Mai sunt puține zile până când începe Gaudeamus 2017, ediție la care mai toate editurile mari vor avea standuri și, dacă veți ajunge, vă veți simți mai ceva ca Alice în Țara Minunilor. Asta dacă nu o să vă speriați de oferta generoasă acestora. Ca să vă puteți orienta mai ușor, vă propunem câteva titluri destinate special cititorilor aflați la vârsta marilor descoperiri. Am ales cărți și pentru copii de cinci ani, dar și pentru copii mai mari. Cu alte cuvinte, am încercat să împăcăm pe mai toți. De asemenea, am selectat titlurile propuse de patru mari edituri, celebre pentru calitatea tipăriturii și veți vedea că au ilustrații superbe, hârtie de calitate, iar redactarea este și e la înălțime.

„Se mută circul înapoi (Antologie de poezii pentru copii)” de Marin Sorescu

O reală surpriză pentru mine antologia de poezii pentru copii de Marin Sorescu. Ediția are ilustrațiile realizate de Ileana Surducan și este îngrijită de Roxana Jeler. Cu adevărat o bucurie pentru cei mici, dar și pentru părinții acestora. Ilustrațiile sunt potrivite vârstei (cartea este recomandată copiilor de peste 7 ani), dar în același timp fac din universul poetic un adevărat laborator al fanteziei copilărești. Regăsim între coperți poezii din „O aripă și-un picior (Despre cum era să zbor)”, Editura Albastros, 1970; „Cocostârcul Gât-Sucit”, Editura Ion Creangă, 1987, „Lulu și Gulu-Gulu”, Editura Creuzet, 1995 și din „Cirip-Ciorap”, Editura Junior Club & Editura Arc, f.a. După cum vă dați seama, sunt poezii scrise în diferite etape ale vieții, ceea ce sporește valoarea intrinsecă a volumului ca atare.

«Blazare

Găina oua iar -/Și-l învelea-n ziar./„Un ou e muncă, dragă,/Nu cumva să se spargă”.//Grivei – știa cuibarul -/Venea, citea ziarul,/Chiar îl mânca – cu ou -/Zicând: „Nimica nou”.»

Poezii jucăușe, cu rime atractive, care atrag copilul în lumea poveștilor și-l determină să mai ceară și alte poezii sau alte povești.

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Colecție: Arthur

Anul apariției: 2016

Nr. pagini: 96

ISBN: 978-606-788-103-5

„Oooooo poveste de iubire” de Victoria Pătrașcu

O splendidă incursiune în universul prieteniei, al purității copilăriei și al generozității. O bucurie să citești celor mici din povestea literei O; o cale foarte ușoară de a le arăta acestora că te poți împrieteni ușor cu literele și că ți le poți face prietene. Desenele sunt realizate de Veronica Neacșu și chiar îi pot ajuta pe cei mici să recunoască literele mai ușor. Te joci învățându-l pe cel mic literele.

O-poveste-de-iubire-de-Victoria-Patrascu-ilustratoare-Veronica-Neacsu-3-870x580

«– Nu aveți nevoie de Ooooo? A întrebat Mo slobozindu-le litera drept în față/

– Wwwwww, wwwww! Au sărit maimuțele speriate. Ne asurzești, amice. „O” nu mai e la moăd. Nu avem nevoie de o literă așa de simplă. Wwww e modernă, e cool. O agățăm de arbori și ne hâțânăm în ea ca într-un leagăn. Ne adăpostim sub ea în anotimpul ploios și mai nou o putem transforma în muscofon. Prinzi două muște cântărețe, le înșurubezi la capetele literei W, o întorci pe dos și distracție maximă. Ai muzică garantat chiar și două săptămâni. Nu vrei și tu un muscofon?»

Editura: Cartier

Colecția: CARTIER Junior

Ilustrații de: Veronica Neacșu

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 36

ISBN: 978-9975-86-225-7

„O vară cu Isidor” de Veronica D. Niculescu

O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pînă atunci al grădinii. Dar ce te faci cînd reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică.

