Maniere digitale

Motto: „Prin urmare, este responsabilitatea expeditorului să respecte timpul destinatarului. Țineți cont de programul de lucru, ori de câte ori e posibil, și evitați weekendurile și sărbătorile legale. Fiți conștienți de faptul că programul de lucru al destinatarilor e posibil să fie diferit de al vostru; încercați să vă adaptați la diferențele de program sau de fus orar, în limite rezonabile. Pentru o bilă albă în plus, evitați să trimiteți mesaje luni dimineața sau vineri după-amiaza, când nimeni nu vrea să fie deranjat.” Victoria Turk

„Mama: Câteva poze din prima zi a croazierei noastre.

Mama: /poza 1/

Mama: /poza 2/

Mama: /poza 3/

Mama: /poza 4/

Fratele: Mamă, știi că poți să trimiți mai multe poze deodată?

Mama: Da? Cum fac asta?

Fratele: Apasă butonul pe care apare semnul „+” când adaugi o poză.

Mama: Așa?

Mama: /poza 5/

Mama: /poza 6/

Mama: /poza 7/

Fratele: Nu, când adaugi o poză, apasă „+”

Mama: Te referi la un buton de pe telefon?

Fratele: Nu, din aplicație.

Mama: Trebuie să descarc ceva?

Fratele: Lasă, e ok așa!

Mama: /poza 8/

Mama: /poza 9/” (p. 116)

GRUPUL MEMBRILOR DE FAMILIE

„Mama a descoperit și ea WhatsApp-ul și i-a reunit pe toți membrii familiei într-un grup (l-a adăugat și pe tata, deși el nu scrie niciodată nimic și probabil nici nu știe ce e WhatsApp-ul). Subiectele sigure de conversație erau: vacanțele, ce-ați mâncat la cină și vreo emisiune la modă, la care se uita toată lumea. Lucrurile deveneau mai tensionate când discuțiile ajungeau la nepoții încă inexistenți, la perspectivele de carieră și la Fiule, nu-i așa că Pamela, vecina ta de vizavi, e minunată? Nu după mult timp a apărut însă un grup nou din care fac parte rude mai apropaite de vârsta ta și din care părinții sunt excluși.” (p. 115)

Dacă aţi zâmbit, e semn că aşa o să citiţi toată cartea, pândind ironiile şi, în acelaşi timp, luând aminte la regulile agreate în mediul online. Termenul netiquette, folosit în prefață, atrage atenția asupra necesității de a stabili un cod de bună purtare pe internet, în condițiile creșterii interacțiunii sociale din spaţiul virtual, indiferent de reţele. Ce îți este permis și ce nu, între ce limite ar trebui să comunici, cum devii simpatic (persuasiv) sau antipatic, cât de ușor îți construiești o identitate care se pliază perfect (sau parțial) realității. Cum îţi păstrezi simţul umorului şi starea zen – găsiţi câteva soluţii în Maniere digitale.

Multe observaţii sunt logice şi se aplică de la sine. Expeditorul trebuie să se asigure că trimite mesajul la adresa dorită, nu în altă parte. E nevoie de atenţie când lucrezi cu „grupurile” (cu mai multe deodată) şi, ca să fii sigur, e mai bine să nu vorbeşti niciodată pe nimeni de rău. Inventarul gafelor e nelimitat:

„Înainte să inițiați un grup nou, asigurați-vă că nu sunteți deja într-unul care are același scop. Se creează confuzii când trebuie să treci de la un grup la altul, toate fiind adresate aceluiași grup de prieteni – asta poate să ducă ușor la neînțelegeri. Cu toții am trecut prin experiența aia înfiorătoare, când, din greșeală, i-am trimis un mesaj persoaneidespre care vorbeam, în loc să-l trimitem celei cu care vorbeam – imaginați-vă că vi se întâmplă asta, dar în fața unui număr mare de prieteni comuni, toți făcând parte din același grup și fiind martori ai situației penibile.” (p. 113)

Recomandări: grup restrâns, comunicați clar scopul grupului, nu lăsați oameni pe dinafară, prezentați-i pe nou-veniți. Mesaj indezirabil în cel mai înalt grad: „Am să revin cu detalii mai târziu”.

