Mărturia unei creștine, o candelă în noapte

O candelă în noapte reunește poezii apărute de-a lungul anilor, în diverse volume: Imaginația ecoului, Cartea Românească, 1981; Pluralul ca o veghe, Editura Emiescu, 1989; Drumul spre Emaus, Editura Vremea, 2002; Dorul de rai, Editura Universalia, 2005; Duet în alb, Editura Humanitas, 2016; Întredeschideri, Editura Baroque Books & Arts, 2019; Aproape în departe, Editura Spandugino, 2002. Acestei selecții li se adaugă și poeziile inedite, deloc puține la număr, astfel încât vorbim de o antologie consistentă, atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ. O candelă în noapte e un volum care n-a apărut deloc întâmplător, se simte în fiecare pagină grija față de cititor (manifestă și directă, din partea scriitoarei), dar și față de autoarea însăși (din partea editorilor). Vorbim de un volum care, mie personal, mi-a atras atenție în librărie, acolo se remarca din prima față de celelalte apariții editoriale. Cu o copertă sobră, care te trimite cu gândul imediat la acel dialog religios de care ai parte atunci când începi să citești poezie după poezie, O candelă în noapte și-a făcut imediat locul pe raftul cu cărți de poezie și, spre deosebire de multe altele, el nu-l va părăsi niciodată.

Ioana Pârvulescu, pe coperta cărții, spune:

„Sentimentul religios este, în aceste poeme într-adevăr antologice, o paradoxală simțire gândită. Gândire eliberată de legea gravitației cugetării, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate îngeri?), mintea care dă din aripi și dorurile stranii. În metafizica ei poetică plină de secvențe memorabile, Monica Pillat este, ca în orice căutare adevărată, proteică.”

Da, e despre o paradoxală simțire gândită în toate poemele. Un dialog născut și alimentat continuu dintr-un sentiment religios care astăzi pare multora dintre noi exacerbat sau firesc doar la reprezentanții Bisericii. În realitate, acest dialog s-a născut dintr-o continuă nevoie a Monicăi Pillat de a-și menține verticalitatea, fără a se îndoi nicio clipă. Monica Pillat crede cu toată ființa, nu pune sub semnul dubitativului nicicum existența unui Dumnezeu Atotputernic, revelațiile au fost multe și toate au contribuit la construirea unui univers interior pe cât de puternic, pe atât de autentic. În dialogul ei continuu cu Dumnezeu, Monica Pillat este de o delicatețe, puritate și smerenie pe cât de autentice, pe atât de greu de regăsit la altcineva. Pentru poetă acest dialog este firesc și de aceea ea n-are nevoie de dovezi ca să creadă. Pentru ea Erosul e mai puternic decât Logosul, și L-a apropiat pe Dumnezeu prin iubirea Fiului și mai apoi prin Logos, prin cunoaștere. Patimile cunoașterii sunt patimile ființei, semne ale slăbiciunii atât de omenești și sunt sublimate prin intermediul poemelor cu forme fixe în mărturisirii ale credinței.

Fiecare poem este însoțit de ilustrațiile Mariei Pillat-Brateș, mama poetei; o simbioză perfectă între cuvânt și imagine, născută dintr-o relație mamă-fiică de o frumusețe aparte. În altă ordine de idei, logosul devine manifest în fiecare strofă sub forma unui mesaj purtător al unei culturi sedimentată în straturi, de-a lungul unor generații. Monica Pillat nu doar că este descendenta unei familii de intelectuali valoroși, ci a adăugat cu fiecare faptă, acțiune și ieșire în public mărturii ale contribuției acestora la cultura națională (și universală). Dimensiunea morală devine primordială și se impune de la sine, de aici și nota de sobrietate a fiecărui poem-dialog. Deși antologia este realizată din poeme care au apărut în volume publicate de-a lungul anilor la diferite edituri, poemele care ilustrează această prezentare sunt toate inedite, mi-am dat seama abia la final. Poate că nu întâmplător m-am oprit la acestea; unul dintre ele este și cel care dă titlul volumului, iar celelalte completează sau susțin cele spuse de mine. Recitite în ordinea în care sunt așezate în volum, poemele aduc cu ele acel aer de intelectualism, aproape nefiresc într-un dialog direct între om și Dumnezeu. O grijă prea mare pentru a rămâne pe drum(ul cel drept), nicio scăpare, nicio furie, nicio îndoială, ci doar mărturii, dovezi ale întâlnirii, cunoașterii și recunoașterii. Narațiunea în care se transformă suita de poeme nu e chiar povestea la care s-ar aștepta mulți dintre cititori, pentru că îndoiala nu se strecoară în vers, asemenea șarpelui pe calea cunoașterii.

O candelă în noapte este mai mult decât un volum de poezie. Este o dovadă că dialogul direct cu Dumnezeu există, este direct și nemediat, firesc și de o frumusețe aparte, atunci când se bazează pe credința nestrămutată. O candelă în noapte e mărturisirea creștinului; atât timp cât ea va lumina, înseamnă că nu e totul pierdut.

De murmurat

Cine se vaită că-i trist

Nu l-a primit la el pe Christ,

Nici pe săraca Maica Sa,

De nu se poate alina.

E singur cuc, fiindcă-i uituc,

Ce are-i pare prea puțin,

N-aude îngerii care vin,

Nu vede cum se-aprinde sus

O stea în cer pentru Iisu.

Descuie-l, Doamne, cătinel,

Ca să se bucure și el,

Fă-l cânt de leagăn murmurat

Misterului abia-ntrupat…

inedit

Atingere

Înfricoșat, dau să m-apropii,

Acum, când vii și-mi ceri să pun

Mâna în coasta sfărâmată,

Să fiu cu Tine răstignit

Și ridicat din morți la viață..

Te-ating: făptura Ta e duh,

Făgăduință și chemare.

Te voi urma nețărmurit,

Trecând prin zid, călcând pe ape,

Celor încremeniți în jur

Le va cânta, trezită, piatra.

Noi, ca sămânța sub pământ,

Vom încolți până la ceruri,

inedit

Pieta

Iubita haină zdrențuită,

De care sufletul pe cruce

S-a dezbrăcat în înserare,

E tot ce I-a rămas Mariei.

Cum ține-n poală, nemișcată,

Alcătuirea părăsită,

Muțenia Ei asurzitoare

Intră-n timpanele mulțimii

Care așteaptă să se nască.

Tăcerea Maicii se aude,

Acum, în noi, vuind ca marea,

Când legănăm în brațe golul

Cu care am venit pe lume.

inedit

Între aici și-acolo

Mă pierd când Te apropii,

Când pleci, eu mă deșir,

Între aici și-acolo

Hotarele se șterg.

Acum, ca mai-nainte,

În geamuri stropii bat

Cu degetele Tale,

Dar când dau să-Ți deschid,

Afară-i numai ploaia.

Doar dacă merg s-aprind

O candelă în noapte,

Te simt cum Te întorci

În floarea licăririi.

inedit

Rămâi

Rămâi cu mine, Doamne,

Acum și-ntotdeauna,

Te chem să-mi fii aproape,

Când eu îmi sunt departe

Și uit că nu sunt singur.

Parc-am fi pe corabia

Lovită de furtună:

Tu dormi întins pe punte,

În miezul spaimei mele.

Te rog fă-mi loc și mie

În somnul tău sihastru

De care furia mării

Nu s-a putut stinge…

inedit