Niciporuc desenează frumos - despre Pascal desenează corăbii de Radu Niciporuc

Încadrarea volumului de debut al lui Radu Niciporuc, Pascal desenează corăbii, în zona literaturii de aventuri este o greșeală. E adevărat însă că, la o primă și superficială privire, cartea poate să pară din această categorie. Titlul, coperta, ba și prezentarea de pe coperta 4 (“lup de mare”, “fermecătorul povestaș”, “cele mai spectaculoase întâmplări”…) te conduc către această concluzie. De fapt, Pascal desenează corăbii are o miză dintre cele mai înalte. Prin urmare, nu o voi plasa în zona literaturii pentru adolescenți (întru totul onorabil ar fi putut fi și așa, nu contest acest lucru), ci în preajma unor discursuri literare care, dincolo de cadrul predispus aventurii, prezintă subtilități de scriitură și mesaje care ies din zona de confort a divertismentului.

La Niciporuc nu întâlnești gesturile largi, elanul de a descrie fapte de curaj, gradarea tensiunii, suspansul și toate celelalte ingrediente, așa cum apar ele într-o proză antrenantă clasică (la Jack London sau Radu Tudoran, de exemplu), ci, în cel mai pur stil postmodern, știința de a face ca textul să-și fie de cele mai multe ori suficient sieși, îmbrăcând astfel întâmplările (cărora nicidecum nu vreau să le minimalizez forța) într-o haină sofisticată, cu o croială ingenioasă, de sorginte sud-americană (Cortázar ar fi cel mai clar impuls). Bineînțeles, aventura există și aici, dar ea este doar parte din culoarea întâmplărilor. În plus, cum povestirile au la bază experiența reală a autorului, în lipsa strălucitoarei lor literaturizări ar fi rămas străvezii, prea aproape de memorialistică, prea evidente și plate. Autorul deține nu doar un bagaj de extraordinare amintiri, ci și talentul și cunoștințele tehnice pentru a le ridica la nivelul marii literaturi.

O altă calitate pe care o are autorul este aceea de a realiza personaje viguroase, pe care cu greu le vei putea uita (Tata-Mare, Jimmy, Miguel Morales de Guzmán și altele), fapt care certifică o dată în plus că această carte este bazată nu doar pe o experiență excepțională, ci și pe mult talent literar.

Niciporuc rămâne același scriitor excelent și când personajele sale părăsesc marea și porturile. Un bănuț cafeniu, mai ales, dovedește cu prisosință acest lucru.

Dacă ar fi să-i găsesc volumului unele neajunsuri, aș spune că povestirile Pânda și Frapieră cu capac nu mi s-au părut la fel de convingătoare (ceea ce nu înseamnă că sunt slabe, ci doar un pic sub nivelul celorlalte), iar pe ultima, Ascensorul, de nici trei pagini, o consider pur și simplu inutilă. Aceste texte (de final) nu distrug însă excelenta impresie generală.

Un lucru care poate fi agasant la primul contact cu proza lui Niciporuc este avalanșa de termeni tehnici din lumea marinărească, pe parcurs însă înțelegi că ei sunt indispensabili formulei propuse de autor, ba te și obișnuiești cu ei. Pentru a elimina cuvintele respective ar fi fost nevoie de o simplificare, de o sărăcire a textului, a viziunii, lucru care ar fi însemnat, desigur, un compromis.

Pascal desenează corăbii este un volum intens, unul dintre cele mai izbutite din ultimii ani de la noi, un volum care depășește granițele României nu doar prin exotismul povestirilor, ci mai ales prin valoarea acestora. Cred că ar putea avea succes și în străinătate (renunțându-se, poate, la Ascensorul).

Un interviu cu Radu Niciporuc: aici.

Editura Cartea Românească;