Micul dejun la Frida – pofta ce-a poftit-o poeta

Nu cunosc pe cineva care să vrea să rateze o întâlnire cu Frida. Sau la Frida. Că-ți place sau nu personajul, o întâlnire cu ea e o sursă de amintiri. De aceea cred că Mic dejun la Frida, recentul volum de poeme al Angelei Baciu e o bună ocazie… să ne aducem aminte de Frida.

prin cocul ei trecea un pește și locul ăla din coșul pieptului tău sunt cele două părți ale volumului; neașteptat de prin în ancoră socială fiind partea a doua, semn că iubirea dintre cei doi se consumă la vedere, în ritmul impus de un cotidian asumat, fără prea multe interferențe însă cu oamenii din jur. În schimb, prima parte e o fundamentare a poeticului printr-o revendicare a dreptului la memorie a copilăriei. De fapt, poeta face o reverență celor care au construit propriu-zis aceste amintiri. Bune sau rele, persoanele respective nu sunt aduse în fața cititorului cu rolul de a emite judecăți de valoare cu privire la comportamentele lor, ci doar în ideea de a contura un tablou realist, deci deloc idilic al unei copilării din care poeta își trage seva creatoare.

„și se făcea că o apă mare venea spre mine nu se grăbea și

broasca râioasă stătea cuinte mă privea cu un ochi nu mi-e

frică. se va transforma în prinț?” (p. 9)

Stângăcia fizică devine sursă de stângăcii convertite în poeme lipsite de rime, dar care se succed într-un ritm unic. Racursiurile devin pretext pentru o mai bună înțelegere a celor întâmplate, o acceptare și, în același timp, o cuplare a copilăriei la cea a maturității depline. Totul cu și prin intermediul iubirii. A iubirii care capătă concretețe în funcție de loc, moment și persoană. Poeta devine astfel, rând pe rând, posesoare a unei iubirii nețărmuite, capabilă ea însăși de o iubire fără limite pentru tot frumosul din jur și, nu în ultimul rând, izvor de iubire pentru ceilalți. E o apropiere de tot ceea ce înseamnă viață, urmată de o distanțare cât să dea voie cunoașterii și înțelegerii să devină posibile.

„obiecte pentru stângaci. 2

în clasa întâia doamna învățătoare mă tot bătea cu rigla la

lemn la palmă de ce nu ești și tu normală precum ceilalți copii,

uite, toți scriu cu mâna dreaptă, pe urmă, vecina de pe dumi-

tru chicuș, evreica aia cu ochii mari, leibovici parcă o chema,

dădea mereu din cap când mă vedea cum scriu cu stânga

pe genunchii zdreliți de atâtea căzături. la școală stăteam în

ultima bancă, să nu vadă ceilalți cum mă scobesc în nas cu

mâna stângă. lingura-se-ține-în-dreapta-furculița-în-stânga.

ei, aș, cine a mai scornit și asta? oricum, nu se vede, că, acolo

pe facebook nu scrie asta. nici că mănânci cu stânga, nici

dacă porți 42 la pantofi (nu poartă!), acolo toată lumea e

frumoasă, e bună și deșteaptă. Toți își dau like-uri și emoticoa-

ne cu zâmbete, ador și inimioare. Mi-ar plăcea să mănânc pe

facebook.” (p. 12)

„prin cocul ei trecea un pește. ochiul stâng sângera.” (p. 24)

La Frida își dau întâlnire norocoșii vieții, cei care încă mai cred că fără iubire nu se poate. Cu Frida înveți că fără pasiune toate devin inutile, după cum tot ea te ajută să pricepi, în sfârșit, că niciun efort nu e zadarnic. Efortul de a iubi cu atât mai puțin.

„îmi plăcea frida cu rochiile ei înflorate, pălării ciudate, sâni

fermi, picta cum o tăia capul fără picioare, purta seara șaluri

de lână. la frida mi-ai spus când mâncam omletă că-s fru-

moasă.

mi-am cumpărat sandale noi, le-am luat când m-a prins

ploaia aia mare, se inundase și universității și magheru. în

titan găsești cea mai bună cafea chiar lângă, ce curios, Med-

Life. aștaptam analizele.” (p. 44)

Să porți iubirea cu tine peste tot, s-o îmbraci în cuvinte și să o arăți tuturor. Să ai curajul (sau nebunia) să crezi că micul-dejun al zilei de azi e primul, mereu primul din șirul celor care vor urma. Să-ți dorești banalitatea, să înveți să o trăiești așa cum este, fără nimic edulcorat și, totuși, atât de țipător colorată. Să-ți dai seama că tot ceea ce face parte din prezentul continuu se-mparte întotdeauna la doi și niciodată cu rest. Să crezi că Frida există! Să știi că la Frida se pot rezolva multe! Să speri că la Frida te vei întâlni și peste 20 de ani!

„dimineață devreme, alt mic dejun la frida: ouă ochiuri ale

tale au și șuncă roșii pâine cafea. fiecare cafea băută cu tine e

începutul adică zile măsurate în cești de cafea… unde am mai 20 auzit

eu asta?

în ultima vreme nu mai pot să dorm nopți insomniace bat

la ușă confuze nu vreau să pierd nici o clipă cu tine zilnic îți

privesc ochii iar ți-ai făcut o rană în frunte a mai apărut un

rid apoi mă cert cu genunchiul tău când te doare.” (p. 59)

Poeta și-a luat micul dejun la Frida de dragul iubirii și cu iubirea la braț. Și tot acolo dă întâlnire și cititorilor care, iată, devin parte dintr-un viitor deloc imprecis și bine conturat. Granițele iubirii dintre scriitoare și cititori sunt și nu sunt bine trasate, semn că oricând există loc pentru încă un cititor. Martori tăcuți ai unei iubiri mature și unice (cea dintre poetă și T.), celor ce vor citi cartea nu le rămâne altceva decât să creadă în miracol(ul iubirii).

Mic dejun la Frida de Angela Baciu