O antiteză perfectă între cele două „aripi” – în dreapta ai expoziția Nostalgie. Amintire. Regăsire. Peisajul european și ruina în secolele XVI-XIX; în stânga ai M.H. Maxy – De la avangardă la socialism. Două expoziții pe cât de diferite, pe atât de bine puse în valoarea de priceperea unor curatori, muzeografi și restauratori/conservatori foarte buni. Dacă în „aripa dreaptă” te scufunzi într-un verde cald și îmbietor, în galeria lui Maxy n-ai cum să te abandonezi nicio clipă, căci albul acela sfredelitor te provoacă să gândești tot timpul. Să cauți diferențe, elemente de contrast, detalii de care să te agăți, poate-poate găsești ceva care să te ajute să-l expulzezi din spațiul Muzeului Național de Artă al României. Ce să caute un socialist într-un muzeu de artă? Și nu orice muzeu!
Afișul expoziției temporare este voit contrastant, provocator. Cum să faci expoziție (fie ea și temporară) cu operele unuia dintre artiștii care s-au pus bine cu comuniștii? Ce să caute pe simeze tablourile lui? Bine a făcut Călin Stegerean că pe afiș a lăsat o statuie cu mâinile amputate, unisex – simbolul esteticii socialiste, când „omul nou” bântuia mințile celor mai aprigi apărători ai regimului (nici astăzi n-au scăpat unii de această fantasmă, chiar dacă „omul nou” a căpătat alt chip).
Trei săli, de fapt două, dar împărțite în trei secțiuni cu ajutorul unui aranjament expozițional foarte bine gândit. Un joc de volume susținut excelent de cel al luminilor, astfel încât din toată această „joacă” vizitatorul să iasă câștigat. Nu este o expoziție care să obosească, nu este nici una care să oripileze. Decadele artistului expuse foarte clar, separate vizual prin linii invizibile; liniile cu care se luptă esteticienii și teoreticienii, căci în realitate expoziția este unitară, nu există salturi calitative în ceea ce privește opera artistului. Chiar dacă subiectele diferă, constanta rămâne portretul. Cu alte cuvinte, și în etapa constructivistă, dar și în următoarele, Maxy a fost fascinat de om. Nu l-a abandonat în spațiul social, ci l-a valorizat diferit. Tehnicile, stilurile diferă foarte mult – o să vedeți o tehnică de panotare specifică anilor ’60 – ’70 (când opera artistică pierdea mult din valoare datorită folosirii unui paspartu grosolan), dar și rame sobre, specifice primelor decade de creație; un contrast rarisim, pus în valoare de spațiul expozițional uriaș, ai impresia că trebuie să străbați kilometri ca să ajungi până la tablourile din ultima decadă, colaje care închid cercul artistic, care te întorc la origini. Descoperi aceste ultime tablouri cu surprindere, ele sunt în spatele unui ecran uriaș pe care este derulat un film alb-negru de propagandă socialistă. Și cu ce bucurie rămâi în această mică galerie, un spațiu al intimității artist-vizitator, un spațiu în care-ți permiți să ai un dialog virtual cu Maxy cel atât de contradictoriu.
Surprinzătoare la această expoziție este calitatea selecției tablourilor. E aici o idee a echipei curatoriale care invită la dezbateri – judecăm artistul sau omul, dar în cele din urmă contează opera acestuia. Așa cum spunea și Silviu Vexler (președintele Federației Comunităților Evreiești din România) în deschiderea serii, Maxy n-a fost foarte simpatizat nici măcar de comunitatea evreiască. Și nu este nici acum, dar asta nu înseamnă că-i putem renega contribuția artistică. A fost un artist extrem de cerebral (opinia mea), o cerebralitate specifică avangardismului românesc. Nu întâmplător au fost pomeniți Marcel Iancu și Victor Brauner, după cum nu întâmplător există o secțiune în expoziție dedicată revistei Integral; o să descoperiți în această secțiune portretele unor scriitori importanți – Sașa Pană se remarcă din prima. Epicentrul expoziției este dat de activitatea de scenograf a lui Maxy; șocantă pentru mine revelația „realismului” care a bântuit mulți ani arta teatrală românească, o estetică vizuală care nu m-a încântat niciodată, în cazul lui Maxy o combinație inedită de elemente etnografice, cubism și jocuri de volume care dă cu plus.
M.H. Maxy – De la avangardă la socialism se remarcă și prin fixarea temporală, o ancorare aproape excesivă în epocă a diferitelor creații artistice ale artistului. Călin Stegerean și echipa curatorială s-au folosit de tehnologie, astfel încât expoziția beneficiază și de două proiecții media, două ecrane supradimensionate pe care sunt proiectate filme de propagandă, astfel încât vizitatorii să fie conștienți în permanență de epoca în care a creat Maxy. Constrângeri de ordin ideologic care n-au cum să fie ignorate, mai ales că artistul a fost și directorul Muzeului de Artă al României într-o epocă mai mult decât tulbure pentru viața artistică românească. Fotografia cu Maxy la biroul de director (acesta există și astăzi) atrage privirile, șochează, dar ea este înconjurată de câteva afișe cu expozițiile organizate în timpul cât a condus instituția și astfel vizitatorul realizează că putem vorbi de artă, artiști și viață artistică și în timpul regimului comunist.
M.H. Maxy – De la avangardă la socialism este o expoziție care trebuie vizitată. Da, știu, cuvântul „trebuie” nu are de-a face cu activitatea unui artist. Dar eu îmi mențin ideea: dacă vreți să înțelegeți mai bine istoria unei perioade deloc fastă pentru români, dacă vreți să înțelegeți mecanismele de rezistență ale unui regim politic opresiv, trebuie să-i cunoașteți și pe artiștii care au creat în acele vremuri. Și veți înțelege că avangardismul care a primesc acestei epoci chiar a însemnat ceva, că ideea de excentricitate nu se asociază deloc întâmplător cu unii artiști și că diferența dintre creatori și restul oamenilor rezidă în tablourile care astăzi stau pe simeze în galerii celebre. O expoziție realizată la standardele (ridicate) după care se organizează expoziții în orice parte a lumii, o expoziție care-și atinge scopul: provoacă la cunoaștere, la cercetare.
***
Curator Călin Stegerean, director general al MNAR.
Comisar de expoziție Patricia Bădulescu, muzeograf.
Expoziția va fi deschisă până la 30 aprilie 2023 și va include activități educative și conferințe susținute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac și Călin Stegerean
*
Max Herman Maxy a fost una dintre figurile excepționale ale artei secolului XX din România, viața sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin până în anul 1947 și cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an și până la moartea sa în 1971. În ambele perioade a fost o figură de prim rang, fie ca unul dintre liderii mișcării artistice de avangardă din perioada interbelică, fie ca directorul care a condus înființarea și funcționarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă (actualul MNAR).
Această expoziție prezintă opera artistului în aceste două secțiuni distincte, urmând firul cronologic al biografiei sale și reunește 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică și proiecte de scenografie, obiecte de artă aplicată, o selecție din revistele de avangardă Integral, Contimporanul, unu, Punct.
Vor fi proiectate selecții din filme documentare realizate în anii 40 și 50 ai secolului XX semnificative pentru climatul epocilor respective.
*
La realizarea expoziției au colaborat: Arhiva Naţională de Filme, Asociaţia Prietenii MNAR, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” Cluj, Biblioteca Metropolitană București, Complexul Muzeal Arad, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Consiliul Naţional al Cinematografiei, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul Brăilei “Carol I”, Muzeul de Arta Cluj-Napoca, Muzeul De Arta Craiova,Muzeul Judeţean Mureş / Maros Megyei Múzeum, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, Muzeul Ţării Crişurilor. De asemenea, sunt expuse lucrări din colecțiile Damian Florea, Vladimir Pană, Ovidiu Șandor.
