Dana-Alexandra Barangea este doctorand în filologie și lector al Fundației Calea Victoriei unde susține din 8 aprilie cursul ONLINE Divina commedia – pelerinul, călăuza şi drumul.
Între nenumăratele cărți care ne invită să le parcurgem în acest interval de recluziune, „Divina Comedie” ar merita din plin să își găsească un loc privilegiat. Dincolo de inegalabila ei frumusețe și de amplitudinea culturală, capodopera lui Dante oferă și prilejul de reflecție la destinul uman și la resorturile pe care fiecare le are pentru a se situa mai bine în propria viață.
Un cititor atent poate afla, în oricare dintre cele trei cantice, multiple resurse de autocunoaștere și, de ce nu, poemul dantesc se poate dovedi un bun aliat în momente de cumpănă sau de căutări lăuntrice.Deși poemul are o desfășurare complexă și stratificată, el este construit în jurul unor teme simple, fundamentale și imuabile. Speranța, libertatea, iubirea, binele alcătuiesc nu doar matricea tematică a „Comediei”, dar și nucleul de valori pe care Dante își întemeiază credința, călăuzindu-l în anii dificili ai exilului.
În sensul ei ultim, „Divina Comedie” este o sărbătoare a luminii și un poem prin excelență optimist. Este, simplificând lucrurile, o dramă cu final fericit. Însă, pentru a ajunge la fericirea și completitudinea pe care eroul le regăsește pe culmile Paradisului, este nevoie ca acesta să treacă și printr-o zonă de nigredo, prin cotloane vulnerabile și stări de spirit mai puțin confortabile. Călătoria implică, în egală măsură, o coborâre și o urcare, o zonă de întuneric și una de lumină. Istorisirea lui Dante începe in statu miseriae: cu Infernul, care îl forțează pe erou să coboare în abisurile ființei sale și să ia contact cu temerile cele mai adânci, cu suferința și dezordinea. Însă rațiunea, credința și iubirea, personificate în călăuze, îl însoțesc în permanență, conducându-l, treaptă cu treaptă,ad statum felicitatis. Ce ne mai învață „Divina Comedie” este, deci, că nu putem atinge această fericire singuri. Avem nevoie de celălalt. Și de umilința de a accepta îndrumarea unei puteri mai înalte.
„Comedia” lui Dante arată o ordine a cosmosului și a firii ce nu poate fi eludată, dacă omul tinde în mod sincer spre bine. Infernul și Purgatoriul devin etape necesare pentru ca transformările interioare să se poată produce și pentru ca ființa, transfigurată, să se așeze în echilibrul ei luminos. Orice situație constrângătoare își are ieșirea în conștientizare, perseverență și speranță, transmite Dante prin poemul său, neuitând nicio clipă principiul suprem al tuturor lucrurilor: amor vincit omnia. Iubirea învinge totul, însuflețește și pune în mișcare întreg universul, chemându-l neîncetat înapoi înspre ea.