La pasajul următor am protestat. Constaţi, citind cartea asta, că la noi lucrurile stau altfel decât la alţii şi în acest domeniu al comunicării online. Nu aş spune că este vorba despre diferenţe frapante, dar, de nuanţă, sunt destule. Iată:

„Poate mai important decât ce să includeți în profilul online este ce să evitați. Nimic nu e mai trist decât să treci de la un profil la altul și să dai peste aceleași descrieri personale penibile, copiate parcă la indigo.” (p. 66)

Nu tipul de identitate creat, cu recursul la metodă, ci absența acestuia mă agaseză. Foarte multe persoane, probabil suspicioase, evită să își afișeze datele – nu este vorba despre informații confidențiale, ci despre o prezență-absență. Oameni fără identitate, care nu postează aproape nimic personal, nu au content, distribuie doar materiale, cu încălcarea drepturilor de autor, preluând uneori fără semnele citării diverse fragmente sau imagini. Sau nu au fotografie de profil, nici ocupație, nici prieteni vizibili. Au doar intenția de a rămâne în colțul umbrit al unei vitrine online, fantasmatici. Conturi false, ar putea spune cineva. E posibil, însă nu mereu.

Există, desigur, și cealaltă categorie, a persoanelor care exagerează cu detalierea şi expunerea publică a tuturor proiectelor, a premiilor și a locurilor de muncă bine plătite/bine cotate de care au beneficiat. De multe ori, este vorba despre persoane care trăiesc din imagine și au nevoie de vizibilitate excesivă. Nu intră în această categorie/zonă acceptată tacit livrarea de viață personală: declararea iubirii pe net („Astăzi este despre tine, iubirea mea…”), declararea decesului unei persoane care nu face parte dintre apropiați, postarea publică a unui schimb de mesaje private etc. Îmi vine în minte și o fotografie de familie – soțul, soția și copilul, ținând frumos de un tort în care era înfiptă o lumânare. Purtau toți tricouri galbene, anume asortate, aveau un zâmbet larg pus pe faţă și erau în… ciorapi. E greu de spus dacă există o limită de la care o situație devine stânjenitoare şi pentru cel care primește imaginea în fluxul actualizat, nu doar pentru cel care o distribuie.

Ce mai aflăm? Este minunat dacă sunt evitate clișeele („Muncesc din greu, petrec la greu.”, „Nu contează destinația, ci călătoria.”), glumele răsuflate, tot felul de scuze, listele de dorințe.

Primul capitol se referă la e-mail: necesitate, concepere, posibilităţi de renunţare la tipul acesta de comunicare, oricum, uşor perimat.

I – VĂ ROG SĂ MĂ EXCLUDEȚI DIN ACEASTĂ CONVERSAȚIE.

ARTA DE A MUNCI

CINCI REGULI DE AUR

Reduceți, cu orice preț, numărul e-mailurilor
Un inbox gol este calea spre iluminare
Imaginați-vă că toate persoanele cărora le trimiteți e-mailuri sunt mai inteligente și mai ocupate decât voi
Folosiți opțiunea „reply-all” pe propriul risc
Nu există nicio scuză pentru mesajele vocale

Ce este un „Inbox Zero”? Se obține prin menținerea directorului de mesaje gol, procesând fiecare mesaj imediat după recepționare. Răspunzi de îndată la e-mail, „oroare universală”, sau nu mai răspunzi deloc, sună un sfat oferit cu mult umor. E inutil să mai spun de câte ori am primit răspuns la un e-mail după o lună, două sau, de-a dreptul nesperat, după o jumătate de an. Ești consiliat, de asemenea, să citești fiecare mesaj o singură dată – evident, unele sfaturi sunt inaplicabile într-un context universal. Depinde mult regula asta și de stilul celui care trimite mesajul, că, dacă stilul e inextricabil, vei fi nevoit să citeşti mesajul în repetate rânduri, poate cu acelaşi rezultat incert. Dezabonarea de la buletinele informative este oricând salvatoare de timp. Setarea de filtre automate elimină mesajele nesolicitate.

MOMENTE (ȘI LOCURI) NEPOTRIVITE CÂND MI-AM VERIFICAT E-MAILUL DE SERVICIU

În vacanță

La masă, în familie

La întâlnirile cu prietenii

La întâlnire

La ultima întâlnire

Pe un vârf de munte

Pe plajă

Într-un templu budist

Într-o excursie cu cortul al cărei scop era „reconectarea la natură”

În pat

În cadă

La toaletă

După puțin cam multe pahare

După mult prea multe pahare (p. 17)

Sunt convinsă că fiecare ar putea face propria listă.

Chiar dacă nu soliciți un răspuns imediat (ceea ce este rarisim), efectul de stres este garantat. Oamenii se vor simți presați să ofere feedback. Nu este vorba doar de o simplă încălcare a bunelor maniere și, uneori, poate, a prevederilor codului muncii, este și o modalitate prin care poți deveni antipatic dintr-un click.

Din păcate, odată trimis, un e-mail nu mai poate fi șters. Îmi amintesc cât de fericită am fost, când, după ce am scris un e-mail, redefinind o relație profesională, în termeni nu injurioși sau explicit ofensatori, dar categorici, am constatat că introdusesem o adresă eronată. Mesajul nu fusese trimis.

Într-un e-mail nu se fac confidențe. E imposibil să scrii într-un mesaj de acest tip tot ceea ce ai vrea să exprimi. Folosind prea multe cuvinte, riști nu doar să diminuezi impactul, ci, mai grav pentru tine, riști ca mesajul să nu fie citit deloc sau să fie citit în diagonală. Bineînțeles, e-mailul nu presupune un schimb susținut de replici. Observaţiile sunt valabile şi pentru alte reţele sociale.

Și totuși, ce poate fi mai rău decât un e-mail de serviciu? Fără îndoială, telefonul de serviciu. Cu anumite rezerve față de afirmația asta, și anume că un telefon durează mai puțin, clarifică aspecte rămase ambigue și este, prin tonul vocii, mai uman.

Mesajele vocale sunt inutile. Așa este. Eu nu verific aproape niciodată mesajele vocale.

LUCRURI PE CARE PREFER SĂ LE FAC ÎN LOC SĂ-MI VERIFIC MESAGERIA VOCALĂ

Să răspund la toate e-mailurile primite.

Să fac un dosar cu toate chitanțele și facturile plătite.

Să împărtășesc „un lucru interesant” despre mine la începutul unei ședințe.

Să folosesc fontul Comic Sans timp de o săptămână.

Să repar imprimanta de la birou.

Să-mi capsez degetul.

Să curăț filtrul de cafea.

Să mă ofer voluntar la maratonul organizat de companie.

Să organizez petrecerea de Crăciun.

Să plătesc pe altcineva să-mi verifice mesageria vocală. (p. 24)

Alte sfaturi se referă, foarte serios, la felul în care se concepe un e-mail, de la folosirea unui titlu, la menționarea subiectului, structurarea concisă a conținutului, tipul de limbaj și gradul de familiaritate îngăduit („Cum te adresezi Reginei?”), formule de adresare și de încheiere.

Toate aceste lucruri spun foarte mult despre personalitatea expeditorului, nu doar despre bunele sale maniere. Iată câteva profiluri detectabile:

CE SPUNE DESPRE TINE FORMULA PE CARE O FOLOSEȘTI CEL MAI DES

Cu cele mai multe urări/gânduri – Ești un om obișnuit. Nu faci valuri. Nu ești cu nimic ieșit din comun (ceea ce, într-un context profesional, este exact ce trebuie).

Toate bune – Un om normal, poate doar puțin presat de timp.

Prescurtări de orice fel – Ai preluat formulări perfect acceptabile și le-ai transformat în ceva înfiorător. Probabil că încă folosești acronime precum „OMG”, „LOL” sau „BRB” în mesajele directe.

Numai bine/Cele bune – Te-ai gândit serios ce formulă de încheiere să folosești. Vrei să apelezi la ceva diferit, dar fără să te îndepărtezi prea mult de standard.

Cu stimă/Cu respect – Ești puțin ciudat în contexte sociale. Prin ținuta lejeră de vineri înțelegi să slăbești puțin nodul cravatei.

Al dumneavoastră/Cu sinceritate – Ești disperat să îți creezi imaginea unei persoane sofisticate, dar pari mai degrabă un om de paie.

Noroc/Hai noroc – Ești glumețul biroului. Le spui oamenilor că nu ai colegi, ai „prieteni cu care lucrezi”.

Cu dragoste/Cu afecțiune – Ori ai sub zece ani, ori s-ar putea să te trezești chemat la departamentul de resurse umane.

Complimente/Salutări cordiale – Ești un extraterestru. Dar ai venit cu gânduri de pace. (pp. 38-39)

Capitolele următoare ale cărții au titluri la fel de promițătoare. Iată:

II – MESAJELE PRIVATE. ARTA FLIRTULUI

III – FĂRĂ RĂSPUNS. ARTA PRIETENIEI

IV – MEME

Multe dintre regulile acestea sunt tacite, se deduc sau îți sunt aduse la cunoștință de alți utilizatori frustrați de diverse aspecte din activitatea ta online. Oricum, regulile nu sunt făcute ca să fie respectate.

În fine, o problemă este și aceasta – cum scriem corect: online sau on-line. Dar nu e o problemă de politețe, ci una de grafie. Şi de opţiune.

Maniere digitale de Victoria Turk