Filosofia lui Blaga. O analiză

Marta Petreu este profesoară de istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeș-Bolyai”, scriitoare și membră a Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul activității sale scriitoricești a manifestat un interes vădit față de marile figuri ale României interbelice și nu numai, cărțile sale fiind multipremiate internațional. În anul 2024, a publicat la Editura Polirom, volumul Filosofia lui Blaga, o analiză critică, lucidă și necesară a operei filosofice a lui Lucian Blaga. După cum mărturisește chiar autoarea, cartea de față este rezultatul unei munci de cercetare inițiată la începutul anilor ’90, pe care a mai fructificat-o secvențial în articole apărute în revista Apostrof sau la Editura „Biblioteca Apostrof”.

În 2021, Marta Petreu publica Blaga, între legionari și comuniști, o carte necesară prin care clarifică legăturile sau lipsa lor cu cele două extreme din România, din secolul trecut și influența pe care, direct sau indirect, au exercitat-o asupra filosofului. La o altă scară, completează personalitatea omului de cultură printr-o lucrare despre opera filosofică, influențele resimțite asupra acesteia, punând sub lupă atât perioada presistemică, cât și pe cea sistemică, încadrându-le cronologic foarte clar.

De la început, autoarea deplânge lipsa unei ediții critice asupra filosofiei blagiene, așa cum există o ediție critică asupra literaturii acestuia, deși opera filosofică a lui Blaga depășește, după calculele mele […] 4000 de pagini, din care sistemul lui filosofic ocupă peste 2700 de pagini. Însă până la apariția unei ediții canonice, volumul de față se dovedește extrem de generos în a aborda, analiza și înțelege principalele elemente ale filosofiei lui Lucian Blaga.

Volumul este structurat în trei mari părți, subdivizate în 20 de capitole, organizate atât cronologic, cât și tematic, pornind de la începuturile publicistice ale filosofului, trecând prin opera presistemică, prin sistemul blagian și axându-se, în ultima parte, pe ultimele adaosuri ale lui Blaga la propria operă sub un regim politic, care de la început l-a luat în vizor, iar încheierea surprinde concis instrumentele de bază, atelierul filosofului prin care a pus fundația întregii sale opere filosofice. În ceea ce privește sursele folosite, acestea sunt diverse: de la periodice, la volumele lui Blaga, corespondență, documente, articole, eseuri, dicționare, toate completate cu o bibliografie teoretică, ceea ce oferă cărții complexitate și o viziune lărgită asupra subiectului propus. Astfel, abordarea este cronologică, dar și cu grijă pentru aspectul tematic, cu scopul de a surprinde evoluția scrisului filosofului, precum și preocupările legate de temele studiate.

De la început, autoarea oferă informații esențiale legate de scopul operei lui Blaga, sincronizat cu cel al generației României din acea perioadă, și anume:

pentru generația de creatori din care a făcut parte Blaga, scopul principal a fost crearea de opere care să legitimeze România pe plan internațional și, în același timp, a unei culturi naționale care nu mai imită Occidentul, ci reprezintă în registru major, de autor, fondul și specificul național românesc. Pentru Blaga însuși, acest scop a fost asumat în mod conștient.

De altfel, ambiția creării unei opere mari, depășirea statutului de cultură mică, minoră, înnoirea culturală sunt aspecte recurent regăsite și la reprezentanții generației ’27, ambiționată, cu atât mai mult, de schimbările aduse de Primul Război Mondial. De asemenea, Marta Petreu face și un inventar al curentelor filosofice, devenite și curente de idei, culturale, care au invadat mediul public, dominând piața ideilor până aproximativ la mijlocul secolului XX, fiind vorba despre: marxism, psihanaliză și existențialism, curente care vor mai fi aduse în discuție, succint sau pe larg, în cuprinsul cărții, marcând faptul că

prin existențialism, s-a trecut de la filosofia construită ca sistem la filosofia în principiu antisistemică, preocupată de trăirea omului în lume.

Însă, deși Blaga cunoaște și o perioadă a operei presistemice, cu toate acestea, scopul său a fost crearea propriului sistem, a unui monument, așa cum avea să îl numească spre sfârșitul vieții.

Interesant în economia cărții este felul în care debutează și prinde contur Lucian Blaga ca om de cultură, scriitor și, în ultimă instanță, filosof, astfel acordându-se importanță laboratorului presistemic, în primul capitol. Anul 1908 este stabilit ca fiind cel al primului contact al lui Blaga cu filosofia, nefericitul an al morții tatălui său,

atunci, rămas singur acasă, liceanul de 13 ani a luat din biblioteca tatălui său colecția Convorbirilor literare, în care a citit un fragment din Faust.

Au urmat lecturi din studiile filosofice ale lui Vasile Conta, precum și studii științifice de biologie. Contextul Primului Război Mondial nu i-a permis studiile filosofice la Jena, așa cum își dorea, urmând, în schimb, Institutul Teologico-Pedagogic din Sibiu, urmat de Facultatea de Filosofie la Universitatea din Viena, studii finalizate cu lucrarea de doctorat intitulată Kultur und Erkenntnis. Se consideră că până în anul 1930 operele sale se încadrează în perioada presistemică, iar între anii 1930 și 1959 are loc, de fapt, construirea și consolidarea sistemului filosofic blagian, început cu Eonul dogmatic și finalizat cu Ființa istorică, murind împăcat în anul 1961 că și-a dus la bun sfârșit misiunea culturală, intelectuală, construirea monumentului. Cu tot efortul său și toată dorința de a pune bazele unei mari culturi, Lucian Blaga s-a lovit de multe ori de refuzuri, critici din partea congenerilor sau instituțiilor statului, primul eșec și prima încercare fiind refuzul comisiei universității din Cluj de a-i acorda catedră, imediat după finalizarea doctoratului. Ocuparea unui post universitar va rămâne un deziderat pentru Blaga, atins abia în anul 1938. Cu toate acestea, intelectualul român continuă acerb construcția sistemului său filosofic, despre care afirma într-o scrisoare-testament din 25 august 1959 că

cincisprezece volume alcătuiesc sistemul meu filosofic, pe care îl socot încheiat […] Sistemul are o arhitectură trilogială. Dorința mea este ca toate aceste lucrări să apară în patru tomuri împărțite astfel: 1. Trilogia cunoașterii, 2. Trilogia culturii, 3. Trilogia valorilor, 4. Trilogia cosmologică.

Împărțirea din Testament editorial demonstrează interesul filosofului român față de mari teme ale omenirii, asupra cărora va stărui întreaga viață, chiar dacă interesele sale nu s-au sincronizat întotdeauna cu vremurile ideologice, politice în care a trăit, ceea ce i-a adus multe critici despre care autoarea scrie extrem de complex și necesar. În demersul său presistemic și sistemic, Lucian Blaga se dovedește a fi dornic de o cunoaștere extrapolată, citind lucrări serioase din alte domenii, precum fizica, biologia, ajungând până la psihanaliză, lăsându-se influențat de unele dintre ele, la nivel ideatic, deși avea și obiceiul amneziei citării surselor (amnezia fiind ceea ce îi reproșa lui Emil Cioran, acuzându-l de amnezia ghilimelelor). Blaga nu a aderat și nu a acceptat niciodată teoria lui Charles Darwin, iar autoarea consideră că, deși îl citea pe Einstein, Blaga nu a înțeles cu adevărat nici teoria relativității, neacceptând spiritul exact al științei, ci încercând de fiecare dată să îl treacă și să îl adapteze la filtrul filosofiei, criticând acerb ceea ce nu înțelegea sau nu se adapta propriilor sale interpretări.

Pe terenul filosofiei și teoriei cunoașterii, Blaga voia să concureze […] cu Immanuel Kant – deci cu filosoful care a făcut cel mai mare efort de gândire depus vreodată de un om – și, la fel, cu Descartes. Una dintre delimitările semnificative ale lui Blaga de Kant a fost cea legată de definirea și problematizarea dogmei, care, în filosofia lui Kant, era definită ca enunț acceptat fără un prealabil examen critic, pe când, pentru Blaga, dogma era pur și simplu o formulă metafizică care include un sens metodologic. Mergând mai departe, filosoful român consideră că referentul ontic al dogmei este misterul, care desemnează o realitate, sesizată, dar neelucidată și în principiu imposibil de elucidat cognitiv, definiția aparținând autoarei pe baza interpretării operei lui Blaga. Misterul va juca un rol important în sistemul blagian, devenind și un motiv pentru care își va atrage numeroase critici.

În anul 1930, Martin Heidegger publica Vom Weswn der Wahrheit (Despre esența adevărului), despre care Marta Petreu susține că paragrafele 6 și 7 din textul lui Heidegger au fost pentru Blaga o sursă bogată de preluare și inspirație. Față de această lucrare a filosofului german, ca față de multe altele, Lucian Blaga are un comportament reactiv, problematizând adevărul heideggerian, care intră în contradicție cu misterul blagian, între cei doi stabilindu-se indirect și la nivel ideatic mecanismul dialogal-reactiv.

Un loc aparte în filosofia lui Blaga îl ocupă Marele Anonim, prefigurat încă din etapa presistemică, din scrierile literare. Astfel, este preluat și în opera sistemică, filosofică, îmbogățindu-i semnificațiile.

Blaga postulează că Marele Anonim este centrul spiritual al existenței. Existența, avertizase filosoful cu mult înainte, încă din Pietre pentru templul meu, nu există în sine, ci este un simbol al unui Cineva care se află în spatele ei. Iar în această fază de creație, având intenția de a elabora un sistem întreg, filosoful enunță că Universul are un centru spiritual care a generat lumea și omul, la adăpostul său.

Prin conceperea Marelui Anonim, cât și prin alte postulate asupra religiei, filosoful român nu a putut evita criticile intelectualilor români, mai ales din sfera teologică, într-o Românie în care ortodoxismul ajunsese la paroxism. Astfel, Blaga consideră religia

una dintre ramurile culturii, că este supusă factorilor stilistici, ceea ce dovedește originea sa umană; că nu este revelată de sus în jos, ci creată de om, deci de jos în sus; că Iisus este un om real, care a fost luat în posesie de mitul mesianic; că premisele religiei creștine permit mai multe forme de împlinire religioasă, de unde confesiunile religioase; că fenomenul religios este trăit în principal în două registre, cel al credinței și acela al misticii; că mistica este o experiență strict subiectivă, în care misticul trăiește iluzia că s-ar fi unit cu factorul suprem (citatul este interpretarea autoarei, nu este preluat ad litteram din opera lui Blaga, ci este interpretare asupra referințelor din Religie și spirit).

Această raportare este cuprinsă în lucrare Religie și spirit, publicată în anul 1942, atrăgând instant reacția lui Dimitrie Stăniloae, care îi reproșează dur

arama areligiozității sale funciare și neaderența sa la ortodoxie […] și îi reproșează că nu recunoaște superioritatea creștinismului, etichetând mitul Marelui Anonim ca fiind inconsistent, meschin, acuzându-l indirect de ateism, Stăniloae îl excomunică pe filosof din creștinism și ortodoxie și, depășindu-și atribuțiile – sau, mai bine zis, luându-și în serios ortodoxismul -, îl excomunică și din neamul românesc.

Dincolo de furia teologului, nu există nicio dovadă că filosoful român era ateu. Critica lui Stăniloae i-a mai atras și pe alții, conflictul durând până târziu, în anul 1944. Blaga dă o replică prin articolul Despre viitorul filosofiei românești, deși scris în 1941, refăcut se potrivește atacului venit din partea teologilor români, unde susține cartea mea de metafizică ce a avut darul să dea palpitații de inimă unor doctrinari cu apucături de Ev Mediu.

Însă norii se strângeau deasupra operei și filosofului român odată cu 23 august 1944 și demararea instaurării regimului comunist în România, care din primele clipe l-a avut în vizor. Își încheie sistemul filosofic cu lucrarea Ființă istorică, terminată în anul 1959, dar apărută abia în 1977, sub îngrijirea atentă a profesorului Tudor Cătineanu.

Receptarea operei lui Lucian Blaga este împărțită de Marta Petreu în patru etape: prima etapă de la debut până în 23 august 1944, a doua etapă este cuprinsă după august 1944 și până la mijlocul anilor 1960, a treia etapă corespunde relativei liberalizări din a doua jumătate a anilor 1960 și cea din urmă etapă după 1989 și instaurarea democrației, de fapt, singura etapă în care a putut fi supusă unei hermeneutici neîncorsetată.

Concluzionând, Marta Petreu apreciază că

deosebit de eclectică din punctul de vedere al surselor, bogată în contradicții imanente lăsate nerezolvate, filosofia lui Blaga este și una dintre cele trei filosofii românești – alături de aceea a lui Conta și de aceea a lui Noica – care are un sistem filosofic. Un sistem, nu o încercare de sistem. Unul întins, cum am mai spus, pe mai multe de 2500 de pagini. Tăcutul Blaga, magul tăcut, cum i-a spus un fost student de-al lui, s-a dovedit deosebit de locvace în scris.

Cartea Martei Petreu este o scriere valoroasă și necesară, organizată accesibil și didacticist, care aduce în fața cititorului marile enigme ale filosofiei lui Lucian Blaga, mai ales acelui cititor care nu a avut sau nu va avea accesul metodologic la sistemul filosofic blagian. Filosofia lui Blaga se dovedește a fi o analiză imparțială, vădit obiectivă, care nu transformă hermeneutica într-un capăt de acuzare sau de părtinire, ci adoptă mijloacele explicative și descriptive.

Filosofia lui Blaga de Marta Petreu