Personajele TIC s-au întors din vacanța de vară și sunt puse pe fapte mari – 20 de spectacole îi așteaptă pe copii, părinți și bunici. Stagiunea s-a deschis weekendul trecut și continuă și în această săptămână cu spectacole pentru întreaga familie, cum ar fi – „Magia ghicitorilor” (3-6), „Ursul păcălit de vulpe” (3-6) sau „O lume de la zero” (0-3).

De asemenea, și în acest sezon, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian (Bd. Octavian Goga nr. 1) ne sprijină cu sala lor de spectacole, unde vor avea loc o serie de reprezentații destinate copiilor cu vârsta peste 6 ani. Ne așteaptă aici Till, din spectacolul omonim, cocoșul năstrușnic din „Punguța cu doi bani”, dar si Aladin și Jack și ale lor aventuri fermecate! Nu există etapă a copilăriei care să nu aibă parte de propria poveste, așa că spectacolele TIC sunt concepute și structurate în funcție de următoarele grupe de vârstă: 0-3 ani (#TICBEBE), 3-6 ani (#TICPITIC), +6 ani (#TICJUNIOR). Ne vedem la teatru!

Aflați mai multe informații despre Teatrul Ion Creangă, spectacole și bilete accesând site-ul Teatruluiwww.teatrulioncreanga.ro!

PROGRAM SEPTEMBRIE 2023

Magia ghicitorilor (3-6 ani)

07.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Magia ghicitorilor

Abracadabra! Ghici ciupercă ce-i? Două universuri diferite – lumea ghicitorilor și lumea trucurilor magice – se intersectează într-un punct: acela al distracției. Rezultatul este un spectacol interactiv și educativ, în care giumbușlucurile alternează cu întrebări care ne hrănesc curiozitatea, ne antrenează logica și ne dezvoltă capacitatea de înțelegere. Pentru că dacă noi, cei din public, nu știm răspunsurile, cei doi maeștri amfitrioni de pe scenă, magicianul și ghicitorul, ne vor provoca să le descoperim împreună!

Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani)
08.09, ora 18:00 & 24.09, ora 11:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Ursul păcălit de vulpe

Un urs flămând întâlnește o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Grămada de pește din jurul acesteia îl face pe urs să poftească la hrana vecinei sale. Însă, o baltă întreagă doar pentru el sună mai bine decât un singur pește. Din gelozie pentru coada frumoasă despre care se vorbește în toată pădurea, vulpea îi plănuiește acestuia o farsă. Despre cum l-a păcălit vulpea pe urs ne va povesti chiar peștele, mărul discordiei. Lăcomia și falsa prietenie îi vor da ursului din poveste o lecție pe care nu o va uita prea curând.

O lume de la zero (0-3 ani)
09.09, ora 18.00, 10.09, ora 11.00,
Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

O lume de la zero

Spectacolul „O lume de la zero” vă propune să asistați la un altfel de început al Universului, un început în care bucuria de a descoperi și joaca au un rol esențial. Din joacă, cele două personaje creează o lume de la zero în care mai târziu apare și omul. Pe scenă, se va contura în fața ochilor celor mici și a celor mari, un univers căruia, an după an, omul îi va descoperi noi și noi  sensuri.

Till (+ 6 ani)
09.09, ora 11:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1) 

TILL

„Till” este o comedie potrivită pentru absolut toți copiii, mai ales pentru aceia care nu au pic de astâmpăr. Un spectacol plin de aventuri fascinante și halucinate, amuzante și coregrafiate. În fond, pentru toate vârstele. Finalul nu va fi lipsit de o morală, el le va da copiilor de gândit și va fi rostit sub forma unei interogații, iar răspunsul le va aparține în totalitate.

Punguța cu doi bani (3-6 ani)

10.09, ora 11.00 (Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

Punguța cu doi bani

Găinile fac ouă, cocoșii fac… galbeni? De obicei nu, să nu dăm cuiva speranțe false. Dar în basmul lui Ion Creangă protagonistul nostru, un cocoș năstrușnic, reușește ca prin minune să se îmbogățească. De fapt, nu e chiar o minune. E o poveste despre determinare și perseverență și capacitatea de a face față tuturor obstacolelor care apar în cale, plină de umor și voie bună și un personaj tare simpatic.

Cei trei purceluși (3-6 ani)
10.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Cei trei purceluși

Când vrei să te apuci de construcția unei căsuțe trebuie să te gândești serios la materialul din care o vei face. Cei trei purceluși se gândesc și ei cam tot atât de serios. Numai că o vor acum, imediat. Dar un lucru bun necesită timp, mai ales când acesta trebuie să reziste împotriva unui lup flămând cu planuri malefice pentru micuții protagoniști. Noroc că din trei purceluși, măcar unul e cu băgare de seamă.

De-a Micul Prinț (4-6 ani)
14.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23) 

De-a Micul Prinț

În dorința de a aduce filosofia Micului Prinț aproape de copiii între 4 și 6 ani, care abia încep să se plimbe din planetă în planetă, echipa Teatrului Ion Creangă pleacă într-o foarte serioasă călătorie de explorare a celebrului text. Alături de micuții spectatori, vom cerceta și ne vom juca, vom pune întrebări și vom crea labirinturi, pentru ca, la final, să putem deosebi un elefant din burta unui șarpe de o pălărie.

Glasul copilăriei (+6 ani)
15.09, ora 18.00,
Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23) 

Glasul copilăriei

O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, puțin mai altfel decât am crede. Spectacolul „Glasul copilăriei” este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin (+ 6 ani)
16.09, ora 11:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1) 

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin

Magie, muzică și umor. O aventură fabuloasă care ne hrănește imaginația. Cu toții avem nevoie de magie și trebuie să știm cum să o folosim încă de mici. Prima lecție pe care o vom deprinde împreună? Să folosim lampa fermecată astfel încât geniul lămpii să ne îndeplinească nu una, nu trei, ci toate dorințele! Spectacolul scoate în evidență esența poveștii lui Aladin pe fundalul extraordinar al poveștilor spuse de Șeherezada de-a lungul celor o mie și una de nopți pe care le petrece în palatul soțului său, sultanul Șehreiar.

Amintiri într-o valiză (2-5 ani)
16.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Amintiri într-o valiză

Cele mai importante lucruri care ne rămân sunt amintirile. De-am fi luați pe sus și duși undeva, valiza noastră de călătorie ar conține doar amintiri. Și ar fi de ajuns. Când dăm de greu, deschidem valiza și scoatem din ea o amintire, fie ea sub forma unui nas de clovn, o cutiuță muzicală sau orice am mai păstrat noi în băgăjelul nostru de-a lungul timpului. Spectacolul „Amintiri într-o valiză” este o frumoasă incursiune prin trecut și o descoperire a vieții de zi cu zi sub o altă formă.

Jack și vrejul de fasole (+5 ani)
17.09, ora 11:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1) 

Jack și vrejul de fasole – Teatrul Ion Creangă

Jack ajunge la capătul răbdării, așa că decide să-și vândă vaca. Doar că această tranzacție îi va aduce mai mult decât și-a închipuit inițial, când boabele de fasole pe care a schimbat văcuța vor deveni puntea către tărâmul de dincolo de nori. Jack pornește pe calea deschisă de vrej, curios și plin de speranță că va găsi ceva uimitor. Haideți să descoperiți alături de el lumea de basm!

Păcală și Tândală (3-6 ani)

17.09, ora 18:00 și 28.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Păcală și Tândală

Unde-s doi frați puterea crește, iar peripețiile par să nu se mai oprească – cel puțin asta se întâmplă în cazul lui Păcală și Tândală. Important este că se au unul pe altul și că împreună vor reuși să treacă prin tot felul de obstacole, unele mai amuzante decât altele și fiecare dintre ele cu lecția sa. Și, chiar dacă finalul întâmplărilor îi așază la casa lor, iar procesul de maturizare pare să se fi împlinit, vom vedea că încă mai este loc de surprize. Oare la ce trăsnăi vom mai asista?

CUTIne (sub 3 ani)
21.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

CUTInE

O cutie poate ascunde orice. În spatele pereților săi se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi… da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE” explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginație.

Mica sirenă (+4 ani)
22.09, ora 18:00, 23.09, ora 11.00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23) 

Mica sirenă

Când muzica se împletește cu o poveste de dragoste, ceea ce urmează se transformă în vis. Un vis construit din decoruri fascinante și personaje impresionante prin prezența lor, scăldate într-o aură de magie – o fiică a apelor, un prinț și tot atâtea creaturi cu puteri fantastice. Un muzical menit să vă facă să vă îndrăgostiți de Ariel, sirena care a înfruntat întreg Universul pentru un OM.

Pernuța somnoroasă (0-3 ani)
23.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23)

Pernuța somnoroasă

Când ești mic, uneori parcă n-ai vrea să te bagi la somnic când ți se spune. Iar când ești mare, tânjești după zilele acelea când puteai să dormi la prânz fără nicio grijă. Dar când ai alături o prietenă de nădejde ca pernuța somnoroasă, o plimbare pe meleagurile lui Moș Ene nu mai sună atât de rău. Pernuța este cel mai bun însoțitor prin tărâmul fără margini al viselor și imaginației, iar alături de ea nici nu mai observi când s-au închis ochișorii și te-a furat somnul.

Fata babei și fata moșului (3-6 ani)
24.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Fata babei și fata moșului

Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă. Dar să nu zăbovim, căci ne așteaptă un drum plin de peripeții și încercări – și un spectacol plin de umor, muzică și dans.

Prostia omenească (+4 ani)
29.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Prostia omenească

Conform unui mare savant, două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească. Și despre univers încă nu e sigur. Spectacolul „Prostia omenească” aduce în lumină această latură nefericită a omului și consecințele ei. Protagonistul poveștii, săturându-se să vadă atâta prostie în propria casă, decide să plece-n lume și dacă o găsi în altă parte prostie mai mare, doar atunci se va mai întoarce. Urmează o serie de dezamăgiri crunte pentru bietul om.

Călătorii prin galaxii (+4 ani)
30.09, ora 11.00,
Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Călătorii prin galaxii

Oamenii au studiat cerul și astrele de foarte multă vreme. Dar astrele se studiază, oare, între ele? Marele Soare și frumoasa Lună se cunosc cu celelalte planete? Ce personalitate are o planetă și cum comunică între ele? Veniți alături de aceste personaje fantastice de dincolo de nori să vedeți un spectacol deosebit, care le va trezi interesul celor mici pentru lumea vastă cuprinsă în bolta cerească.

Povești cu fire (1-4 ani)

30.09, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Povești cu fire

Tot universul este legat prin fire invizibile. Dacă apuci un fir mare și-ncepi să-i urmărești parcursul, vei descoperi nenumărate lumi și posibilități. „Povești cu fire” este călătoria a trei personaje misterioase, fie ele zeițe, zâne sau alte ființe magice, care pornesc pe urmele firelor care ne leagă. Dacă asculți cu atenție povestea firelor, nu se știe ce minuni poți întâlni. Dar tocmai acest caracter enigmatic face ca aventura să fie interesantă.

 

Descoperă mai multe:

www.teatrulioncreanga.ro

→ Facebook.com/TeatrulIonCreanga

→ Instagram.com/TeatrulIonCreanga

→ Youtube.com/TeatrulIonCreanga

→ Casa de Bilete – tel. 0767 934 374

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura