copertaFata«Iar avusesem parte de un drum lung și lent cu autobuzul din cauza vremii și, ca să fie treaba și mai rea, eu și Bob fuseserăm nevoiți să coborâm pe Oxford Street, la mijloc, din cauza unei diversiuni apărute pe drum. Parcăm nimerisem într-o scenă de la balamuc. Fiind atât de aproape de Crăciun, Oxford Street era înțesată cu oameni cu un aer agitat, care alergau de colo-colo, încercând să-și termine cumpărăturile de Crăciun.

Aproape imediat ce Bob mi s-a urcat pe umăr și am pornit la drum, am trecut, pe lângă un cor și o orchestră ale Armatei Salvări, care cântau colinde. Unul dintre membrii corului purta o placardă pe care scria: „Pace în lume și prietenie între oameni.” Nu prea se vedea așa ceva pe-acolo. Din ce vedeam eu, era o luptă aprigă între oameni, care voiau să cumpere cât mai multe lucruri, fără să le pese de cine le stătea în cale. Nu era o priveliște frumoasă.

Oamenii erau încărcați cu plase de cumpărături de toate formele și dimensiunile. Am văzut un tip copleșit de vreo duzină de pungi uriașe de a magazine de lux precum Selfridges și John Lewis. Numai Dumnezeu putea să știe cât cheltuise până atunci, dar, judecând după expresia chinuită de pe fața lui în timp ce zbiera în telefonul mobil, nu fusese de-ajuns.»

(James Bowen, Un dar de la motanul Bob, Polirom, 2017)

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura