Editura POLIROM – Colecţia „Ego. Proză”
„Într-o noapte ploioasă de mai, Vlad provoacă un accident cumplit la locul de muncă. Nedescoperit încă, plănuiește ca pînă dimineață să-și facă pierdută urma. Mi-a venit nefiresc de ușor să încep povestea pornind de la cele două puncte de mai sus, exact cît trebuie de minime, precise și parcă un pic extreme, de action film mai ieftinel, deloc rău, totuși, la care ai vrea și n-ai vrea să intri (pînă la urmă intri) pe la 11-12, înainte să începi schimbul doi la o librărie de mall. M-am blocat puțin pe la jumătate, cînd mi-am dat seama că thrillerul ăsta cînd nebun, cînd domol, cînd trist, cînd plin de explozivă sărbătoare are șanse mari să devină cel mai pe bune lucru scris pînă acum de mine, despre mine, adică subiectul pe care – îmi place mereu să mă alint – încă îl țin cel mai bine în frîu. Și firește că am avut dreptate: pînă la final mi-au dat serios lacrimile. Și nu s-au oprit multă vreme.” (Vlad Drăgoi)
Vlad Drăgoi s-a nascut in 1987, la Codlea, unde traieste si acum. A urmat cursurile Facultatii de Litere din Brasov. A debutat cu volumul de proza Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito la editura ieseana Lumen, in 2009. In 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editura Max Blecher. Blog: trubadurulcretz.blogspot.com.
*****
… ea s‑a întors spre mine, s‑a răsucit cumva şi m‑a apucat şi de cealaltă mînă şi a început să tragă de mine ca de o roabă împotmolită şi să‑mi zică printre dinţi băi, tu n‑auzi, ridică‑te odată, şi am văzut că devenise chiar nervoasă şi încruntată şi n‑am înţeles de ce, că pînă atunci crezusem că luatul ăsta de mînă e un fel de joacă şi că în cele din urmă o să se potolească şi o să se aşeze imediat la loc pe cearşaf, pentru că ea vrea numai să fie răutăcioasă şi să facă mişto de mine şi să mă supere, dar se pare că chiar vorbea serios, plus că începea să‑mi fie şi ruşine de oamenii din jur, că ei erau calmi şi‑şi vedeau de statul la plajă şi ea se mişca frenetic şi trăgea de mine cu putere şi i se zbîrlea părul şi toate alea şi eu aş fi putut în continuare să fiu bolovan şi să nu mă clintesc de acolo, pentru că ea era totuşi o femeie slăbuţă şi n‑avea cine ştie ce forţă în braţele alea, dar mi‑era tot mai ruşine de spectacolul penibil şi să ridic vocea şi să‑i zic să termine naibii nu‑mi venea, aşa că m‑am lăsat ridicat de braţele ei, m‑am eliberat de o mînă şi am început s‑o urmez, printre cearşafuri, spre mare, şi am intrat în apă şi am început să avansăm spre fata de pe saltea care vorbea cu ţiganul şi eu i‑am zis încă o dată Irina, hai lasă‑mă, că chiar n‑am chef, la care ea a zis scurt taci din gură, şi eu n‑am mai zis nimic, şi ea înainta despicînd apa cu valuri mici şi spumoase în lături, şi numai cînd am ajuns la vreo trei metri distanţă de fată şi de ţigan şi am auzit cum fata îşi dictează numărul de mobil ţiganului, zero şapte patru nu ştiu cît, şi cum el îl repetă şi greşeşte o cifră sau două şi cum ea îl spune încă o dată, cu răbdare şi cu zîmbet, numai atunci Irina s‑a oprit, şi am ajuns şi eu lîngă ea, şi stăteam amîndoi în apă pînă la brîu şi ne uitam la cei doi care fac schimb de numere, şi am stat şi n‑am zis nimic pînă cînd s‑a terminat schimbul de numere, şi, cînd s‑a terminat, Irina a întors capul spre mine şi mi‑a zis cu licăr fierbinte de furie în ochi şi în voce, mi‑a zis dobitoc eşti, băi, cu accent puternic şi cu furie pe acel toc din dobitoc, şi s‑a întors spre plajă şi s‑a chinuit să ajungă cît mai repede la cearşaf, împiedicată fiind o vreme de mişcările apei, ţinîndu‑şi mîinile îndoite deasupra, călcînd nisipul fin şi încercînd să‑şi păstreze echilibrul, şi eu am rămas acolo şi am zis să mai stau puţin în apă, şi am început să înot pe spate încet, trecînd bine de ţigan şi de fată, trecînd de restul oamenilor care încă stăteau în picioare şi se bălăceau, şi am ajuns pînă aproape de geamandură, unde n‑aş mai fi putut să dau de pămînt, şi m‑am oprit cîteva minute în loc, întins, cu picioarele făcute foarfecă deschisă şi cu mîinile perpendiculare pe corp, şi mă uitam la cerul senin, de un albastru intens şi superb şi la pescăruşii care se roteau deasupra şi am închis ochii şi am început să ascult atent cum respiraţia mi se aude mai tare atunci cînd linia apei sărate şi calde îmi trece de urechi.
