Este inconfortabil, afirmă Aurora Liiceanu, să-i spui adevărul partenerului de viață, fiind vorba în această situație nu doar despre un exercițiu serios de comunicare, ci și despre conștientizarea consecințelor. O asemenea comunicare „transparentă” nu funcționează în relația maritală.
Cu lejeritatea obișnuită, autoarea realizează corespondențe inedite, face salturi în timp, sintetizează opiniile divergente. Aria de cercetare este amplă – de la viața amoroasă a lui Bertrand Russell, se trece la cunoscutul caz al mariajului dintre Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre, pentru a ajunge cu discuția la căsătoria toxică a lui Tolstoi cu Sonia Behrs.
Sinceritatea în cuplu este analizată din perspectiva avantajelor și, mai cu seamă, a dezavantajele pe care le aduce cu sine. Pretinsă cu obstinație, considerată condiție obligatorie a conviețuirii, sinceritatea devine ușor sursă de conflict, alimentând gelozia și frustrările care determină, în cele din urmă, divorțul.
Căsătoria presupune disponibilitatea de a comunica autentic cu partenerul, însă autenticitatea nu implică și o liminară sinceritate, o sinceritate dusă la extrem. În viața de cuplu, sinceritatea poate provoca rupturi iremediabile. Unele exemple aduse în sprijinul tezei sincerității periculoase sunt tranșate în câteva rânduri, pentru altele, este nevoie de un capitol întreg.
Pe scurt, aflăm că lui Charles Darwin căsătoria îi surâde, dacă o ia în calcul pe frumoasa și inteligenta Emma. Darwin are însă îndoieli în privința puterii lui de a suporta constrângerile traiului marital și mai ezită vreo trei ani până să se hotărască. Sacrificiul pe care-l implică, în cazul său, o căsătorie înseamnă mai puțini bani pentru cărți și mai puțin timp liber. Darwin se însoară până la urmă, ajungând, la finalul vieții, la concluzia că a făcut opțiunea corectă.
Cel mai interesant capitol al cărții se ocupă de mariajul lui Tolstoi. Înainte de căsătorie, cei doi îndrăgostiți își promit sinceritate absolută. Trecutul este primul câmp de luptă. Sonia nu se împacă ușor cu viața aventuroasă a lui Tolstoi, chiar dacă mărturisirile bărbatului se referă la perioada anterioară căsătoriei lor.
Cei doi nu se potrivesc, au temperamente și interese diferite. Amândoi soții sunt înclinați spre depresie. Ea este vulcanică, geloasă, pregătită să-i reproșeze totul soțului ei, de la neglijarea vieții de familie și absența sentimentelor, la condițiile primitive în care trăiesc cât timp locuiesc la moșie. Destul de repede, Tolstoi își dă seama că soția sa îl urmărește și abuzează de încrederea lui. Sonia nu mai respectă pactul de sinceritate asumat înaintea căsătoriei. Tolstoi continuă să facă însemnări în jurnal, însă, de teama reacției Soniei, îl ascunde.
Unii dintre biografii marii scriitorului consideră că Sonia a fost o femeie imposibilă. Alții găsesc că Tolstoi nu era un soț rezonabil.
„Mai toți biografii și comentatorii recunosc personalitatea nevrotică a Soniei, cu componente paranoide, demonstrații teatrale de sinucidere, permanenta amărăciune provocată de comportamentul excentric al genialului ei soţ, toate explicabile prin gelozia ei patologică și dorința de a-i stăpâni mintea. Transparența lor conjugală a devenit dureroasă, o grea povară, având în vedere cuvintele grele, jignitoare pe care și le adresau în momente de mânie nestăpânită. Dacă ţinem cont de certurile zilnice, de ceea ce scriau în jurnale, de suspiciunea și gelozia prezentă încă de la începutul relației lor, înţelegem că între ei nu era o comunicare statornică şi sănătoasă. Gelozia permanentă a Sofiei şi dorinţa lui Tolstoi de a se sustrage controlului ei, groaza de a înfrunta suspiciunea ei constantă au făcut ca relația să devină periculoasă pentru amândoi.” (p. 109)
*
„Dar Doris Lessing, și ea premiată cu Nobelul, îl considera pe Tolstoi un soț mizerabil, un monstru. La fel şi Anna Ahmatova, care nu-şi ascundea antipatia față de Tolstoi şi predicile lui profetice. Îl considera un monstru de vanitate și un duşman al libertăţii. Gorki o plăcea pe Sonia, considerând-o o soție ideală. Iar unui prieten îi scria, cu doi ani înainte de moartea lui Tolstoi: Contele Lev Tolstoi este un artist genial, poate chiar un Shakespeare al nostru. Însă, cu toate că-l admir, nu ţin la el. Este un om lipsit de sinceritate, peste măsură de îndrăgostit de propria sa persoană şi, în afară de dânsul, nu vede şi nu ştie nimic. Smerenia lui este ipocrită, iar dorința lui de a suferi e dezgustătoare… Pentru el, care este un individualist, afirmarea autorității constituie o oarecare iluzie a nemuririi. Ruptura dintre cei doi era imposibil de remaiat.” (p. 131)
Spre final, cartea aduce în discuție, fără a intra în analiză detaliată și fără ca autoarea să se pronunțe tranșant, alte probleme importante pentru viața sentimentală – de ce înșală femeile, de ce sunt infideli bărbații, care este relevanța diferenței mari de vârstă dintre soți, cum se definește misoginismul, de ce ar fi bărbații, comparativ cu femeile, dezavantajați în societatea contemporană.
