Exposed – amalgamarea emoțiilor într-un ambalaj urban

6 băieți și 7 fete, exact cum trebuie, căci altfel n-ar fi fost posibile crearea situațiilor de conflict (în fine, ar fi fost posibilă doar cu retragerea din scenă a cel puțin unuia/uneia dintre ei/ele). Sunt tineri, frumoși, talentați și, mai ales, bine pregătiți. S-au sprijinit reciproc, au fost foarte atenți unii la ceilalți, dar și la public, s-au raportat constant la spațiu ca și cum acesta ar fi fost fluid. Exposed e un spectacol în care se joacă fără al patrulea perete, de fapt se joacă fără niciun perete, spațiul devenind deschis prin repoziționarea continuă a elementelor de decor (cuburile care joacă rol de scaune), dar și prin mutarea constantă a spectactorilor, în funcție de cum cerea momentul. Muzica este cea care dictează ritmul, dar, în același timp, impune și o continuă adaptare la un spațiu în interiorul căruia pare că nimeni nu-și găsește locul, sau, mai rău, pare că toți sunt constrânși/forțați să trăiască. Până și spectatorii sunt forțați să se integreze, să devină parte din povestea celor 12 actori, pentru că, nu-i așa, astăzi poveștile personale se spun doar cu martori și în văzul tuturor. În sine, narațiunile sunt simple, povești de dragoste care se scriu sub ochii noștri. Toate sunt cu și despre descoperiri de lumi interioare, facerea și refacerea unor cupluri, bucuria de a lega prietenii, tristețe copleșitoare, trădare etc. Pare că în tot acest amalgam de emoții compasiunea și empatia nu prea își mai au loc, de aici și rătăcirea în spațiu a protagoniștilor, fuga de spaime și de durere fiind și ea foarte bine redată cu ajutorul unor diagonale atent construite, dar și prin intermediul construcției a cel puțin poli de acțiune.

Fondul muzical ales a stârnit nostalgii celor mai maturi dintre noi, spectactorii, dar ne-a și provocat să fim și mai atenți la ce ni se arăta și, mai ales, cum ni se arăta. Proiecțiile video de la începutul, respectiv finalul reprezentației, ne-au readus aminte că astăzi orice emoție tinde să devină subiect de știre, cu condiția să o îmbraci într-o haină a senzaționalului. Regizoarea și coregrafa spectacolului a ținut cont de aceste aspecte, așa că a plasat surse de lumină în locuri aparent alese la întâmplare, dar de fapt în felul acesta a asigurat dinamica spectacolului; a operat cu tot felul de permutări – de la cele spațiale și până la cele dintre actori; a combinat atent mișcările fracturat, repezite cu cele mai mai lente, dar și cu menținerea contactului vizual direct dintre actori și spectatori.

Exposed e un spectacol al generației actuale, care propune teme de reflecție ce se pot transforma în adevărate dezbateri cu privire la ce mai reprezintă pentru noi astăzi spațiul public, care mai este relația dintre acesta și cel intim/privat, ce rost mai au emoțiile și, foarte important din punctul meu de vedere, cum și când ar trebui să învățăm să ne exprimăm emoțiile.

Spațiul de la Fabrica de Pensule s-a dovedit a fi o excelentă alegere pentru acest tip de montare scenică, pretându-se în simplitatea sa la genul acesta de montare deschisă. Iar tinerii actori, studenți încă (la Facultatea de Teatru și Televiziune, masterat, anul I) s-au ridicat la înălțimea așteptărilor publicului (destul de pretențios și critic). Și cum mie îmi plac foarte mult spectacolele de teatru-dans îmi declar bucuria provocată de un spectacol proaspăt, închegat, cu tineri care știu ce vor și, mai ales, știu și cum să-și pună în evidență talentele și știința.