Cartea Reghinei este romanul de succes al scriitoarei Ioana Nicolaie, publicat în anul 2019, la Editura Humanitas și multipremiat: Premiul pentru Proză al Agenției de Carte, Premiul Național de Proză Ziarul de Iași, Premiul Radio România Cultural și Premiul Observator Cultural Lyceum (2020).

Romanul se constituie într-o veritabilă saga a lumii nordului, a spațiului copilăriei autoarei; acolo unde timpul trece în valuri sau stagnează, vindecă sau rănește ca nimic altceva. Este o carte a autenticității vieții, unde se simt accentele cunoașterii directe a lumii prezentate, ceea ce îi oferă volumului și mai mult farmec, credibilitate și o proprie identitate.

Reghina este un personaj feminin puternic, reprezentativ pentru statutul femeii în lumea rurală românească, în anii cruntului comunism. Ea este o lume în sine, o fată devenită femeie, metamorfozată în magica cifră trei. Trei ani de iubire paradisiacă transformați, la rândul lor, într-o adâncă întunecare a suferinței și păcatului.

Era într-o țară o femeie care se numea Reghina. Și femeia aceasta nu era desăvârșită, căci ascundea în suflet o vină mare. Ea se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău. A născut șase fii și șase fiice. Pe alți doi copii n-a putut să-i aducă pe lume. Avea douăzeci și două de oi, două vaci, doi porci, găini și curci. Și femeia aceasta era mai neînsemnată decât toți, o slujitoare, o slujnică de alb, care-ar fi putut fi în tot ceasul alungată. Femeia trăia într-o grădină mare, care nici măcar nu era a ei, căci o primise dar de nuntă. Și mai avea o ladă de zestre, încăpătoare, în care nu se știa se păstrează. O deschidea rar și numai ca să mai pună înăuntru câte-un lucru de care nu se putea despărți.

Nordul Reghinei este un loc marcat de dramele oamenilor și apăsarea istoriei, e spațiul frumuseții divine, al celor mai puternice culori și arome, dar și al celor mai adânci răni, al sincronizării timpului cu sincopele istoriei, ruralul îmbinat cu urbanul, ambele încorsetate de comunism.

Casa zugrăvită alb, cu obloane deschise. Casă cu tindă și cu grajd, cu șopron și cu moine întinse de jur împrejur. Casă cu pământ galben, tare ca piatra, în grădinuța din față. O să-mi iubesc și bărbatul. Dealul țâșnea drept în față, până așa de sus  că nu se poate găsi niciun drum de plecare.

La nici 17 ani împliniți, Reghina se supune rigurozității cutumelor sociale și devine soția lui Damian, un bărbat cu opt ani mai mare, pe care trebuie să învețe să-l iubească. Căsătoria cu Damian semnifică ruptura cu lumea ei paradisiacă, ieșirea din copilărie și intrarea în lumea adultă, cea a adevăratelor probleme, dureri, drame și neînțelesuri. Botezul căsătoriei Reghinei durează trei ani, cei pe care nu îi va mai trăi niciodată, pe a căror amintire o va păstra până la finalul vieții.

Viața a fost atunci, singura viață a fost atunci. Trei ani până la ești proastă ca o vacă, taci. Trei ani fără ai ajuns cu burta la gură. E chiar începutul, și-n jurul grădinii răchițele au crescut până la cer. Damian taie mlădițele, le împletește, face gardul. În fiecare aprilie-l face, seva a pătruns sub lemn și lumea-i deodată mai moale.

Odată cu trecerea timpului, protagonista romanului devine mama a doisprezece copii născuți și a doi neaduși pe lume, pierduți sub vitregia vieții, al cărei aer nu îl vor respira niciodată, pierduți într-un abis al celor nenăscuți, dar a căror pierdere se simte vie în sufletul unei mame orfane. Femeie casnică și mamă eroină, Reghina îndură bătăile și injuriile soțului, precum și vitregia istoriei, infidelitatea și condiția socială dobândită. În lumea ei nu e loc de poposit, ci se mai poate odihni prin ungherele minții, acolo unde timpul își face cuib ca Iona în burta peștelui, și a lăzii de zestre, evadând, astfel, în anii copilăriei, cei ai marii libertăți și în cei trei ani, în care universul ei nu fusese pătat de urâțenia lumii. Dramele o însoțesc pe Reghina, o poartă în adâncuri grele, acolo unde nu te poți salva decât tu.

Trupul ei de peste 1000 de kilograme, adică cei doisprezece copii se risipesc în toată lumea, lăsând în urma lor amintiri grele, răni nevindecate și un dor nețărmuit al unei mame lăsate în urmă. Pe Reghina o ajung bătrânețea și boala, incapacitatea de a se mai mișca și a-și urla amarul. Se întoarce la timpul care avea răbdare, la marginile dealurilor care au ascuns atâtea apusuri de soare și de vieți, la mirosuri pătrunzătoare ale casei și binelui, se retrage discret din lume, ca un actor la final de rol. Reghina își încheie cartea maiestuos.

Când odaia s-a umplut de-n miros fără seamăn, ușile s-au deschis larg și-o lumină nouă a înflorit afară. Reghina le-a împărțit tuturor cozonacii fierbinți, luați-i, mușcați din ei, că pentru mult timp de-acum înainte vă vor fi alinare. Și ei, flămânzi, i-au mâncat cu mare bucurie.

 – Am ajuns, dragii mei! A zis la sfârșit Reghina. De-acum vom fi mereu, laolaltă, în vara de trei ani. Și i-a scos pe toți afară, în grădina care se umpluse de soarele ce n-avea să mai apună vreodată.

Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie

Editura: Humanitas

Anul apariției: 2023

Nr. de pagini:  224

ISBN: 978-973-50-7834-8

Cartea poate fi cumpărată de aici sau de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Profesoară de istorie și mamă, cred în puterea infinită a cărților de a schimba lumi și de a ne aduce laolaltă. Mă regăsesc în ludicul zilelor petrecute alături de băiețelul meu și de elevii mei, descopăr enigme între pagini cu miros de iasomie și tuș.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura