Selectat în FNT 2019, Before Breakfast, producția Teatrului Maria Filotti din Brăila, are toate șansele să intre în categoria spectacolelor longevive. Motivele sunt date de text, regie, distribuție. Cu alte cuvinte, e genul de montare de la care pleci cu senzația că ai făcut parte din distribuție și că ai fost acolo, pe scenă, i-ai suflat în ceafă lui Alfred sau ai căutat să-i dai forță doamnei Rowland.
Eugene O’Neill este printre dramaturgii care mi-au marcat copilăria, cu al său (celebru) Lungul drum al zilei către noapte, iar montarea cu Olga Tudorache nu mi se va șterge din memoria afectivă prea curând. Textele lui au forță, una derivată din simplitatea construcției, ceea ce le face să reziste probei timpului. Situații de viață simple, de o banalitate covârșitoare chiar, dar care expuse în manieră contrafaptică dau o radiografie foarte exactă a ceea ce suntem: carne și oase, neputințe și dorințe refulate, ratări, eșecuri și mult prea puține împliniri. Dramaturgia contemporană datorează mult scriitorilor americani, celor care au avut curajul să mute accentul pe un azi imperfect și nemulțumitor, dar ale cărui rădăcini sunt într-un ieri neasumat sau uitat prea repede. Before Breakfast nu face excepție – acțiunea comprimată în acel timp, etern mult prea puțin, dintre noapte și zi, dintre inacțiunea nocturnă și acțiunea diurnă, timpul zorilor de ziuă și al promisiunilor, timpul acela când ne uităm în stânga (sau în dreapta, depinde de preferințele fiecăruia) și ne redescoperim partenerul, jumătatea de viață (cea despre care am uitat că mai trebuie și îngrijită). Tensiunea dintre cei, redată atât faptic (imobilitatea și incapacitatea de a reacționa a lui Alfred în opoziție perfectă cu agitația și disperarea ei), cât și teritorial – ea ocupă spațiul/camera, se agită, mai are puțin și-și sfâșie rochia, pe când el este de un imobilism covârșitor. Singurul moment în care cei doi par că rezonează, după multe eforturi din partea ei, este cel în care el simulează/mimează ritualul mesei, dar totul într-o muțenie desăvârșită. Richard Bovnoczki este într-o etapă de formă de zile mari, a atins acel prag al maturității profesionale, așa se face că până și în imobilismul lui e de-a dreptul charismatic. Te uiți la el, te recunoști în muțenia lui, în acel tremur spasmodic, îți vine să te ridici și să-i dai palme, dar doar pentru că acolo, pe scenă, în fața ta, se derulează scene dintr-un film din a cărei distribuție faci parte și tu.
Mihaela Trofimov și-a intrat în rol din prima secundă, din momentul în care a intrat în sală primul spectactor. Și-i vezi fața transfigurată cu fiecare replică, o vezi cum trece de la o stare la alta și te uimește cu câtă naturalețe și firesc o face, dar și câtă grijă penru personaj și pentru partenerul de scenă. Are un control al jocului extrem de rar întâlnit în ultima vreme pe scenele românești, o proiecție mentală adaptată fiecărui moment în parte, ceea ce denotă profesionalism, maturitate și poftă de joc. Nimic forțat, nicio tușă care să ducă la ieșirea din situație. Și peste toate, eternul dialog al neputinței dintre cei doi – căci fiecare se simte (și chiar este) neputincios în fața destinului. Și e interesant modul cum au ales Andrei si Andreea Grosu să redea această neputință: la nivel scenografic – simplitatea cadrului scenic, care n-are nimic ieșit din comun (poate doar pămătuful de bărbierit care astăzi ar putea părea obiect de muzeu pentru mulți dintre tineri); ilustrație muzicală redusă la minim, cât să sublinieze anumite structuri de joc.
Before Breakfast este de revăzut, mai simplu de atât nu se poate spune.
Before Breakfast – producție a Teatrului Maria Filotti din Brăila (reprezenție din cadrul festivalului O 9 ediție Zilele unteatru)
de Eugene O’Neill
Versiune scenică și regie artistică: Andrei si Andreea Grosu
Scenografie: Vladimir Turturica
Distribuţia:
Doamna Rowland – Mihaela Trofimov
Alfred – Richard Bovnoczki