O asemenea incursiune în viața privată a unor personalități poate părea, de la un punct încolo, inacceptabilă indiscreție. Privirea de ansamblu, capacitatea de a face generalizări și explicarea cazurilor pe înțelesul publicului larg devin atuuri ale cărții.
Scrisă în manieră eseistică, cu important suport documentar, cartea Aurorei Liiceanu se dovedește, previzibil, o lectură plăcută și utilă.
Câteva informații despre autoare găsim în prezentarea editurii:
Aurora LIICEANU, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Patru femei, patru povești (2010, 2011, 2023), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021), Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022), Travesti. Identități fluide (2022), Dinastii dulci (2023) și Inconfortabil. Capcanele sincerității în cuplu (2024).
Las mai jos alte fragmente:
„Astăzi comunicarea a ajuns să fie o realitate constant şi mult studiată, dar şi înţeleasă de oamenii obişnuiţi. Unii se despart pe motivul că nu comunică între ei, dar lipsa comunicării sau comunicarea defectuoasă în cuplu a apărut doar prin anii ’60.” (p. 9)
*
„Cel care a înfiinţat primul departament de studiu al comunicării a fost Wilbur Schramm, specialist atât în ştiinţe politice, cât și în psihologie şi sociologie. El este fondatorul domeniului comunicării. În studiul comunicării s-a îndreptat nu asupra comunicării interpersonale, la nivel mic, ci asupra comunicării în masă, la nivel macrosocial.
Biografia lui are elemente chiar amuzante. Venea dintr-o familie în care muzica era o preocupare constantă. Tatăl lui cânta la vioară, mama era pianistă, iar el cânta la flaut. Dintr-o eroare medicală, după o operație de amigdalectomie, Wilbur a rămas bâlbâit şi a reuşit să-şi corecteze doar parţial acest handicap. Din această cauză, la absolvirea liceului, în loc să țină un discurs, a preferat să cânte la flaut. Ca adult, ca om de știință, a evitat socializarea şi vorbitul în public. Ce ironic, un bâlbâit pasionat de comunicare – sau poate că era pasionat de comunicare tocmai fiindcă era bâlbâit.
Psihologii au dat iama în acest domeniu deosebit de nou și de interesant. Unii au fost mai moderați, considerând că atunci când comunicăm nu ne dezvăluim întregul eu interior, adică selectăm ceea ce comunicăm altora. Ei au susținut mult comunicarea intrapersonală, adică eu cu mine. De aici s-au desprins cei interesați de secrete, impostură, minciună şi alte realități psihologice. Alții, însă, au fost adepții comunicării totale: tot ce gândești, tot ce-ți trece prin cap trebuie să spui. Au apărut multe cărți despre comunicare, despre limbajul corpului, despre spațiu ca mijloc de comunicare.” (p. 10)
*
„În mod firesc, există și femei care nu sunt de acord cu această ură faţă de bărbați. Ele admit că există stereotipuri negative despre bărbați, precum cele care consideră că sunt suspicioşi, inutili, simpli, aroganți, narcisişti toxici, dar adaugă că bărbații sunt vulnerabili, candidați la sinucidere, victime ale violenţei, expuşi la accidente de muncă, cu experiența lipsei de domiciliu sau a închisorii şi mult mai puțin vocali decât femeile. Caitlin Moran, jurnalistă, scriitoare şi prezentatoare de radio şi televiziune, a scris două cărți, una despre femei şi alta despre bărbați, cărți care au avut un mare succes. Ea declară că este mult mai greu astăzi să fii bărbat decât femeie și că adoră bărbații.” (167)
*
„Moran enumeră calități ale bărbaților: umorul, robustețea, iubirea față de mamă, noblețea, loialitatea, tendința de a oferi protecție. Există bărbați care la a doua căsătorie se dovedesc a fi buni tați, disponibili să ajute la creşterea copiilor, un comportament neexprimat când erau mai tineri, aveau copii, dar erau preocupați de probleme financiare. Caitlin Moran pledează pentru renunțarea la un război între sexe care i se pare absurd. Sexele trebuie să coopereze. Într-un sondaj făcut de ea, la întrebarea ce le face viața grea bărbaților, răspunsurile au fost: presiunea stereotipurilor, sărbătoarea zilei tatălui, pantalonii la modă, prea strâmți și care sunt inconfortabili vara.” (p. 168)
*
„Sonia începea să organizeze şederea peste iarnă la Moscova; acolo scăpa de plictiseala de la ţară. Aici se vede o mare diferenţă între ea şi Tolstoi El prefera viața la ţară, stilul de viață rustic, simplu, şi ea ştia acest lucru. Sonia prefera oraşul şi se declara „orăşeancă, îi plăcea să calce pe trotuar, îi plăceau petrecerile, concertele şi spectacolele, recepțiile, vizitele, banchetele organizate acasă, cu musafiri din lumea bună, prăvăliile cu haine scumpe, zorzoanele, gătelile, pantofii eleganți și tot ce arăta opulență și ghiftuială. La un moment dat, sătul de stat la Moscova cu chirie, Tolstoi a cumpărat o vilă a unui conte, cam părăginită, care avea însă o alee de tei şi o grădină cu mulți pomi, cu adevărat minunată. După ce s-a ocupat de restaurarea vilei cu 20 de camere, Sonia s-a mutat acolo, împreună cu cei opt copii și 12 servitori. A etalat luxul de care era mândră, farfuriile de argint, cristalurile, feţele de masă din dantelă, mobila veche de mahon, de cea mai bună calitate. Totul era scump.” (p. 124)
Inconfortabil, capcanele sincerității în cuplu de Aurora Liiceanu
Editura: Polirom
Colecția: seria de autor Aurora Liiceanu
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 176
ISBN: 978-973-46-9931-5
Cartea poate fi cumpărată de aici.
