduri, Jo Nesbø își dovedește o abilitate extraordinară de a înțelege lumea în care trăim și încercările fiecărui individ în parte.
De același autor, editura Trei a mai fost publicat și romanul Fiul.
Citate din „Liliacul”, de Jo Nesbø:
„Cred că oamenii simt nevoia unei pedepse atunci când nu-și mai pot accepta acțiunile proprii. Și părea că după asta tânjeam: să fiu pedepsit, să fiu biciuit, torturat, umilit. Orice, atâta vreme cât mă ajuta să simt ispășirea. ”
„Adevărul e că nimeni nu poate trăi de pe urma adevărului și de aceea nimănui nu-i pasă de adevăr. Adevărul ni-l fabricăm singuri și e doar suma lucrurilor care interesează pe cineva înmulțită cu puterea pe care o deținem.”
