În anul 2023, la Editura Vremea, în colecția Planeta București, a apărut ediția a II-a revizuită și adăugită a cărții Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene vechi și noi, scrisă de Silvia Colfescu. De la început, autoarea mărturisește că volumul de față a luat naștere ca o dorință de a-și păstra amintirile în scris despre mătuși care au trăit în alte timpuri, alte vremuri, legate, mai mult sau mai puțin, de același loc, București, chiar dacă de multe ori viața le-a purtat și în alte spații mai apropiate sau mai îndepărtate. Cartea nu se vrea una de istorie, deși, inevitabil, prin ceea ce relatează, adică întâmplări ale trecutului, este și un document, fără aparat critic sau bibliografie, ci se constituie într-un volum îmbietor de memorie, rememorare a oamenilor de altădată, precum și a capitalei, cu toate nuanțe sale. În urma mai multor încurajări, Silvia Colfescu a conturat, cu un talent fin, portretele mătușilor, fie și pentru că e păcat să nu se bucure cititorul de aceste portrete vintage, dar și de cotloane știute sau mai puțin știute ale Bucureștiului, case ale trecutului, unele rămase și astăzi pe străzile orașului, deși unele au o nevoie acută de conservare, nimeni nu se sesizează și nu se încumetă să salveze ceva ce de drept s-ar numi patrimoniu. Relatările sunt însoțite de imagini, fotografii din diverse contexte sociale în care se pot identifica vestimentația, rafinamentul, un cod moral și comportamental pierdut în negura timpului încă de la mijlocul secolului trecut când clasa burghezo-moșierească a fost renegată, libertatea înlocuită cu teroarea.
Veți găsi, deci, în carte imagini inedite ale vieții de altădată a unor doamne, printre care și unele ce înfățișează chiar celebrele mătuși. Poate că, în zilele noastre atât de agitate și de solicitante, se vor găsi cititori dornici să-și petreacă un ceas de tihnă cufundați în priveliștile unei istorii aproape uitate.
Cartea este și despre a te pierde în faldurile lumilor pe care le cuprinde, pe străzile animate ale Micului Paris, în ungherele unor vieți care au fost schimbate de realitățile politice, economice, sociale, cum nimeni nu ar fi bănuit, a căror farmec s-a pierdut definitiv. Din acest motiv, dar și din multe altele, astfel de scrieri sunt extrem de prețioase în zilele noastre, pentru a ne reaminti un trecut pe care aproape jumătate de secol regimul comunist, după ce l-a schimonosit, a încercat să îl îngroape, adânc, atât de adânc încât să nu le încurce cincinalele.
Mătușile au fost toate din lumea bună, născute în familii cu statut social și care, în ciuda vicisitudinilor vremurilor, și-au păstrat multe dintre normele educației pe care au primit-o. Tante Sanda, fiică de negustori foarte bogați, fusese crescută cu bonă englezoaică, păpuși cu cap de porțelan, untură de pește, pendulând între pensionul Coisy Mangâru, vila de la Sinaia, Paris, Davos, căsătorită la maturitate cu un englez, primul soț de care va divorța, urmându-și inima de leoaică și propriul drum. Comuniștii o înghesuie, însă, într-o cameră, aducându-i în casă oameni ai muncii pe care nu va dura mult până îi va subordona, păstrându-și puternica identitate de aristocrată.
Își lua invariabil cina în holul comun, așezată solemn la masa florentină care supraviețuise cataclismelor, pe față de masă scrobită, cu tacâmuri de argint cristaluri de Baccarat, între două lumânări aprinse în sfeșnice grele de argint, veghind la capetele mesei.
Tante Marie a cunoscut și ea furia noului regim, chiar mai dur decât cea de dinainte. Căsătorită într-o familie cu nume princiar din secolul al XVIII-lea, aceasta era o principesă vorbitoare de limbă franceză, dar care, alături de o altă mătușă, Alexandra, locuia în anii 1980 într-un demisol insalubru, vizitat de un șobolan, pedepsite fiind de statutul vechii lumi, condamnat de lumea nouă. Mătușa Maria trecuse prin închisoarea comunistă și, odată eliberată, a fost nevoită să adopte o meserie, apucându-se de vopsit calorifere, pentru ca apoi să mai aibă și alte ocupații. Însă, indiferent cât de jos au încercat noile autorități să o aducă, și-a păstrat valorile deprinse în prima tinerețe, comorile ei de speranță, optimism și bunăvoință.
Impresionantă este și povestea mătușii Valerienne, născută din tată român, fostul absolvent de Sf. Sava, Valer S., și o ageră franțuzoaică, Virginie. După un periplu la Washington, tânărul cuplu revine în București, după o călătorie de o lună cu vaporul, tânăra familie într-o cabină, calabalâcul gospodăresc în cală și Pontiac-ul pe punte, legat fedeleș și acoperit cu construcție provizorie din scânduri, încropită special pentru această ocazie. În capitala țării își făuresc primul cămin adevărat, sub forma unei vile florentine, în acest mediu apărând pe lume și micuța Valerienne. Valer S. se îmbogățea rapid din cabinetul de notariat, soția sa se ocupa de administrarea casei și educația fetei, tabloul perfect al armoniei. Marele lor nenoroc nu a fost Al Doilea Război Mondial, ci ce a urmat după el, instaurarea comunismului, care le ia aproape tot, inclusiv dreptul de practică al notarului, aflat deja la o vârstă respectabilă. Valerienne i-a pierdut, pe rând, pe toți: pe mama sa, pe tatăl său, pe soțul său Bogdan. A continuat să trăiască printre rămășițele lumii ei: oglinda venețiană veche de câteva sute de ani, în ramă somptuoasă de mozaic de Murano, bocalurile de bucătărie, din faianță, jilțul nemțesc de secol XVI, împodobit cu medalioane de porțelan înflorit de Meissen.
Asemenea oamenilor care le locuiesc, casele au propriile lor povești păstrate, de cele mai multe ori, între ziduri tăcute, scorojite, lovite de timp și vremuri. Este și cazul casei de pe chei, cea de pe Splaiul Independenței 74, colț cu strada B.P. Hașdeu 3. Casa lui Pompiliu Eliade, schițată de bunul său prieten Hașdeu. S-a trăit frumos în ea până la începutul secolului XX, atunci când proprietarul a murit, iar doamna Eliade s-a mutat la Paris. Însă zilele fericite ale casei aveau să se termine relativ repede odată cu instaurarea aceluiași regim care a urâțit vieți omenești. Holurile și camerele spațioase au început să fie locuite de oameni ai muncii, care au folosit-o după propriile lor nevoi primare. Soarta nu i s-a îmbunătățit nici după 1989, dimpotrivă. A devenit o cenușăreasă a orașului care încă așteaptă să fie curățată și valorificată. Ecourile orașului sunt purtate pe străzi cu istorie, sunt mărginite de case solide, cele mai vechi doar cu parter, cele mai noi cu un singur etaj, rar cu două, cele mai multe construite cu îngrijire și cu dragoste de frumos. Printre acestea se numără: Casa Storck, unde au locuit generații întregi ale acestei familii, astăzi muzeu cu același nume, Casa Buchmann, Casa Grigorescu, Casa Victor Stăuceanu. Toate sunt bijuterii arhitecturale, multe dintre ele în stil neoromânesc. Îngrijorător este că multe clădiri vechi au dispărut sau încep să dispară sub buldozerele lacome ale celor care și-au însușit orașul și care vizează construcții noi pe ruinele celor picate în paragină.
Redus ca întindere, petecul de oraș format de cele câteva străduțe, enclavă de liniște într-un oraș în care se trăiește la nivelul trepidant al zilelor noastre, este amenințat din toate părțile de lăcomia și lipsa de respect pentru istorie a așa-zișilor afaceriști moderni.
Cartea Silviei Colfescu este, la rândul ei, o enclavă de liniște și frumos, cuprinzând petece de viață omenească, urbană și arhitecturală, toate așezate într-un peisaj al reconstrucției trecutului, atât cât se mai știe din el. Este o carte a memoriei și rememorării, fiind și un ghid pentru cei dornici să cunoască și altă față a Bucureștiului.
Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene vechi și noi de Silvia Colfescu
Editura: Vremea
Colecția: Planeta București
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 208
ISBN: 978-606-081-169-5
Cartea poate fi cumpărată de aici.
