Femeie, iată fiul tău - Sorin Titel

Apărută pentru prima oară la începutul anilor ’80, cartea aceasta s-a acoperit de uitare, până ce, anul trecut, a fost adusă din nou în atenția publicului de editura Gestalt Books. Trebuie să recunosc că aflasem de existența ei cu ceva vreme înainte de a fi reeditată și o căutasem fără succes prin anticariate. Astfel că, descoperind această proaspătă ediție într-o librărie, am trăit un plăcut sentiment şi în scurt timp am început să o citesc.

Încă din primele pagini, universul epic construit de Sorin Titel se dezvăluie cititorilor în toată splendoarea sa, promițând povești savuroase, în care tonul realist împrumută subtil câte ceva din arsenalul amplu al fantasticului. Nu am intuit încă de atunci cât de dificil îmi va fi să scriu despre acest roman care mi-a acaparat câteva săptămâni. Complexitatea sa o descoperi după ce ai parcurs o bucată de drum prin spațiul rural al Banatului de sfârșit de secol XIX.

Mi-am fixat câteva repere, dar romanul nu se rezumă la ele, le împletește şi le alternează într-un mozaic narativ deosebit de dens, conturând o imagine de ansamblu copleșitoare. Incursiunile în diferite perioade de timp, în diferite spații (Banat, Franța, sudul Imperiului Austro-Ungar), multitudinea personajelor (unele mai conturate, altele pasagere) ale căror povești se impun a fi spuse, atmosfera epică ce se preschimbă adesea pe măsura curgerii capitolelor creează aparența unor bucăți din romane distincte, alăturate aici fără un motiv vizibil la o primă privire.

Personaje, epoci, stiluri se îmbină totuși armonios, în pofida diferențelor, căci esența provine din aceeași sursă – entitatea creatoare care le conferă omogenitate. Buchetul firelor narative, deşi multicolor, emană o aromă unitară, căci ele sunt legate între ele prin diferite elemente. Se disting două paliere principale – cei doi Marcu, primul născut la finele secolului al XIX-lea într-un sat din Banatul inclus în Imperiul Austro-Ungar, cel de-al doilea strănepot al primului, cu mamele lor şi cu destinele lor ce îmbrățișează puncte comune, deşi trăiesc la decenii distanță unul de celălalt. Ambiguitatea şi misterul ce planează asupra celor doi Marcu îmbracă proza într-un văl tulbure, fascinant. De remarcat în acest sens sunt tema dublului, ce se evidențiază nu doar prin existența celor două personaje, ci şi prin dublurile pe care şi le întâlnesc fiecare dintre cei doi Marcu, de data aceasta fără a mai exista o legătură de sânge. Simetria, oglinda este procedeul prin care autorul înțelege să creioneze aceste două destine, fără a recurge la identitate, ci dimpotrivă, la soluții opuse de rezolvare a problematicii existenței fiecărui erou. În această oglindire şi în motivul dublului se resimte neverosimilul care nuanțează realismul, altfel puternic conturat. Dar mai avem şi visul care, alături de celelalte elemente, conferă oarece consistență fantasticului, fără însă a-l face dominant.

Romanul lui Sorin Titel nu este nici rural, nici citadin, cele două planuri alternează cumva şi trebuie să recunosc că pe mine mă atrage mai mult cadrul rural, nu doar în acest roman, însă aici am avut de ales şi pot spune că tânjeam oarecum după acele pagini ce emană parcă parfumul ierbii ude şi al florilor de câmp, așteptând să le vină rândul. Şi iată că, asemeni unei rame – nu singura din roman -, spațiul rural încadrează textul într-o tuşă ceva mai groasă. Linia fină ce accentuează conturul o constituie visul care, atât în primele, cât şi în ultimele pagini, reflectă bogata sa semnificație în cultura populară din trecut – un adevărat reper, capabil să dezvăluie lucruri altfel imposibil de aflat, ba chiar modalitate de comunicare în vremuri în care tehnologia abia înmugurea.

În afara acestor personaje principale, pe care le-am amintit, avem o sumedenie de alte destine care se ating în treacăt de acestea şi fiecare îşi are povestea dulce-amară, încât romanul adună o mare de povești – unele picante, altele triste, altele siropoase. Densitatea epică este una dintre principalele trăsături ale acestui roman. Şi totuși, în pofida acestei multitudini de voci ce spun poveşti proprii sau auzite, tema pregnantă o constituie singurătatea, în feluritele sale forme, care nu-i iartă pe mulți dintre protagoniști. Temă pe care însuși autorul o enunță în text, într-unul din momentele în care intervine direct, aşa cum o face uneori, spintecând fraze sau poveşti, pentru a-şi afirma prezența undeva în spatele scenei.

“În vocea ei se strecura o nuanță de nemulțumire, abia simțită, pe care eu o sesizam, un grăunte micuț, cât un bob de piper, de revoltă împotriva firii, a timpului necruțător şi lipsit de îndurare, căci lui, timpului, nici nu-i pasă că omul ar vrea să fie mereu tânăr şi verde.” (pag. 231)

Se pot spune multe despre “Femeie, iată fiul tău”, complexitatea şi diversitatea de care dă dovadă conferă un spațiu larg deschis comentariilor, însă nu intenționez să fac o analiză literară, chiar dacă m-am apropiat pe alocuri de felul în care tratam textele la orele de limba română pe când eram elevă. Nu pot însă să închei fără a mărturisi cât de mult m-a fascinat romanul acesta, din ce în ce mai mult pe măsură ce mă apropiam de final, depășindu-mi așteptările. Căci au fost şi momente în care entuziasmul îmi pălise, momente estompate însă de evoluția ulterioară a epicului. Sorin Titel mânuieşte cu grație bagheta de prozator, reușind să îşi surprindă cititorii prin tehnici narative ce se infiltrează în mintea acestora, răscolind gânduri, emoții, trăiri. Adesea am avut sentimentul că privesc o casă veche de la țară, dărăpănată şi părăsită, care deapană poveştile celor ce au trăit în ea. A reușit să creeze o atmosferă în care trecutul şi prezentul se contopesc undeva deasupra clipei care curge.

“Şi iată că bucuria, nechemată şi nedorită, răzbătea din întunericul timpului, şi totul era de parcă ieri s-ar fi întâmplat, şi nu cu ani şi ani în urmă…” (pag. 321)

Editura Gestalt Books;