Aplauzele, surlele și trâmbițele au acompaniat vineri, 20 martie, la librăria Humanitas din Oradea, lansarea romanului “Folie à trois II – Ivona” (Editura Trei, 2015), ieșit de sub penița auctorială a lui Florin Ardelean.

Crainicul evenimentului, Ioan Moldovan, directorul revistei “Familia”, l-a ajutat pe autor pentru a crea o atmosferă relaxată & animată.

Dacă în primul volum “Folie à trois”, nota de pe portativ a fost Vlad Codreanu, eroul ieșit din masca normalității, în cel de-al doilea, pilonul central este Ivona, fiica “de sacrificiu”, surprinsă în plin proces kafkian de aflare a identității. Nici aici autorul nu adoptă un stil economicos, din contră, dantelează spasmodic & halucinant abisalele încercări la care este supusă Ivona, eroina romanului. Întregul construct al romanului se află atât sub sabia adevărului, cât și sub cea a disperării.

“O carte care nu te lasă să patinezi şi care te pune mereu în fața unor probe”, sublinia autorul, la sfârşitul eventului.

Florin Ardelean s-a născut la 2 noiembrie 1958 în localitatea Husasău de Criș, Bihor. Este lector doctor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Știinţe Politice şi Știinţele Comunicării, susţinând cursurile Teoria mass-media, Jurnalism Radio-TV şi Istoria Presei Româneşti. Din 1990 până în 2001, redactor al Revistei “Familia”. A condus publicaţii din Oradea, precum şi studioul de televiziune locală (1990-2008). Cărţi publicate: “Istoria presei şi foiletonistică – Dogmă şi opinie”, Editura Universităţii din Oradea (2007); “Jurnalism şi tranziţie”, Editura Universităţii din Oradea (2007); “Insectar I şi II”, Editura Arca, Oradea (2008); literatură – “Schiţe erotice”, Biblioteca Revistei “Familia”, Oradea (2007) şi “Povestiri de duminică”, Editura Arca, Oradea (2010), “Folie à trois”, Editura Trei (2012).

Această prezentare necesită JavaScript.

Share.

About Author

Avatar photo

Reacționar în fața superficialității, bun ascultător, adept al estetismului, biblioman din născare, mecena la scară redusă, consumator constant & consistent de livresc: un conglomerat de trăsături care-mi definește, în linii mari, personalitatea. Ăsta sunt eu, Andrei, un simplu cititor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura