Sfârșitul e mereu aproape. Momente apocaliptice de la colapsul Epocii Bronzului până la amenințarea nucleară de Dan Carlin

Editura Polirom
Traducere de Miruna Andriescu

Bestseller New York Times

Momentele dificile îi fac oare pe oameni mai puternici? Poate umanitatea să susţină, fără a se autodistruge, puterea armelor pe care ea însăşi le-a creat? Tehnologia sau abilităţile oamenilor vor ajunge vreodată la un maximum ori vor regresa? Nu se ştiu răspunsurile la astfel de întrebări, însă nimeni nu le prezintă la fel de interesant ca Dan Carlin, legînd trecutul şi viitorul în moduri fascinante şi neobişnuite. Întrebările pe care ni le propune se referă la cel mai important subiect imaginabil: supravieţuirea omenirii. De la colapsul Epocii Bronzului pînă la provocările erei nucleare, această problemă ameninţă umanitatea ca o stăruitoare sabie a lui Damocles. Cu totul ieşită din tipare şi erudită, ciudată şi profundă, Sfîrşitul e mereu aproape analizează problemele care sunt rareori prezentate publicului şi face dintr-odată trecutul să devină important pentru prezentul nostru foarte turbulent.

Dan Carlin este un pionier în domeniul podcast-urilor şi cel mai de succes autor de conţinut audio în format amplu. În emisiunile sale intitulate Hardcore History, care durează uneori peste şase ore, Carlin umanizează trecutul şi îşi determină publicul „să se pună puţin în pielea altuia din istorie”. Hardcore History a înregistrat peste o sută de milioane de descărcări.

-fragment-

Omenirea este implicată de peste şaptezeci de ani într‑un experiment continuu. Experimentul va răspunde la întrebarea dacă putem gestiona forţa armelor pe care le‑am creat. Cum armele nu vor deveni mai puţin puternice, probabil singurul fel în care se va încheia acest experiment vreodată este să aflăm că nu putem.

Suntem o specie evident adaptabilă. Capacitatea noastră de a gestiona circumstanţe schimbătoare l‑a ajutat pe Homo sapiens să depăşească nenumărate provocări şi să atingă nivelul actual de dezvoltare a civilizaţiei. În secolul XXI am supravieţuit, prosperăm şi suntem mai mulţi ca niciodată. Ne ameninţă însă unele probleme majore care au potenţialul de a inversa aceste tendinţe, dacă nu suntem capabili să ne adaptăm din nou.

Trăim într‑o epocă a istoriei omenirii pe care unii au numit‑o „Pacea Lungă”. Între marile puteri nu a existat niciun război de peste şapte decenii, aşa cum am tot constatat că au fost începând din Mesopotamia – cele două războaie mondiale, Războaiele Napoleoniene, Războiul de 30 de Ani, Războiul de 100 de Ani, Războaiele Punice. Războaiele de amploare între statele cele mai puternice au constituit o trăsătură frecventă a istoriei omenirii până acum 75 de ani, cam până în perioada în care armamentul omenirii a făcut un salt enorm sub aspectul puterii. Nu înseamnă că nu au existat conflicte sângeroase – violenţa umană este, din nefericire, permanentă şi constantă –, dar am reuşit să evităm conflictele majore dintre superputeri. Am văzut oare ultimul mare război?

Este greu să ne imaginăm că vom curăţa societatea de problemele legate de diversele instincte umane primare: sexul, lăcomia, stupefiantele, violenţa… războiul? Am putea renunţa oare la război? Când adaptarea necesară pentru a evita deznodământul coşmaresc implică modificarea acelor aspecte ale comportamentului uman care par aproape înnăscute, ne putem lăsa cu uşurinţă cuprinşi de pesimism cu privire la şansele noastre. Chiar dacă am decide că înseamnă autodistrugere şi am renunţa la această practică, ar fi greu să fim încrezători că nu ne vom relua vechile obiceiuri. Am putea fi cuminţi o vreme, dar „pentru totdeauna” înseamnă o perioadă lungă în care să încercăm să ne menţinem vigilenţa faţă de conflictele nucleare.

Oamenii şi‑au tot perfecţionat armele începând din Epoca Pietrei. Tehnologia armelor s‑a schimbat uneori puţin de‑a lungul secolelor, iar până relativ de curând armatele din diverse epoci ar fi putut fi competitive încă dacă ar fi fost puse să lupte între ele. De exemplu, suliţele, arcurile şi oamenii călare se folosesc de foarte mult timp. (Iar uneori procesul perfecţionării militare a implicat alte elemente decât armele.)

După epoca lui Napoleon însă, forţa letală a armatelor modernizate a început să crească. Spre sfârşitul secolului al XIX‑lea, industrializarea – cu fabricile, liniile de asamblare, ştiinţa modernă şi inovaţiile sale continue – transforma arta războiului.