Peste 8500 de persoane au vizitat expoziția „CĂMAȘA. ELEGANȚA VEȘMÂNTULUI”, care a reunit 138 de bunuri excepționale din patrimoniul Complexului Național Muzeal ASTRA, dintre care 130 clasate în categoriile Tezaur și Fond, la Muzeul de Artă și Tradiții Populare al Universității Autonome din Madrid. Expoziția a avut loc în perioada 11 martie- 24 iunie 2024 și a fost posibilă grație colaborării dintre Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul de Artă și Tradiții Populare din Madrid și Institutul Cultural Român din Madrid, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, cu patronajul Ministerului Culturii din România.

Veniți din toate colțurile Spaniei, vizitatorii care au trecut pragul muzeului madrilen au admirat cămăși și costume de sărbătoare, mostre de broderie și țesături de o valoare inestimabilă, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în secolul al XX-lea, care demonstrează bogăția și unicitatea patrimoniului cultural din România aparținând spațiului multietnic transilvănean.

Costumele prezentate au subliniat importanța codurilor vestimentare ale purtătorilor, cu elemente de croi similare dar tratate diferit, de la o regiune la alta. Accentul este pus pe eleganța costumului și sublinierea statutului social al purtătoarei/purtătorului într-un anumit moment al vieții. Ele devin coduri non-verbale cu un puternic impact vizual.

Credit foto Silviu Popa

Luni, 24 iunie 2024, cu ocazia Zilei Universale a Iei și a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, a frumoasei sărbători de Sânziene, ICR Madrid, alături de echipa Muzeului ASTRA, condusă de dna Mirela Crețu, director managementul colecțiilor, cu sprijinul reprezentanților muzeului spaniol – prorectorul Universității Autonome din Madrid, Miguel Manso Silván și conservatoarea muzeului Ana Isabel Díaz-Plaza Varón – au organizat finisajul expoziției.

Cu acest prilej, a fost lansat catalogul expoziției, realizat în condiții grafice deosebite de Muzeul ASTRA, în trei limbi (română – engleză- spaniolă). Catalogul este o veritabilă carte de vizită a proiectului, care încununează efortul echipelor celor două instituții muzeale, de la Sibiu și Madrid, și al instituțiilor coordonatoare din România și Spania.

De asemenea, a fost prezentat documentarul „Nopți de Sânziene” de Nicoară Mihali, cu subtitrare în spaniolă.

La actul final al expoziției au participat prorectorul Universității Autonome din Madrid, domnul Miguel Manso Silván, secretarul general adjunct al ICR, doamna Eunicia Trif, reprezentanți ai Ambasadei României în Regatul Spaniei, consulul general al României la Madrid, domnul Tiberiu Trifan, reprezentanți ai parohiilor românești din Comunitatea din Madrid, reprezentanții primăriei Getafe și numeroși invitați.

Credit foto Silviu Popa

„Suntem la începutul unei colaborări care sper să dureze mulți ani”, a subliniat Mirela Crețu, director managementul colecțiilor la Muzeul ASTRA, care a donat colecțiilor Muzeului de Artă și Tradiții Populare din Madrid un tipar de caș specific zonei Vrancea. Prorectorul Universității Autonome din Madrid, Miguel Manso Silván, a declarat că expoziția dedicată cămășii tradiționale românești a primit vizitatori „peste medie” și a asigurat că „La Corrala” de pe strada Carlos Arniches, în inima Madridului, „rămâne deschis” către tradiții și mai multe colaborări viitoare.

„Expoziția Cămașa. Eleganța Veșmântului este un produs cultural complex oferit de echipa de profesioniști a Muzeului ASTRA prin care publicul și comunitățile sunt invitate să cunoască și să își asume patrimoniul cultural românesc. Numărul mare de vizitatori care au parcurs această expoziție din 11 martie până în 24 iunie 2024 în Muzeul „La Corrala” de la Madrid și, mai mult, aprecierile oferite de acest grup eterogen în cartea de impresii ne certifică și ne emoționează. Aducem mulțumiri tuturor celor implicați în susținerea și reușita acestui eveniment și reafirmăm faptul că această experiență nu va rămâne singulară. Vă așteptăm la Sibiu în Muzeul ASTRA unde fiecare dintre dumneavoastră poate avea o experiență unică!”,

a afirmat Ciprian Ștefan, director general Muzeul ASTRA.

Credit foto Silviu Popa

Întâmpinați cu pâine și sare, toți participanții la finisajul expoziției „CĂMAȘA. ELEGANȚA VEȘMÂNTULUI” au vizitat frumoasele veșminte tradiționale românești.

Costumele tradiționale din zona Sibiului, clasate în categoria “Tezaur” al României, și toate cele 138 de bunuri incluse în această expoziție unicat, se întorc acasă, la Sibiu!

Institutul Cultural Român de la Madrid mulțumește tuturor partenerilor instituționali și miilor de vizitatori din Spania care, prin mesajele transmise și aprecierile din cartea de impresii dedicată expoziției, au subliniat frumusețea și valoarea acestei expoziții, bogăția patrimoniului cultural și etnografic românesc.

Credit foto Silviu Popa

***

Acțiunile Muzeului Național ASTRA sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Concept expozițional: Mirela Crețu, Iulia Teodorescu

Contribuție științifică: Elena Găvan, Camelia Ștefan, Alina Matei, Mihaela Mondoc

Desene și grafică: Iuliana Fabritius-Dancu, Arhiva documentară a Muzeului ASTRA, Muzeul Transilvănean Gundelsheim, Germania

Fotografii: Arhiva documentară a Muzeului ASTRA, Silviu Popa

Layout: Silviu Popa

Traduceri engleză / traduceri spaniolă: Dana Bercu, Teodora Verza / Andreea Georgiana Petcu

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura