La urma urmei, de ce nu ar exista în ținutul de necuprins al fanteziei și Cornute cosmonaute, de vreme ce poezia copilărească îngăduie, după tiparul unui basm modern, astfel de modificări ale lumilor alese ca dimensiuni existențiale. Basmele devin lesne realitate, iar nonsensurile capătă sens.

Obiceiul copiilor de a crea cuvinte pe baza unor asocieri sonore este folosit cu iscusință și în aceste încântătoare, prin umor și iscusință, versuri ale inocenței. Fără îndoială, se va găsi printre cititori cineva care să se gândească, aflând cum se poate înălța „o balună”, la jocul lui „Ba da, ba nu”:

„Într-o zi de iunie,

Sau din altă lună,

Au legat de Lună-o funie

Și-au făcut-o o… balună.”

(BALON, BALUNA, p. 91)

 Versurile sunt pline de întorsături hazlii, de sensuri care îți lasă puțin timp de gândire, cât să înțelegi ce citești și să te bucuri, dacă ai idee de unde pleacă inspirația. Uneori, poezia se joacă de-a proverbele și zicătorile. Iată un vițel la Poarta nouă:

„Și dacă vițelul se uită la poartă

Fiindcă-i interesat de design sau de artă?!”

(p. 89)

Dacă ai uitat sau nu știi cum arată un vițel, este de ajuns să privești ilustrația din pagina cu pricina și să-ți dai seama că despre un tânăr este vorba, un tânăr cu expresia uimită, inocentă, poate și puțin prostuță. Expresia „a te uita ca vițelul la poarta nouă” se îndulcește brusc, ca și cum lipsa de experiență ar conta enorm atunci când te decizi să spui o vorbă despre alții, mai tinerei.

Anti Tanti abordează comic conflictul dintre generații:

„Am o tanti, este anti:

Anti rock și anti country,

Anti Cola, anti Chianti,

Anti Milka, Mars și Bounty…

Dar pro matematică.

Îh, ce antipatică!”

(ANTI TANTI, p. 90)

Pe lângă interjecția „Îh”, care sugerează o dezicere de lumea cam prea disciplinată a matematicii, fiecare cititor poate verifica din ce tabără face parte, este anti sau pro? Cu anti se identifică interdicțiile, deloc puține, aplicate în dorința păstrării în limitele a ceea ce adulții numesc educație. Particula anti se referă însă și la gusturile muzicale, la gusturi, în general, or noi știm că gusturile nu se discută, deci putem trece liniștiți, indiferent de vârstă, în tabăra lui pro, ca să nu devenim antipatici. Tanti rimează cu anti, așa cum rimează trecerea anilor cu plusul de rigiditate.

Popicele cer formă fizică și culturală, o răsucire în plus a conexiunilor istețe, pentru a prinde informația referitoare la mitologia greacă ori la filozofie. A citi poezie devine o interesantă apropiere, ludică întotdeauna, de lucrurile serioase:

„Într-o casă albă, lâng-o pădurice,

Trăiește un cuplu de popice.

Când el spune hopa,

Ea-i zice Penelopa,

Deși îl cheamă Friedrich (ca pe Nietzsche).”

(POPICELE p. 58)

Poezia scrisă de Carmen Tiderle aduce în actualitate un gen considerat pe nedrept minor, exersat în literatura clasică de Arghezi, în „poezia boabei și a fărâmei” sau, în alt registru, de Ana Blandiana. Schimbând limbajul, care capătă o înfățișare nouă, actuală, flexibilizând prozodia, muzicală prin excelență, poezia aceasta păstrează imaginarul luminos, duioșia, tandrețea și buna dispoziție.

Citiți volumul! O să vă bucure!

Despre autoare găsim câteva informații în prezentarea editurii:

Carmen Tiderle este poeta copiilor zilelor noastre. Inspirată de cei doi copii ai ei (Căci două muze am, într-adevăr!/Una ce tocmai și-a lipit o gumă-n păr/Și una care se scobește într-o nară./Cum să nu iasă o poezie extraordinară?!), cu un background publicitar, mult simț al umorului și un pic de curaj, de-a scrie cum se vorbește și de-a aborda teme neabordate în literatura pentru copii, Carmen a reușit ce și-a propus încă de la primele versuri: să-i facă pe puști să citească din plăcere.

Cele peste 600 de poezii din volumele ei de până acum, pline de idei trăsnite și îndrăznețe, rime nemaiîntâlnite, situații și personaje hiperhazlii, sunt citite (și răscitite) cu voce tare în familie sau în clase, sunt jucate sau cântate pe scene, stârnesc hohote de râs și îi inspiră la jocuri de cuvinte și pe copii, și pe oamenii mari. Carmen Tiderle e autoarea a 9 volume de poezie – „Pe dos, poezii cu prostii pentru copii”, „În orașul Bucurville”, „Marele Acoperiș”, „Povești originale cu animale”, „Cine a pus piper în mare?”, „Selfie cu elfii”, „Povești de la Polul Vest”, „Fabrica de lipici”, „Trecere pentru pitoni”, susține ateliere de lectură, stand-up poetry și scriere pentru copii în școli, iar 100 dintre poemele ei, traduse în limba engleză, au apărut în UK cu titlul „Turvy-Topsy, funky rhymes for funny times”. A publicat poezii în cunoscuta revistă de literatură pentru copii din UK, The Dirigible Balloon, și în volumul colectiv Nesupusele.

Las mai jos alte poezii:

„Erau odat’ doi lupi în Huşi

Care sunau mereu la uși

Şi întrebau: Vorbeați de lup?

Şi dacă li se spunea Nup!,

Plecau, normal, dar prost dispuşi.

(LUPI, p. 29)

*

„Într-o toamnă, pe plajă, la mare,

S-a pornit din senin o ninsoare.

Tot cu fulgi, dar calzi, de soare.

Nu-i atingeți că precis sunt fierbinți!

Nu vedeți că soarele azi n-are dinți?!

Au urlat nişte părinți.

Dar copiii nici n-au vrut să conceapă,

Au ieşit cât ai zice pește din apă

(Nu doar din mare, chiar din piscină!),

Şi-au făcut… oameni de lumină.

(OAMENI DE LUMINĂ, p. 94)

Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri de Carmen Tiderle

Ilustrații: PETRIDEAN

Editura: Arthur

Anul apariției: 2023

Nr. de pagini: 152

ISBN: 978-630-321-018-6

Cartea poate fi cumpărată de aici sau de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Sunt câte puţin din fiecare carte care mi-a plăcut. Raftul meu de cărţi se schimbă continuu: azi citesc şi citez din Orhan Pamuk, mâine caut ceva din Jeni Acterian. Caut cărţi pentru mine şi pentru alţii. Îmi place să spun că sunt un simplu profesor, într-un oraş de provincie, tocmai pentru că, în sinea mea, ştiu că a fi profesor nu e niciodată atât de simplu. Trebuie să ai mereu cu tine câteva cărţi bune: să ştii, în orice moment, ce carte ar putea face dintr-un adolescent un bun cititor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura