Un show marca nu numai „Teatrul din Buzunar”, ci şi Cristi Gheorghe! Fiindcă tot se apropie „turneul” în Galaţi al celor de la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, cu piesa „Cui îi este frică de Virginia Woolf?” (21 februarie, prilej de a o simţi de aproape pe Ofelia Popii!), alegem şi noi titlul cronicii: Cui îi este frică de fantezii? Sau de preludiu?
O lecţie despre ipocrizia erotismului uman, amintind întrucâtva de una dintre nuvelele lui Milan Kundera din „Iubiri caraghioase”: „Falsul autostop”! Text ofertant, alchimie pentru actori şi mai ales pentru regizor, creare de atmosferă de New York, New York, Ipocrizia (demonul ipocriziei) jucându-şi propriul rol, vrând să mai creadă în iubire autentică (cu tot erotismul de rigoare, de desfrâu, de destindere, de spiritualizat), întrupându-se în trei personaje în care „Omul cinematografic” poate vedea o Sharon Stone a meleagurilor noastre, pardon, fanteziilor noastre (Cristina Gheorghe), un Clark Gable (Cineva s-a gândit la un Vlad Ajder ca la un Errol Flyn, şi e sigur că nu numai mustaţa din păr autentic de cămilă, ba de 10, ba de 30 de dolari, a provocat asocierea) şi un James Dean – Adelin Ilie (convertiţi la comedie!), aşadar un triunghi (şi amoros), care te poate trezi din blazarea ţării lui Oblio, dacă nu eşti o fiinţă umană prea înnebunită după comedie…
Monologul final al actriţei este copleşitor, străduinţele personajului lui Ajder de a fi mai cu spirit decât l-a înzestrat natura, cultura şi meseria primesc un răspuns de actor atent la subtilităţi ale fraţilor Marx, Ajder aruncând şi ocheade de Birlic reîncarnat (dar aici este… Titanic Jazz, nu Vals!), nedumeririle personajului lui Adelin captând, turmentat cu bună măsură, poftele încă luptând cu morala de relativ proaspăt căsătorit (ce înseamnă doi ani pentru un mic infern… conjugal: o să vadă personajul ce va primi când se va întoarce în acea dimineaţă acasă!), schimburile de replici fiind savuros de fireşti!
Da, veţi fi într-un bar new yorkez ( spectatorii îşi pot imagina şi ei că sunt la o masă, ciocnind gin, bere sau whiskey) un domn şi o doamnă par să-şi arunce ocheade, ba chiar şi le aruncă de-a binelea, eşti dus de nas (poate cam un sfert din desfăşurarea piesei, eşti deja ispitit să dai nişte verdicte: nu de critic de teatru, ci de iubitor de teatru şi de minunaţii lui supuşi, de text teatral, de viziune regizorală!), apoi totul se dez-leagă (mai ales când apare şi al treilea personaj) şi se va şi închega, umanitatea este aceeaşi dintotdeauna, dorind să se îmbunătăţească, în toate privinţele, dar rămâne aceeaşi în jocul dintre seducători şi seduşi, uneori fericită, alteori frustrată, capabilă de a se privi în oglindă, dar şi de a o sparge pentru a tăia cu cioburile ei în carne vie şi în spirit puturos, senzualitatea invocând supunere pofticioşilor pentru care nevoinţa este încă abstractă (cel mult sinonimă cu Statuia Libertăţii, în acest caz!)!
Dar aşa este în noua dezordine amoroasă despre care am mai vorbit, tot rugându-ne la autenticitate, căutând-o în toate artele, chiar şi pe scândura scenelor, unde Iubirea chiar poate avea umor, catharsis-ul şoptindu-ne să nu luăm nimic în tragic, doar Totul este teatru, poate chiar şi Judecata de Apoi, şi aplauzele (care au fost generoase şi în seara friguroasă a zilei de vineri, 7 februarie; şi au fost şi hohote de râs, deşi acestea ar putea fi normale la o dramatizare gen!) pot ierta… Totul, dacă acest tot nu este (i)recuperabil!
Bref, o punere în scenă care nu este doar pentru a râde, ci şi pentru a te pune pe gânduri, scânduri sau alte suprafeţe mai puţin dure! Şi dacă tot o recentă analiză îi situa pe gălăţeni printre cei mai puţini romantici din România (cot la cot cu braşovenii şi ilfovenii – vezi https://www.viata-libera.ro/societate/141712-galatenii-cel-mai-putin-romantici-dintre-romani), alegerea „Preludiului prelungit” în repertoriul Teatrului din Buzunar (care, prin Teatrul Şapte, a primit recent un binemeritat premiu la o Gală a Culturii gălăţene: felicitări, Isabela Oancea!) este binevenită: oameni cu scaun la cap, gălăţenii vor face şi mai bine distincţia, venind la acest spectacol, dintre adevărata dragoste şi cea romanţioasă, apreciată la Vaslui, Tulcea şi Maramureş! Glumesc, evident, nu sunt un hater! Doar n-am spus nimic despre Brăila!
Bref, un spectacol care ne-a făcut dor de alte şi alte piese regizate de Cristi Gheorghe! Pe care l-am revăzut de curând şi în „Amadeus”, interpretând un Salieri care îl poate omagia şi pe regretatul Radu Beligan! Regizor şi actor, nimic mai potrivit pentru… un teatral „Preludiu prelungit”!
Cuiele de pe posterul piesei sunt mai mult decât bine alese: cine iubeşte, oricum ar iubi, trebuie să se pregătească pentru crucificări! Sacre sau mai puţin sacre! Şi Kali să ne judece!
„Preludiu prelungit” de Frederick Stroppel – Teatrul de Buzunar Galați
Regia: Cristi Gheorghe
Distribuţia: Cristina Gheorghe, Vlad Matei Ajder, Adelin Ilie
