Sunt unele lucruri de a căror existență vitală nu vom fi niciodată conștienți de-a lungul vieții. Îngrădirea unui drept, suprimarea unei valori umane sau incapacitatea fizică (temporară sau definitivă) ne fac conștienți dintr-o dată: cum, oare, se descurcă surdo-muții? Dar dacă m-aș trezi peste noapte că nu mai pot articula corect cuvintele? Cât de liber pot să fiu în exprimare? Cât de mult mă reprezintă limbajul? Cum fac să ajungă cuvintele mele unde trebuie și, mai ales, când trebuie? Jocurile cu cuvinte sunt cele mai bune exerciții de dezvoltare a vocabularului. Specifice copilăriei mici, ele sunt preluate și adaptate pentru diferite contexte de învățare, astfel încât adultul să poată să-și exerseze capacitatea de comunicare în diferite situații; așa se face că astăzi nu mai vorbim doar despre o (simplă) abilitate, ci și despre meseria de comunicator; de asemenea, sunt tot mai multe „meseriile” care cer abilități de comunicare, ceea ce a impus și sintagma de „artă a comunicării”. Dar, cu toate acestea, dreptul la liberă exprimare este tot mai des încălcat; un drept pentru care s-a murit de-a lungul secolelor și pentru care unii au sacrificat totul. Sam Steiner, autorul textului care stă la baza noului spectacol unteatru (realizat în coproducție cu Vanner Collective) – Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons – pleacă de la această idee și imaginează o situație utopică – ce s-ar întâmpla într-o lume în care dictează legea celor 140 de cuvinte?
Debutul și finalul (mai ales finalul) mi-au adus aminte de celebra carte Flori pentru Algernon de Daniel Keyes. Oliver și Bernardette par că intră într-un soi de regres mental provocat de interdicția de a folosi mai mult de 140 de cuvinte pe zi, de aici imposibilitatea suplinirii lipsei comunicării verbale cu o altă formă de comunicare (ceea ce nu e cazul cu personajul din cartea lui Keyes). Ei încearcă să-și construiască relația și să o facă să funcționeze pe fondul acestei restricții absurdă, nefondată și nejustificată în niciun fel; așa se face că și căutările lor ni se par stupide, copilărești, lipsite de coerență sau sens. Jocul celor doi actori e construit dintr-o serie de exerciții care sunt comune, banale pentru orice actor; din astfel de mișcări se construiește orice rol. Nimic nu e special în jocul celor doi, dar cu toate acestea, spectacolul ca întreg ajunge la public și-l face atent. Pentru că Iulia Grigoriu, regizoarea spectacolului, a avut grijă să dozeze atent combinația dintre mișcare, replici și contactul vizual dintre cei doi actori.
Întreaga montare are epicentrul în mijlocul scenei, scheletele metalic facilitând tranziția actorilor dintr-un spațiu în altul (intră/ies din rol, intră/ies din stare etc.) și contactul direct al acestora cu publicul. Dinamica jocului variază în funcție de cum o cere textul, deși la un moment dat nu e foarte clar la ce asistăm – la o luptă pentru ca relația să meargă mai departe sau la o discuție despre ce s-ar întâmpla dacă ar veni cineva să ne spună că n-avem voie să folosim mai mult de 140 de cuvinte pe zi. Pare că nu există conflict (cred că e o vină combinată aici – un viciu regizoral combinat cu o neaprofundare a textului), dar senzația aceasta este doar pe alocuri prezentă și mult diluată de jocul celor doi. Denisa Nicolae și Liviu Romanescu fac un tandem bun, dinamic, care are toate șansele să devină unul „de ținut minte”. Sunt tineri, charismatici (mai ales ea), au un simț muzical aparte (mai ales el) și o dorință perpetuă de a arăta ce știu și ce pot (de aici și unele stridențe care pot fi reglate odată cu creșterea numărului de reprezentații).
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons este genul acela de spectacol de la care pleci cu sentimentul că ți-a fost bine, deși subiectul în sine ți-a ridicat niște semne de întrebare. De aceea găsesc ideea turneului în țară cu acest spectacol mai mult decât utilă.
În perioada septembrie-noiembrie 2019, spectacolul „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” va porni într-un turneu național în București, Timișoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu-Mureș, Oradea, ca parte a campaniei de informare și conștientizare asupra drepturilor civile, cu focus pe libertatea de exprimare, pe care Vanner Collective o inițiază în parteneriat cu Active Watch și Funky Citizens.
Turneul național se bucură de susținerea unor parteneri instutuționali fără de care nu ar fi fost posibil: Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Uniunea Teatrală din România (UNITER).
Despre Vanner Collective
Vanner este un colectiv de creatori independenți de teatru din Irlanda și România, înființat în Marea Britanie în 2014. Scopul principal al companiei îl reprezintă atât susținerea teatrului, înțeles ca artă teatrală, scenografică și regizorală, pe plan național și internațional, cât și susținerea schimbului de experiență dintre artiștii profesioniști și a mobilității acestora și a operelor lor. Compania Vanner Collective a debutat în anul 2015 în cadrul Ediburgh Fringe Festival.
Despre unteatru
unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010 , născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. Unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici, promovând educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii independente care merită expunere.
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons – unteatru
de Sam Steiner
Cu: Denisa Nicolae & Liviu Romanescu
Regia: Iulia Grigoriu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Light design: Alexandru Matios
Sound design: Bogdan Moroșanu
Durata: 1h 30min
