Despre Moldo Crescendo am auzit prima dată datorită activismului lor civic, mai exact cultural. Proiectul este fondat de tineri muzicieni care își fac studiile în străinătate și care promovează muzica de calitate în Republica Moldova. Asta înseamnă că merg la școlile de muzică din țară unde țin cursuri și concerte, încurajează copiii talentați, inclusiv prin colectarea de fonduri pentru piane pe care le oferă școlilor (și nu numai), dar încurajează mai ales publicul larg să asculte muzică clasică. Și când spun „publicul larg” mă refer chiar la toată lumea care ar putea fi, cu siguranță, cucerită de muzica clasică, dacă ar avea ocazia să o asculte pe viu. Acesta este scopul celor de la Moldo Crescendo, al căror purtător de cuvânt cel mai vizibil ar fi Marcel Lazăr. Școlit la Cluj-Napoca, București și Viena, Marcel Lazăr își investește cunoștințele, entuziasmul și curajul în promovarea înaltei culturi în Republica Moldova. Ținând cont de aparenta indiferență a societății noastre pentru astfel de proiecte, ar părea o cauză dinainte pierdută dacă n-ar fi optimismul, energia și insistența organizatorilor, dar mai ales rezultatele într-adevăr încurajatoare: concertele Moldo Crescendo se petrec cu sală plină și pot să observ interesul cu adevărat în creștere al publicului pentru acest gen de muzică. Mai mult decât atât, publicul întinerește: văd tot mai mulți tineri care răspund cu interes nu doar la apelul carismaticului Marcel Lazăr, dar care caută și alte concerte de muzică clasică, ba chiar își fac liste cu simfonii și compozitori pe care îi ascultă.
credit foto Moldo Crescendo
Vara aceasta, Moldo Crescendo organizează cinci concerte în aer liber, care au debutat pe 23 iunie cu Concert în parc(parcul Sarmizegetusa), cu intrare liberă, o decizie generoasă și curajoasă totodată, date fiind oferta gratuită, publicul eterogen care se adună în parc și nu întotdeauna este receptiv la efortul muzicienilor, dar și forfota specifică locului pe care aceștia trebuiau să o învingă pentru a putea rămâne conectați la actul lor artistic destul de complex. Cu toate acestea, Moldo Crescendo au decis să meargă pe scenariul lor bine înrădăcinat, în care nu doar interpretează părți destul de dificile din compoziții de Grieg, Beethoven, Bartok și alții, ci și povestesc despre compozitor, specificul muzicii sale și chiar al epocii sale. Am avut, la pachet cu muzica, și istoria muzicii, ca de fiecare dată la concertele lor. Spre final, artiștii au trecut de la programul „serios” la melodii mai cunoscute și mai ușor de înțeles și acceptat de un public mai larg, ca Balada lui Ciprian Porumbescu sau Sonata pentru două viori a lui Leclair. Formula a prins la public, iar efortul muzicienilor a fost răsplătit cu ovații și aplauze îndelungate.
credit foto Moldo Crescendo
Cel de-al doilea concert, Bach to Debussy, a avut loc sâmbătă, 29 iulie, în spațiul mărginit de clădirile Artcor (care a fost și gazda evenimentului), conacul urban al familiei Cheșco, o construcție pitorească din secolul al XIX, abandonată din păcate și aflată la cheremul capriciilor timpului, și Facultatea de Arte Plastice a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Alegerea spațiului a fost inspirată nu doar pentru că zgomotul orașului e destul de atenuat acolo, chiar dacă ne aflăm în centrul Chișinăului, ci și pentru că cele trei clădiri fiind din secole diferite au însoțit, arhitectonic, călătoria muzicală în timp a celor de la Moldo Crescendo. Concertele în aer liber comportă anumite riscuri, chiar dacă publicul este foarte conectat, așa cum s-a întâmplat în acest caz, dar cei trei muzicieni care au evoluat – Dan-Iulian Druțac (vioară), Daniel Lazăr (vioară) și Marcel Lazăr (pian) – ne-au purtat prin epoci muzicale cu o îndemânare de maeștri, astfel încât părea că s-au înțeles până și cu păsările, care doar ele se mai auzeau alături de pian și viori.
credit foto Moldo Crescendo
Ca și în alte dăți, nu a fost doar un concert, ci o reprezentație, un spectacol: fiecare piesă era însoțită de o prezentare a compozitorului și a lucrării, precum și de picturi celebre, alese astfel încât să se potrivească melodiei și proiectate pe un ecran în spatele scenei. De exemplu, Sonata a cincea a lui Jean-Marie Leclair era „ilustrată” prin tablouri cu balerine, compozitorul fiind el însuși dansator, iar prima lui soție – chiar balerină; Nocturna Op.9 No.2 lui Chopin a fost „acompaniată” de The Embrace a lui Egon Schiele, iar ultimele două piese impresioniste – Nocturna lui Lili Boulanger și Claire de lune a lui Claude Debussy au fost însoțite de picturile lui van Gogh. Prezentarea făcută de Marcel Lazăr pieselor și picturile doar au adăugat o notă de frumusețe și de popularizare a istoriei culturii, esențială însă rămâne muzica și interpretarea ei, care au încântat. De Debussy am mai ascultat și Fata cu părul Bălai, dar a sunat excelent și partea a treia din Sonata nr.3 a lui Edvard Grieg. Am mai ascultat bucăți din Brahms, Schubert, Ceaikovski și, desigur, Bach. Era, între muzicieni, o armonie și o sincronizare atât de bune, încât nimic nu a putut deranja coerența și unitatea sunetelor, nici chiar păsările. Ne-au confiscat atenția într-o manieră foarte seducătoare.
Ne putem lăsa seduși în continuare, pentru că urmează încă trei concerte în următoarele weekenduri, iar sâmbătă asta, pe 6 iulie, la Villa Drago, lângă Nistru, ne-am putea bucura de un fel de Chopin foarte neobișnuit: Chopin la Nistru.
