Marea Neagră. O istorie, Charles King

Din punct de vedere istoric, astăzi, se vorbește despre importanța geostrategică a unui spațiu social. Cu alte cuvinte, cât de important este acel spațiu din perspectiva schimbărilor pe care le poate atrage poziționarea sa geografică, schimbări care se regăsesc cu precădere în plan social. Istoricii contemporani și-au adaptat relativ repede discursul, incluzând această abordare în toate studiile lor holistice, pentru că altfel riscau să nu mai fie citiți. Din această cauză, monografiile istorice dedicate unor comunități sociale sau unor spații identitare bine definite apar cu destul de mare frecvență și au și succes la cititori.

„Marea Neagră. O istorie”, studiul dedicat acestei întinderi de apă, este scris de un profesor universitar american, dar care este foarte bine ancorat în tot ceea ce înseamnă istoria spațiului european. Pentru a duce la bun sfârșit acest studiu, s-a bazat și pe cercetările unor europeni, inclusiv români, astfel încât demersul său să fie unul cât mai actual și corelat și cu studiile interdisciplinare sau transdisciplinare existente. Volumul se citește foarte ușor, deși informația este de multe ori tehnică, dar pur și simplu ai impresia că citești un roman istoric pe alocuri, atât de bine stăpânește arta scrisului Charles King. Simți efectiv plăcerea de a studia istoria acestui spațiu aflat la granița dintre două continente și care a influențat enorm evoluția comunităților din jurul acestei întinderi de apă. Transpare dintre rânduri acribia cu care a reluat toate (sau aproape toate) studiile existente cu privire la cum s-au schimbat regimurile politice de-a lungul mileniilor, care a fost dinamica schimbărilor sociale, politice și statale, și care au fost factorii care au determinat aceste schimbări. De altfel, relația cauză-efect, cea care dă de multe ori bătaie de cap cercetătorilor, este pusă în evidență ori de câte ori este luată în discuție schimbarea socială sesizată.

Istoria Mării Negre este împărțită de autor în 7 capitole, în funcție de repere cronologice bine alese, dar poartă și „etichete” specifice; de exemplu, capitolul 4 este intitulat „Kara Deniz (1500 – 1700)”. Regăsim istoria popoarelor care au trăit pe litoralul Mării Negre de-a lungul secolelor, cu descrierea a tot ceea ce înseamnă specific local, dar fără insistență pe acele detalii obositoare și care pot deturna interesul cititorului de la ceea ce contează cu adevărat (sunt foarte mulți istorici care cad în păcatul detaliului, considerând că filigranul este cel care dă nota distinctivă a unei cercetări, ceea ce nu e tocmai adevărat).

„Orașele de pe țărmul dinspre Caucaz nu se puteau lăuda cu asemenea echipamente sofisticate, dar înzestrările naturale și culoarea locală compensau lipsurile din punctul de vedere al rafinamentului. La Phasis, colonia grecească situată la gurile fluviului Rioni, cheresteaua este trimisă în aval și încărcată în cabotiere împreună cu alte materiale esențiale pentru construirea navelor: cânepă pentru velatură, ceară și catran pentru etanșeizare și faimosul in colhian destinat pânzelor. În două sau trei zile, bunurile ajungeau la Sinope, unde erau transferate în corbării mai mari, în vederea voiajului către Marea Egee. Mai departe pe coastă, la Dioscurias (lângă actualul Sukmi, din Georgia), numeroase triburi coborau din Munții Caucaz pentru a întâmpina vasele străine. Se spunea că era nevoie de 130 de interpreți pentru ca diverșii negustori să-și desfășoare tranzacțiile acolo – o exagerare, desigur, dar probabil nu foarte mare.”

Mulți cititori s-ar putea întreba: la ce bun să mai citesc încă o carte despre ce s-a întâmplat în jurul Mării Negre de-a lungul secolelor? Cu alte cuvinte, ce aduce nou volumul scris de Charles King? Ei bine, pot invoca motivul abordării holistice a evenimentelor petrecute de-a lungul litoralului mării. Pentru că profesorul american pleacă la drum cu ideea că un eveniment petrecut în nordul Mării Negre va influența și comunitatea din sudul acesteia. Și își expune argumentele într-un mod cât se poate de logic, insistând pe genealogia personajelor istorice, pe descrierea traseelor campaniilor militare, pe punerea în evidență a alianțelor politice decisive și a argumentelor invocate de cei care au dat naștere acestora etc. Nu lipsesc notele cu referințe bibliografice, citatele bine alese, motto-urile pentru fiecare capitol, selectate din textele reprezentative ale vremurilor despre care se face vorbire.

«Atât opulența curții, cât și longevitatea dinastiei sunt cele două caracteristici ale Trebizondului care, din perspectivă modernă, par opuse într-un mod ciudat.

Mai întâi, dincolo de a fi patria unei populații multilingve și multiconfesionale conduse de împărații din Constantinopol, Trebizondul era un stat majoritar grec, adică unul a cărui cultură se întemeia pe tradițiile imperiale grecești ale vechiului Bizanț, deși Comnenii cunoșteau respectiva cultură ca „romană”.»

„Marea Neagră. O istorie” este un foarte bun exemplu despre cum să faci istoria atractivă pentru cititorul obișnuit; harul de scriitor al lui Charles King slujește din plin cauzei: cunoașterea istoriei unui spațiu/popor, astfel încât evitarea greșelilor trecutului să devină realitate. De aceea, recomand acest studiu atât studenților la istorie și celor care studiază științe din sfera socio-umanului, dar și oricărui cititor pasionat de cunoașterea trecutului. Garantat, nu se vor plictisi nici specialiștii, nici pasionații, condiție rar întrunită de astfel de monografii.

Sursa foto autor: todayszaman.com (Cihan)

Editura: Polirom;