Arabella McIntyre Brown – „Din Liverpool în Carpați”

În Marea Britanie, unde și-a trăit prima parte a vieții, Arabella McIntyre Brown a fost jurnalist. Copleșită de durerea mai multor pierderi, a simțit nevoia unui nou început, departe de Regatul Unit. În Transilvania mai venise în vacanță, așa că gândul evadării a purtat-o, prima oară, spre țara noastră și spre locuri în care găsise nu o atmosferă apăsătoare, ca în poveștile cu Dracula, ci una primitoare. Nu își imaginase niciodată că va ajunge să locuiască în satul Măgura, ea era obișnuită cu traiul urban din Liverpool (Capitală Culturală Europeană în anul 2008 – n.r.), nu cu viața la țară. Cu toate acestea, de cum a văzut casa în care locuiește acum, a știut că acolo va fi locul în care urma să trăiască. Iar după cinci ani petrecuți la Măgura, în 2016, Arabella McIntyre Brown a publicat „Din Liverpool în Carpați”, un volum de memorialistică, în care a scris pe larg despre românii pe care i-a întâlnit, despre colțul de țară de care s-a îndrăgostit și pe care îl numește „Itaca mea”, despre casa în care trăiește și despre pisicile pe care le crește, dar și despre experiențele de viață care au adus-o atât de departe de locurile natale.

Am citit cartea primită, acum vreo lună, chiar de la autoare, din curiozitate, în primul rând. Trebuia musai să aflu ce l-ar determina pe un britanic să vină în România, de vreme ce noi, românii, am năvăli cu miile în Regatul Unit, dacă am avea posibilitatea să ne adaptăm acolo. Pe de altă parte, am citit-o pentru că, zic eu, uneori îți poate face bine să te vezi prin ochii unui om care nu te cunoaște și care nu știe decât foarte puține despre obiceiurile și mentalitățile locului, deci nici nu e constrâns de ele, în gândire. Pe parcursul lecturii, mi s-a confirmat bănuiala: pentru noi, Arbella McIntyre Brown e o oglindă în care să ne putem vedea exact așa cum suntem. Lumea de la Măgura e cea a satului nostru, în care trăiesc și oameni de treabă, dar și bețivi și șalatani. E locul în care vecinii îți intră în casă fără să bată la ușă și în care peisajele sunt atât de frumoase, încât uneori ți-e teamă să și respiri, ca să nu risipești magia din jur. Iar medicii, asistentele și polițiștii cu care a avut de-a face autoarea sunt cam la fel, peste tot.

Poate cel mai repede mi-am amintit de ceea ce se întâmplă în satul românesc atunci când am citit ce scrie Arabella McIntyre Brown despre preferințele culturale ale consătenilor ei:

„Acum, că antenele satelit au infestat satul, toată lumea se uită la emisiuni de prost gust gen reality show sau la emisiuni mondene, despre așa zise celebrități – dar acestea sunt la ani lumină de traiul din Măgura, încât par SF față de viața pe care o trăiesc oamenii aici.” (p 204)

Totuși, despre oamenii aceștia autoarea mai scrie că:

„Românii muncesc din greu. O zi de muncă are zece ore și, în afară de o pauză scurtă pe care o iau pentru masa de prânz, nu se opresc. Fumătorii muncesc cu țigările atârnându-le între buze, iar toți iau câte o dușcă de țuică, să prindă putere, în timp ce muncesc. Însă toată lumea amână pentru finalul zilei de muncă datul peste cap al câtorva beri.” (p. 100)

Și mai e ceva care te face să cauți compania acestor oameni.

„Când am fost întrebată de un snob ignorant, plin de el, de ce îmi plac oamenii ăștia <<care nu au educație>>, am răspuns că dacă educația îi face pe oameni să fie orbi în fața adevărului, mai bine mă lipsesc de toți acești profesioniști ai clipitului în gol și rămân cu omenia inteligentă, deschisă, cu inima caldă a acestor săteni de la munte. Zi de zi.” (p. 114)

Interesant este și felul în care autoarea percepe și înțelege obiceiurile locului, cum ar fi nunta, dar cred că cel mai mult mi-au plăcut descrierile naturii din Transilvania. Pasionată de o viață întreagă de plante, păsări și animale, autoare a scris zeci de pagini despre frumusețea locului. Mi-a rămas în minte capitolul „Pajiști, pășuni și fânețe”, în care se vorbește despre viața crescătorilor de animale de la munte, într-o manieră jurnalistică, accentul căzând pe greutățile oamenilor și pe faptul că satele vor fi, în curând, depopulate.

„De la râu la deal”, e capitolul din care aflăm că autoarea și-a moștenit pasiunea pentru plante și animale de la tatăl ei, care scăpase frâiele afacerii familiei și devenise alcoolic, dar care, în vremurile bune, era deosebit de creativ, atras de grădinărit și fotografie. Și despre mama Arabellei, și ea alcoolică, aflăm multe, din carte. Un capitol întreg – printre ultimele din carte, poate și datorită încărcăturii emoționale – îi este dedicat surorii autoarei, Ginny, care a murit de cancer la 56 de ani și care i-a lăsat moștenirea din care și-a putut cumpăra casa de la Măgura.

Pe lângă frumusețea locului și ospitalitatea oamenilor, ritmul vieții din sat a jucat și el un rol important în alegerea Arabellei McIntyre Brown de a se ține în continuare la distanță de confortul civilizației.

„Eu detest și flecăreala și cheltuitul în neștire, dar așa este când trăiești în oraș și într-o societate stăpânită de televizor. Unul dintre beneficiile majore ale faptului că m-am mutat la Măgura este absența totală a oricărei comercializări a sentimentelor. Crăciunul, aici, este încă o sărbătoare sfântă, cu o masă în dimineața zilei de 25 decembrie, prin care se pune capăt postului și cu o slujbă lungă și înghețată, în Ajun.” (p. 166)

Când am întâlnit-o pe Arabella, spunea că și dacă Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, iar acest lucru i-ar putea crea probleme cu șederea în țara noastră, ea nu va părăsi niciodată, din proprie inițiativă și cu inima împăcată, satul Măgura.

„Simt o legătură profundă cu Transilvania și nu-mi doresc să mai plec vreodată de aici. Nu mai am niciun fel de posesii în Marea Britanie, cu excepția legăturilor sentimentale, a prietenilor, a rudelor și a amintirilor – pe care le prețuiesc. Dar această viață din Munții Carpați este simplă, în vreme ce lumea se învârtește nebunește în jur. Aici mi-am găsit pacea.” (p 381)

„Din Liverpool în Carpați” e o carte care te face să te gândești că țara asta merită mai multă atenție decât îi acordăm noi, de obicei.

Editura: ALL