Două amintiri cu proaspăt tătici mi-au rămas în memoria afectivă: Andrei Dósa, la lansarea romanului Ierbar (care a avut loc la Librăria Humanitas Kretzulescu) a venit și cu cel mic, care chiar mic-mic pe atunci, adică avea câteva luni. Mi-aduc aminte grija lui pentru mamă și copil, îi urmărea peste tot cu privirea, era tot timpul ca pe arcuri, pregătit să le sară în ajutor oricând ar fi avut nevoie. A doua amintire e cu Tudor Ganea: la lansarea de la 8 (dacă țin eu bine minte) soția era însărcinată, abia se mișca, dar a venit însoțită la lansare de părinții lui Tudor: erau nerăbdători, abia așteptau marele moment, singura care le mai tempera entuziasmul era viitoarea bunică, dar o făcea dintr-o nevoie de a-i proteja; m-am reîntâlnit cu Tudor la câteva săptămâni după ce a venit pe lume copilul, pur și simplu dormea pe el, deși aproape că s-a șters de mine, nu m-a văzut și chiar a trebuit să ridic vocea ca să mă audă! Ambele amintiri îmi sunt foarte dragi pentru că conservă foarte bine acea bucurie pe care ți-o dă venirea pruncului. Deși evenimentul în sine răstoarnă orice planificare, dă vieți peste cap și anulează orice planuri pe termen mai îndelungat – cel puțin în primele luni, când mai toți părinții înțeleg ce înseamnă cu adevărat imprevizibilul și acel „Habar n-aveți ce vă așteaptă!“ – tot el ridică cotele de adrenalină foarte mult, la fel și pe cel de serotonină. Bucuria aceea profundă și pură o vrei păstrată pentru mult timp și anulează toate nopțile albe, tot zbuciumul și toate neputințele de părinți novici (la al doilea și al treilea copil, părinții sunt deja școliți și nu prea mai au treabă cu fricile și temerile), de aceea peste ani nu-ți aduci aminte decât tot ceea ce ține de descoperire, de zâmbete și micile victorii ale nou-născutului. 

Cartea cu tați s-a născut dintr-o nevoie de documentare pe tema implicării taților în viața copiilor lor, nevoie pe care Robert Bălan (coordonatorul volumului) făcând o mică cercetare în grupul din care face parte: scriitori sau artiști plastici, tați de copii cu diferite vârste, de la doi-trei ani și până la studenți sau chiar mai mari. Cocoțat pe schele a fost primul proiect născut ca urmare a acestor mărturii, un scenariu (pentru mine nu e spectacol de teatru, dar despre acest aspect e de discutat în altă parte) care ar fi ieșit mult prea lung, dacă ar fi cuprins toate mărturiile celor care au răspuns. Așa a apărut Cartea cu tați, volum recent apărut la Editura Trei, care are copertele ilustrate de unul dintre din tați. Ni se relevă un fel de frăție a taților, care, chiar dacă nu s-au întâlnit vreodată ca să facă schimb de experiențe, se întâlnesc la nivel ideatic. Regăsești în fiecare mărturie bucuria nestavilită, mândria nedisimulată, teama că nu vor face față, oboseala scăpată adesea de sub control, panica, dorința de a fi de ajutor soției/mamei, micile victorii transformate în adevărate bătălii cu care se mândresc, nevoia de a proteja (transformată deseori în acea hiperprotecție de care ne plângem mai toți astăzi – copiii noștri sunt mult prea cocoloșiti!) etc. 

Întâmplarea face că am citit volumul după o altă carte, în care era vorba despre cinci femei, mame aflate la vârsta maturității depline și care ori nu reușesc, ori fac eforturi foarte mari ca să mențină echilibrul între maternitate și feminitate. Deși inițial mi-am propus să citesc Cartea cu tați printre picături, m-am trezit că am citit-o cap-coadă, fără pauze intermitente. Citită după cartea pomenită, ea mi-a consolidat credința că meseria de părinte e unică, că nu există foarte mari diferențe între rolurile de mamă, respectiv tată, pentru că astăzi, în societate exercitarea ambelor devine manifestă la nivel de acțiuni concrete asumate deopotrivă de ambii. Niciunul dintre tații din cartea coordonată de Robert Bălan n-a fugit de schimbatul de scutece, n-a fost ocolit de panică sau de oboseala aceea grea din primele luni, când mai toți s-au simțit incapabili să-și organizeze timpul eficient. Mamele au găsit în ei sprijin, umăr de nădejde și încă alte câteva lucruri. N-ai cum să te îndoiești de veridicitatea celor scrise, pentru că pot fi ușor verificate. Chiar și în cazul lui Robert Șerban, unde a intervenit divorțul (la momentul redactării textului faptul era consumat). Am apreciat foarte mult delicatețea și nevoia de intimitate: deși toți povestesc despre fapte/acțiuni care țin de un spațiu sacru – cel al casei, ca loc al creșterii copilului/copiilor – toți au știut să o facă de o asemenea manieră, încât să protejeze pe cei dragi. Nici copiii, nici mamele acestora nu se vor simți stânjeniți sau trădați citind Cartea cu tați. E o mare victorie a normalității cartea aceasta, căci vine să contrabalanseze vulgaritatea și lipsa totală de decență cultivate intens de o parte a mass-media românească. 

Unii tați au scris sub formă de jurnal, ații au făcut adevărate stenograme, unii au gândit textul ca și cum s-ar fi adresat indirect copiilor proprii etc. Excelente consemnările celor care contextualizează  propria aventură, o pun în parametrii spațiali și temporali specifici, transformând textele în ministudii de caz, excelente materiale pentru o cercetare sociologică mai amplă. N-o să-mi declar public afinitatea pentru una sau alta dintre mărturii, pentru că toate au un ceva al lor, care le face să fie unice. În schimb, recomand cartea tuturor mamelor care nu știu sau nu realizează că și tații pot fi dărâmați afectiv (în sensul bun al termenului).  N-o să dau nici citate, deși am multe semne făcute pe marginile paginilor; n-o fac pentru că aș fi nedreaptă cu unul sau altul dintre tați. Închei mulțumindu-le pentru autenticitate și pentru emoțiile stârnite. Sunt sigură că cel puțin câțiva dintre cititori vor avea lacrimi în ochi citind anumite pasaje. 

Cartea cu tați – coordonator Robert Bălan

Ilustrațiile: Andrei Gamarț

Editura: Trei

Anul apariției: 2021

Nr. de pagini: 176

ISBN: 978-606-40-0970-8

Cartea poate fi cumpărată de aici. 

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura