Copiii de vârste foarte mici nu știu să citească. Ei recunosc doar semne grafice distincte, speratare și desenele. Pe ultimele le memorează în funcție de ce emoție le-au stârnit și de aceea contează foarte mult locul, timpul și cauza întâlnirii cu aceste desene. Adulții în lumea copiilor sunt precum autiștii: văd, pricep tot ceea ce li se arată, dar cu toate acestea nu reușesc să comunice, să se folosească în mod util de toate aceste semne. Limbajele alternative de comuniare ale copiilor țin de muzică/zgomot și culoare. Și, să recunoaștem, mulți dintre noi, maturii, habar nu mai avem să distingem între sutele de nuanțe ale unei singure culori sau când e vorba de sunet scos de un claxon și când e vorba de măcănitul unei rațe (autentice). Am forțat puțin exemplificarea, dar deloc întâmplător. Pentru că noi chiar rătăcim în lumea copiilor, iar unii dintre noi nu vor reuși niciodată să ajungă la inima copilului, ceea ce este cu adevărat trist.
Cum faci să-l ajuți pe un copil care a rătăcit drumul spre casă? Cum îl ajuți să nu se panicheze până într-acolo încât să facă un atac de panică sau să i declanșeze un icter mecanic, diabet sau mai știu eu ce altă boală? Dar tu, părintele copilului rătăcit, cum faci să-ți dai seama de ce s-a rătăcit și, mai ales, unde, pe care parte a drumului? Dacă veți încerca să faceți un exercițiu imaginar, veți realiza că multora dintre voi vă va fi aproape imposibil să refaceți drumul copilului dvs de acasă spre grădiniță, așa cum este: plin de tot felul de semne, marea majoritate a lor mai sus decât nivelul ochilor lor, o mare de simboluri (fără semnificații asociate pentru cei mici) greu de sortat, foarte colorate, care apar dintr-odată și în niciun caz pe rând. Asaltului acesta de informații copilul mic nu-i poate face față decât dacă este ajutat de părinte. De aici și faimoasele „de ce-uri”.
Despre toate acestea este vorba în Carina pe drumul spre casă. Oana Răsuceanu a știut să se așeze în mintea Carinei, un copil de câțiva ani, și să reproducă mare parte din cele trăite de aceasta, fără să accentueze inutil pe spaimă și pe frică, căci nu acesta era scopul. Ea și-a propus să-i ajute pe micuți, dar mai ales pe părinții acestora, cum să procedeze atunci când se rătăcesc. De aceea, recomand spectacolul în primul rând părinților, care vor conștientiza multe dintre barierele de comunicare ridicate între ei și proprii copii. Se prea poate ca unii copii să nu fie încântați de spectacol, e firesc și normal să nu aibă toți aceleași reacții. Dar vă asigur că și acestora le va rămâne ceva în memorie: ori muzica, ori mișcarea lui Margo (pisica excelent „întrupată” de Irina Velscescu), ori felul cum câinele ajunge să se împrietenească cu pisica de dragul Carinei etc. Dar, ce este cu adevărat important este faptul că orice copil va ști ce e cu toate semnele de pe ziduri, stâlpi de iluminat, de pe străzile pe care merge zilnic.
Echilibrul dintre replici și semnele-simbolurile cu care este umplută scena este asigurat de muzică. Una special creată pentru copii, cu un ritm care place instant copiilor, care ajută actorii în evidențierea replicilor. Așa se face că personajele se mișcă natural prin scenă, nicio tentă de caricatural sau nefiresc. Tot ceea ce se întâmplă pe scenă e „de-a-devăratelea”, cum ar spune copiii!
Carina pe drumul spre casă află multe despre ea, despre pisici, despre oameni și câte și mai câte! Descoperă! Și ce frumos este să vezi cum descoperitul ei capătă forma cunoașterii! Sper să vadă cât mai mulți părinți acest spectacol, ca să înțeleagă că simplitatea și comunicarea directă cu cei mici fac cu adevărat minuni!
PS: înainte de spectacol vorbeam cu Andrei Grosu despre unteatru de copii și m-am bucurat să aflu că va fi o adevărată stagiune cu spectacole dedicate celor mici. Pentru că din cele patru spectacole aduse până acum la unteatru am văzut trei, pot spune în cunoștință de cauză că sunt spectacole bine construite, în chei moderne, care să atragă copiii și să-i obișnuiască și cu o altă formă a poveștii.
Carina pe drumul spre casă – unteatru de copii
Spectacol creat și regizat de Oana Răsuceanu
Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu
Decor & Costume: Anca Lazăr
Muzica: Petre Ancuța
Ilustrație muzicală: Vasile Manta
Producător: Eugen Matei Lumezianu
