Ce avem de câștigat de pe urma dezordinii

pentru prieteni antifragili

Când am scris subtitlul acestei cronici de carte, corectorul Microsoft Word m-a atenționat că nu există în dicționar cuvântul „antifragil”. E un cuvânt inventat de Nassim Taleb. Cartea despre care voi vorbi pornește de la observația că „robust” nu este antonimul lui „fragil”. Fragilul este cineva care, afectat factorii de stres din exterior, devine mai slab. Robustul rezistă, dar nu devine mai bun. Rămâne la fel, identic. Ca piatra. Atunci cum s-ar numi cineva care devine mai bun și se auto-depășește supus aleatoriului, dezordinii și presiunii? Antifragil! Iată prima metaforă a cărții. Fragilul se diminuează, antifragilul devine mai bun, are de profitat.

„Vântul stinge lumânarea, dar intensifică focul.”

Am citit (aproape) toate cărțile gânditorului Nassim Taleb. I-aș putea spune la fel de bine și filosof, dacă nu ar părea prea pretențios. Dar e filosof! Am scris și pe bookhub.ro despre „Lebăda Neagră” aici. Cartea de față, „Antifragil”, e încununarea operei lui Taleb. Chiar dacă cea mai cunoscută e „Lebăda Neagră”, cea care vorbește despre fenomene extreme imprevizibile (lebedele negre erau metafore ale imposibilului până în momentul în care au fost văzute primele lebede negre), „Antifragil” preia ideile din cărțile precedente și le duce la nivelul următor, care este o filosofie practică, o conduită etică. Cartea „Lebăda Neagră” militează pentru schimbarea întregului arsenal matematic din jurul burselor, responsabile de crash-urile care fac ca atâția oameni să-și piardă pensiile sau economiile. Propune o regândire a matematicii gaussiene care este atât de limitată în a estima pagubele provocate și înlocuirea ei cu o matematică fractalică, mult mai realistă în raport cu magnitudinea erorilor. Pe scurt, conform matematicilor actuale, un crash bursier ar trebui să aibă loc la câteva sute de ani. În practică, el are loc la fiecare 20 de ani. E clar ceva greșit la mijloc! Nu știm să estimăm neprevăzutul.

Cum să iubești stresul și Natura

Observația de bază este că toți suntem foarte concentrați pe efectele negative ale stresului, dar prea puțini pe efectele pozitive. După o perioadă de stres, vine o perioadă prea puțin studiată de recuperare, uneori de-a dreptul euforică. Mecanismul poartă numele de „supracompensare”. Da, greu de pus într-o balanță… Un exemplu interesant este „hormeza”, adică doza de otravă care te face imun. S-a folosit de multe ori de-a lungul timpului, pornind de la observația că o doză mică de otravă te face imun la otrăvire. Ceva rău care te face mai rezistent, mai bun. Antifragil. Mai mult, sistemele sociale au nevoie uneori de tulburări care să le reașeze pe noi baze, mai bune. Demonstrațiile, revoltele, revoluțiile, spre exemplu. Ele previn ca energiile negative să se acumuleze și să izbucnească un război.

După Taleb, nu putem deveni mai buni în lumea solicitantă de azi fără să iubim, într-un fel, stresul, fără să-l integrăm în filosofia noastră de viață. Însă e vorba de stresul acut, cel dur și brusc, nu cel asemănător picăturii chinezești, în doze mici, zilnice, care ne răpune. Taleb ne îndrumă să căutăm stresul acut, urmat de perioade de recuperare. Supracompensarea ne va oferi fericire ori de câte ori am trecut de o perioadă de stres acut.

„Așadar, cum poți fi inovativ? Mai întâi încearcă să intri în bucluc. Vorbesc despre buclucuri serioase, dar nu fatale […] Excesul de energie eliberat de reacția exagerată la obstacole este elementul care inovează!”

Pentru Taleb, Natura e un sistem imens, complex, antifragil. Prin mecanismele evoluției, ea sacrifică indivizii particulari, dar face specia mai rezistentă, mai bună. E cel mai vast sistem pe care îl știm. Ar trebui să privim extrem de atenți la ceea ce face Natura și să luăm aminte. Iar dacă o contrazicem, spune Taleb, ar trebui să avem argumente extrem de solide. Flic-flac-urile noastre intelectuale au zeci ani vechime, natura are miliarde! Cel care propune o modificare a Naturii ar trebui să aducă argumente extrem de solide, nu cel care permite perpetuarea sistemului așa cum e.

„Ceea ce face Mama Natură este riguros până când se dovedește altfel; ceea ce fac oamenii și știința este imperfect până când nu se dovedește contrariul.”

Cum să cunoaștem în condiții de incertitudine

Taleb este un critic pasionat al „raționalismului naiv”. Are un dinte atât împotriva educației, cât și al modelului care descrie că ajungem la inovație pornind de la știința teoretică și urmând rațiunea. Explică pe zeci de pagini că nu educația a adus bogăție, ci invers și că invenții extrem de importante pentru umanitate, motorul, spre exemplu, au pornit mai degrabă din zona încercărilor imaginative și abia apoi a urmat teoria științifică. Metafora preferată aici este „nu învățați păsările să zboare”! Păsările zboară natural, nu în urma unor prelegeri de aeronautică.

Cum să cunoaștem în condiții de incertitudine, în care nu avem un scop anume? Prin bricolaj, inovație și prin folosirea, în momentele decisive, a opțiunilor. E important să fim creativi și să avem opțiuni la îndemână. Să avem mai multe avantaje decât dezavantaje. Iar folosirea opțiunii, adică de a alege stânga sau dreapta, înseamnă rațiune. Opționalitatea oferă rațiune unei astfel de cunoașteri. Cele mai multe tehnologii au venit pe o astfel de cale și nu printr-un proces perfect științific, cu un scop predefinit, teleologic.

Metoda de cunoaștere în condiții de incertitudine asupra căreia insistă Taleb este „încercare și eroare”. Informaticienii o știu ca „trial and error”. Mai mult, Taleb o extinde și spune că America este singura care a integrat cultural această metodă, încurajează încercările, dar este și foarte permisivă cu eșecul, ceea ce îi conferă o forță deosebită. Exact ceea ce remarca Kahneman în „Gândire rapidă, gândire lentă”: antreprenorii care, individual, își riscuri nebunești, dar care, pe ansamblu, reușesc, în pofida multor falimente.

„Iatrogenia”, cuvânt existent în DEX, dar cu alt sens decât cel din cartea lui Taleb, se referă la răul făcut de cel care vindecă. În medicină, e paguba cauzată de intervenția pozitivă. Pornind de la această observație fundamentală, Taleb împarte cunoașterea între „via positiva” și „via negativa”. Altfel spus, confirmarea și infirmarea. Iar infirmarea este mult mai robustă decât confirmarea. Lumea e mult mai permisivă la negare, ea poate dărâma zeci, sute, mii de afirmații. Iar ceea ce ar trebui să conteze mai degrabă nu este opoziția Adevărat/Fals, ci consecințele.

„Știm într-o măsură mult mai mare ceea ce este greșit decât ceea ce este corect sau. Ca să formulez conform clasificării fragil/robust, cunoașterea negativă (ce este greșit, ceea ce nu funcționează) este mai robustă la eroare decât cunoașterea pozitivă (ce este corect, ce nu funcționează). Așadar, cunoașterea crește mai mult prin eliminare decât prin adăugare, dat fiind că ceea ce știm astăzi s-ar putea dovedi greșit, însă ceea ce știm că este greșit nu se poate dovedi corect mai târziu, cel puțin nu prea ușor. Dacă zăresc o lebădă neagră (fără majuscule), pot fi destul de sigur că afirmația Toate lebedele sunt albe este greșită. Însă chiar și dacă n-am văzut niciodată o lebădă neagră, nu pot considera că o asemenea afirmație este adevărată. Să reformulez: din moment ce o observație măruntă poate infirma o afirmație, pe când milioane de observații de-abia dacă o pot confirma, rezultă că infirmarea este mai riguroasă decât confirmarea.”

Voi aminti aici celebra „strategie a halterei”. Media este nu doar banală, cum obișnuim să spunem. Mai mult, ea este supusă la tot felul de previziuni care de care mai riscante. Așa că, ne sfătuiește Taleb, abordați în stilul următor: nu vă gândiți la bară (media), ci la extreme. Dacă aveți o sumă de bani de economisit, puneți 90% în cele mai sigure modalități de economisire cu putință (depozite bancare, spre exemplu) și 10% în cele mai riscante acțiuni la bursă. O astfel de atitudine (un picior pe teren extrem de solid, altul pe teren alunecos) poate avea mult mai mult succes decât atitudinea confortabilă, care se bazează pe riscul mediu. Extrapolați liber, pornind de aici, cât de fructuoasă poate fi strategia halterei aplicată nu doar la investițiile economiilor personale, ci la viața dumneavoastră per ansamblu.

Etica

Totul, la Nassim Taleb, duce spre o filosofie practică, o etică, o conduită în viață. Sfaturile variază de la regimul alimentar la opțiunile politice. Nassim Taleb este, totuși, rezervat, referitor la politică, dar putem trage multe concluzii din ceea ce creionează, de la modul în care critică îndatorarea, atât a indivizilor, cât și a statelor, la elogiul pe care îl aduce Naturii și acțiunilor împotriva ei. Taleb e spumos, se pot extrage mult citate din ceea ce scrie. Uneori nu suntem de acord cu el, dar ne cucerește. Se simte plăcerea de a fi, patima de a trăi cu tot ceea ce are mai provocator viața. Filosofia lui Taleb este o invitație să ne trăim cu intensitate viața, să iubim chiar și aleatoriul ei. Să-l integrăm ca devenire de sine.

Nu încerca să obții opționalitate pe factura altora! Adică asumă-ți propriile riscuri, ne spune Nassim Taleb. Antifragilitatea se obține prin exercitarea opțiunilor, dar riscurile trebuie asumate individual, nu pe spezele altora. Și pune-ți pielea la bătaie! Dar voi lăsa cuvântul lui Taleb, e mult mai fermecător.

„Demnitatea nu valorează nimic până nu o câștigi, până nu ești dispus să plătești un preț pentru ea”

„Dacă îți asumi riscuri și înfrunți soarta cu demnitate, nimic din ceea ce realizezi nu te poate face mic; dacă nu îți asumi riscuri, nimic din ceea ce faci nu îți poate aduce distincții. Când îți asumi riscuri, insultele din partea jumătăților de oameni (oamenii mărunți, aceea care nu riscă nimic) sunt ca un lătrat venit din gâtlejul unor animale ne-umane: nu te poți simți jignit de un câine.”

„Cuvintele sunt primejdioase: aceia care fac postdicții (pentru că se ocupă de vorbărie), par întotdeauna mai deștepți decât aceia care fac predicții.”

„Fraierii încearcă întotdeauna să aibă dreptate, nonfraierii încearcă să scoată un ban.” Sau „Fraierii încearcă să câștige certurile, nonfraierii încearcă să câștige.” Sau „Ca să reformulez și în alte cuvinte: este mai degrabă bine dacă pierzi o ceartă.”

„Nu-ți pune niciodată inamicul într-o situație fără ieșire.”

Dar vă invit să citiți cartea lui Nassim Taleb. Nu trebuie să fiți de acord cu el. Îi găsesc și eu multe petice în construcție. Dar e cuceritor! E unul dintre puținii gânditori contemporani care au curajul să propună o filosofie practică, o viziune unitară, o etică. Și este inspirată de postmodernitate, de evoluționism, de jocul la bursă. Și, ceea ce mi se pare cel mai important la Nassim Taleb, propune o re-evaluare a umanului. Ne arată limitele raționalității sterile, a matematicii prost aplicate, a intervenționismului naiv în științele sociale. Și re-evaluează imaginația și experimentul. Prieteni antifragili, vă invit să-l citiți pe Taleb!

Editura Curtea Veche