Librarul din Gaza – despre cărți și oameni

Rachid Benzine este profesor, islamolog și cercetător la Fonds Ricouer. A scris mai multe volume de eseuri și romane. În anul 2025 a publicat Lʼhomme qui lisait des livres, tradus în limba română de Andreea Năstase la Editura Litera, în colecția Folio, cu titlul Librarul din Gaza.

În vârtejul lumii Orientului Mijlociu, tăcerile sunt aproape mai rare decât ploile. Existențele sunt întretăiate constant de zgomotul violenței, de luptele străzii și ale statelor, dar nu ale tuturor oamenilor. Viețile sunt secerate cu brutalitate; nu se mai numără, pentru că cele care contează sunt victoriile, indiferent cu ce preț au fost plătite. Julien Desmanges, jurnalist și fotograf francez, corespondent de presă în Gaza, are sarcina de a surprinde ineditul, extraordinarul, doar ceea ce poate să atragă milioane de cititori. Lacrimile, durerea, ruinele pe care moartea le-a lăsat în urma sa. Acestea sunt lucrurile care vând. Viețile mărunte, rămase printre dărâmături, nu produs senzaționalism și nu asta își dorește un angajator. Însă și după un bombardament de noapte, soarele răsare a doua zi și proiectează umbre adânci pe caldarâm și pe ziduri. Julien are ocazia să vadă această lume de aproape, de la nivelul străzii. Iureșul, forfota acestor oameni sunt inconfundabile. Ei știu că pacea pe pământul loc e întotdeauna provizorie, temporară și trebuie să trăiască tot, repede: negustorii să își epuizeze mărfurile, copiii jocurile, adulții cuvintele. Nu se știe când cerul se va întuneca din nou.

Negustorul se agită, cântărește, discută, împachetează. Dar ceva trădează o anume descurajare. Efortul fiecărui gest, poate. Bărbatul știe că aici pacea este mereu provizorie. Și atunci vinde repede, vinde tot. Ca și cum ziua de mâine ar putea să dispară pentru totdeauna. Praful, omniprezent, acoperă totul. O senzație de pământ, de uscăciune în gât.

Cartierele nu seamănă unul cu celălalt, ci sunt galerii în care drama războiului s-a trăit diferit. Pășind într-o altă zonă a orașului, fotograful pătrunde într-o altă lume. Este lumea tragediei pe care oamenii o află, superficial, de la știri, dar în mijlocul dezastrului, nuanțele sunt complet diferite. Aici mai sunt doar semne că cineva a trăit, că au existat oameni pe suprafața sa. În rest, mai vorbesc doar rămășițele unor vieți pierite.

O groapă de gunoi în aer liber. Tot ceea ce vomită, distruge, îngroapă, nimicește războiul. Fațade sparte, spintecate precum hoiturile de animale. Măruntaiele din beton atârnă contorsionate, sunt răspândite pe trotuare. Casele nu mai sunt decât niște cutii toracice zdrobite. Ca și cum ar fi făcut implozie în mii de bucăți.

Între aceste dovezi ale distrugerii umane, se găsește el, librarul, un personaj în lumea sa. Cu aspectul omului trecut prin ghearele vieții, cu nasul aplecat într-o carte și înconjurat de multe altele, cu un corp erodat de trecerea timpului, Nabil s-a refugiat din mijlocul infernului în poveștile dintre paginile cărților sale. Ochelarii săi strâmbi sunt portița spre alte dimensiuni și existențe, spre universuri mai puțin belicoase în care omenirea nu s-a sluțit de tot. Se bucură de fiecare pagină ca de ceva unic. Nu grăbește cititul poveștilor, ci le trăiește cum numai un om căruia viața i s-a dezvăluit în toate tenebrele sale o poate face. Hainele îi sunt mărturie că praful din Gaza nu se așază numai pe suflete. Mâinile îi sunt obișnuite cu paginile, le cunosc ca un navigator propria sa hartă.

Întoarce pagina, o adulmecă, o mângâie, apoi se adâncește iarăși în lectură. Poartă o cămașă simplă, cu mâneci lungi. A fost spălată de atâtea ori, încât de-abia poți să-i mai distingi culoarea. Pantalonii ponosiți din bumbac sunt acoperiți de pete și de praful străzilor din Gaza. Sandale din piele, la fel de obosite ca restul ținutei. Lumea pare să fie suspendată în jurul lui. Degete lungi, subțiri, aproape deformate ating hârtia, alintă cuvintele. Au patima celor care dau pagina dintotdeauna.

Nabil este o gazdă foarte primitoare. S-ar lăsa fotografiat, dar știe că un portret fără a i se știi povestea este doar o imagine goală. Fiecare fotografie trebuie să spună o poveste, iar aceasta trebuie știută de fotograf pentru a prezenta corect ceea ce arată lumii. Astfel, printr-un excurs în trecut, bătrânul librar își povestește viața, pornind de la câte o carte. O călătorie prin propria existență și, în același timp, printr-o galerie livrescă. S-a născut într-o familie modestă, copil mijlociu, într-o regiune în care pacea era cel mai rar dar. Nu a avut niciodată cu adevărat rădăcini și nici ceilalți ca el, oamenii războiului. Primii ani ai vieții și i-a trăit cu amintirea ruinelor, unui pământ uscat, în ciuda lacrimilor care îl atinseseră și sângelui pe care îl înghițise. Exodul le-a devenit constanta existențelor: Balad Al-Shekh, Aqabat Jabr, Jabaliya, Cairo și Gaza, locul care îi va deveni capăt de drum. Fiecare destinație, fiecare tabără de refugiați le-a fost leagăn, infern și școală. Au crescut cu grija familiei, dar secerați de dorul de a scăpa, de a evada dintre sârmele ghimpate care nu pot decât să rănească și niciodată să aline. Moartea le-a atins familia, l-a luat pe cel dintâi născut al familiei și le-a lăsat o mamă împietrită. Au urmat și alții, dar cine le mai ținea socoteala într-un pământ în care moartea era la fel de prezentă ca praful? Nabil a crescut și a avut șansa de a studia la Cairo, s-a întors și și-a întemeiat o familie. Însă fericirea i-a fost temporară, la fel ca pacea. Au urmat pierderea lor, închisoarea și întoarcerea într-un loc în care tot ce iubise se afla sub un morman de dărâmături.

În perioada aceea mi-am deschis librăria. Voiam să mă retrag din lume, dar fără să o părăsesc cu totul. Să fiu în pragul realității. Aici, în fața librăriei mele, să citesc și să recitesc romanele vieții mele. Înțelegi? Am hotărât să nu adaug urâțenie, să nu stric, să fiu prezent în tăcerea lecturii, să contribui prin cărțile mele.

Abia la finalul poveștii, librarul din Gaza s-a lăsat fotografiat și imaginea sa a ajuns în colțuri de lume. După 7 octombrie 2003 s-a așternut liniștea. În februarie 2025, acolo unde stătea Nabil nu mai era decât praf. Acolo unde se afla librăria lui era o grămadă de dărâmături. Fuseseră cu toții șterși de pe fața pământului.

Romanul Librarul din Gaza este un omagiu adus civililor care pier în războaiele din Orientul Mijlociu, este cronica unei lumi și, în același timp, unul dintre cele mai sensibile elogii aduse cărții, puterii lecturii, forței cuvintelor de a ne schimba lumea interioară.

Librarul din Gaza de Rachid Benzine