„Negustorul de cărți” – cartea ca limbaj universal

Carsten Henn este prezentator de radio, critic gastronomic și vinicol, autor al mai multor romane de succes. În anul 2020, publica în limba germană romanul Der Buchspazierer, tradus în limba română în anul 2024 de Valentina Georgescu, cu titlul Negustorul de cărți, în colecția Folio a Editurii Litera.

Volumul lui Carsten Henn se definește, în primul rând, ca o carte despre cărți și universul unic pe care acestea au puterea să îl construiască. Cărțile și cunoașterea care izvorăște din ele formează cadrul principal în care evoluează personajele și drumurile parcurse de acestea. La Poarta Orașului este librăria în care cărțile conviețuiesc cu elementele noii tehnologii, în care arhitectura exterioară se prelungește și în interior ca un creuzet. Moștenire a mai multor generații, librăria devine mai mult decât un loc din care se poate cumpăra carte, ci și un reper al orașului, o punte între generațiile ce i-au trecut pragul.

Librăria era foarte veche și, de-a lungul mai multor epoci istorice, fusese extinsă în mai multe rânduri. Pe fațada ei, ornamente arhitectonice și stucaturi extravagante stăteau alături de unghiuri drepte, lipsite de orice element de înfrumusețare. Glorioasa juxtapunere a vechiului cu noul, a flamboiantului cu minimalismul ce caracteriza exteriorul clădirii, se continua și în interior.

Librăria are propria viață prin universul pe care îl conturează și prin Carl Kollhoff, negustorul de cărți, cel care cu un strop de clarviziune știe întotdeauna ce carte i se potrivește fiecărui cititor, ce îl definește, ce îl provoacă intelectual, fiind cel care aduce cărțile la ușile celor care le comandă. Nu este un librar, ci un negustor de cunoaștere, un itinerant al cărții, un intermediar între realitate și lumea magică a poveștii. Bătrânul care zilnic trece prin Münsterplatz cu desaga de cărți frumos împachetate reprezintă un simbol al trecutului librăriei, o constantă în lumea cărții, neabătut de la drumul său. Oamenii primesc numele unor personaje din cărți, în funcție de caracterul lor și de cât de bine ajunge Carl să îi cunoască, pentru că, în fapt, clienții fideli ai librăriei sunt oameni singuri, unii dintre ei aflați în mijlocul unor crize existențiale și caută salvarea prin cărți. Singur este și bătrânul Kollhoff, însoțit de cărți și de Câine, pisica sa fidelă de drum. Ajuns la senectute, negustorul a văzut și citit multe, și-a umplut viața cu slovele dintre coperte, la fel și locuința, a împachetat cărți și a schimbat numeroase vieți prin recomandarea cărții potrivite, la momentul potrivit, însă, soclul singurătății va fi pătruns de prezența bruscă a unei fetițe, care îl urmărea pe Carl de mult timp cum trece regulat prin fața ferestrei sale. Aceasta este Schascha sau Charlotte, primul fiind numele său de eroină. Schascha se transformă în companion pentru Carl și în partener de discuții, întâlnire ce evidențiază și antiteza tinerețe-bătrânețe, monolog-dialog. Întâlnirea cu fata devine pentru bătrân un subiect de reflecție asupra trecerii timpului și asupra condiției umane, a felului în care se pot construi punți peste generații.

Lui Carl îi plăceau copiii, dar nu-i înțelegea. Copilăria lui se întâmplase tare demult, așa că amintirile erau acum șterse ca niște fotografii Polaroid vechi. Și deși el îmbătrânea cu fiecare an, copiii rămâneau copii, crescând distanța dintre ei odată cu trecerea timpului. Nu mai era sigur că putea construi o punte peste ea. Așa că o lăsă pe Schascha în urmă și își văzu de drum.

Însă fata insistă prin prezența sa, mai ales că și ea este atinsă de singurătatea molipsitoare a orașului. Un copil orfan de mamă care râde mult pentru că simte că odată cu ea îi râde și mama. Schascha începe să îl însoțească pe Carl, schimbând dinamica livrării de carte. Aduce viață într-un gest deja monoton, pornește pe un drum al cunoașterii și maturizării, totodată, intrând, rând pe rând, în culisele vieților imperfecte ale adulților. Bătrânul și fata încep să salveze lumi prin cărți, să aducă un strop de bine și frumos acolo unde nu mai era nimic, chiar prin invadarea spațiului privat claustrat.

Fata scoase cu greu din rucsac un caiet uriaș. Era plin de unicorni și curcubeie pe copertă și ferecat cu un lăcățel auriu cu cifru. Carl știa că lumea poate fi salvată de cărți, dar era totodată printre puținii care știau că și un jurnal o poate face la fel de bine. Lumea pe care o puteau salva jurnalele era poate mică, dar cei care locuiau în ea erau singurii care contau.

Armonia acestei însoțiri este perturbată de concedierea lui Carl, care odată cu pierderea ritualului său existențial și pierderea companiei Schaschei, începe să își piardă fragmente dense din propria sa identitate. Îmbrânceala fizică și sufletească, rafturile bibliotecii rămase goale îl determină pe bătrânul Kollhoff să se izoleze într-o casă goală, fiind conștient că e uitat, nefolositor, exilat din viețile tuturor celor pe care i-a însoțit atâta timp. Criza identitară culminează cu dureroasa conștientizare a efemerității existenței și relațiilor interumane, realizând încă o dată că cele care ne supraviețuiesc și trasează punți sunt cărțile, a căror viață o transcende pe a noastră.

Doar asistente, îngrijitori și medici. Camera lui deveni o scenă pe care diferiți actori jucau aceleași roluri. Reprezentațiile aveau loc zi de zi la aceleași ore, doar cu mici diferențe de scenariu. Îl ajutau să mănânce, să se îmbrace, să se spele și să urineze. Rapid, eficient ș uneori un pic cam grosier. Ei nu veneau să-l vadă pe el, veneau doar să vadă de el. Nimeni nu voia să-l viziteze […] Oare nu se întreba nimeni de ce nu mai suna pe la ușile lor? Le era tuturor atât de indiferent? Oamenii aceia pe care-i văzuse mai mult decât pe oricine altcineva în ultimii câțiva ani?

Însă absența lui Carl nu rămâne complet neobservată, amprenta prezenței sale trecute fiind mult mai puternică decât faptele recente. Într-un final, tot cărțile sunt cele care îi readuc pe oameni împreună, pe bătrânul negustor de cărți în mijlocul oamenilor săi cu aceeași misiune de duce cărțile potrivite acolo unde e mereu nevoie de ele.

Astfel, romanul lui Carsten Henn este o pledoarie despre carte și umanitate, despre cititul ca un mod de viață și de salvare a existenței, ca o cale de reflecție, ca un truc de magie mic, dar cu un efect mare, care are puterea de a vrăji și a schimba răul în bine. Cărțile salvează lumi și le transformă și, în acest fel, Carl și Schascha conturează o poveste în care cititorii împătimiți vor să rămână pentru cât mai mult timp.

Negustorul de cărți de Carsten Henn