Veronica D. Niculescu este o scriitoare cunoscută pentru sensibilitatea ei și cred că tocmai din acest izvor nesecat de delicatețe s-a născut și prima ei carte scrisă pentru cei mai mici cititori. E o călătorie în universul necuvântătoarelor, al celor care cu care copiii trebuie să se împrietenească. E foarte adevărat, condorul e prea puțin cunoscut copiilor și cred că aici e marele merit al cărții: scriitoarea îi conduce pe copii într-un univers unde poate că altfel n-ar fi pătruns niciodată. Și ce cunoaștere mai frumoasă și mai bună decât cea prin intermediul poveștii ar putea fi?

„Ziua potrivită apăruse destul de repede după ce citisem strigătul de ajutor pe tăbliță. O zi de vineri, când părinții mamei își luaseră liber și se duseseră la un seminar, la Sinaia. La seminar participa mama, era ceva despre jurnalismul pe teme de sănătate, însă a profitat de ocazie și a însoțit-o și tata. Știam că se vor întoarce abia sâmbătă, către prânz.

Vineri dimineața devreme m-am dus la grădina zoologică, înarmată cu tot ce consideram necesar pentru eliberarea condorului. Scule și curaj.

Pe de o parte, a fost foarte simplu tocmai acolo unde mă temeam c-o să fie mai greu.

Pe de altă parte, a fost complicat acolo unde nu prevăzusem nici o problemă.

În primul rând, zăvorul cedase extraordinar de ușor, aproape că îmi alunecase în mâini. O biată clapetă de metal ruginit. Venisem pegătită să trag de sârme, poate să tai gardul, aveam în rucsac un clește, o șurubelniță și-un cuțit. Sunt destul de îndemânatică, sunt convinsă că m-aș fi descurcat. Dar uite că nu întâmpinasem nici cea mai mică piedică.

În al doilea rând, nici un îngrijitor, pe nicăieri. Și nici vizitatori, la ora aceea.

De asta mă temusem cel mai tare. Mă și vedeam alergând cu gluga în cap printre cuști, prinsă de paznici, anchetată într-un birou, ținută acolo până veneau părinții de la Sinaia, dând socoteală pentru fapta comisă, sub o veioză care îmi ardea ochii.

Nu pricepeam cum de nu ne văzuse nimeni pe tot drumul, de la cușcă până la ieșire, nici cum de se deschisese ușița atât de ușor.

Dar piedicile apar întotdeauna în altă parte decât te aștepți.

Asta am învățat eu în ziua eliberării lui Isidor.

Și iată piedica uriașă la care nu mă gândisem o clipă: Isidor nu putea să zboare.

În mintea mea, în toate acele zile care trecuseră de la decizia de a-l salva până la eliberarea, îl văzusem de zeci de ori zburând, înălțându-se de cum făceam o gaură în gardul de sârmă. La asta visasem. De asta mă dusesem acolo.

Nici o clipă nu-mi imaginasem că o s-o ia la fugă ca un curcan, cât era aleea de lungă, dus și întors, incapabil să se desprindă de sol.”

Editura: Polirom

Colecția: Junior

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 224

ISBN: 978-973-46-6869-4

„Sofia şi melcul ei” de Dick King-Smith

Micuță, dar foarte hotărâtă, Sofia este absolut sigură că o să fie o doamnă fermier când o să se facă mare.

Însă deocamdată nu are nici măcar un animal de companie și mai are de aşteptat până când va merge la şcoală, unde cu siguranţă va fi cea mai bună la materia „Cum să devii fermier“. Între timp și-a încropit o fermă în magazia din curtea casei, unde-şi crește turmele de gândaci de lemn, melci și urechelniţe.

Și, deşi iubeşte toate animalele, singurul pe care nu reuşeşte să-l îndrăgească cu niciun chip este poneiul roz de pluș al vecinei sale, Aurora…

Semnate de Dick King-Smith, unul dintre cei mai îndrăgiţi autori pentru copii, cărţile din seria AVENTURILE SOFIEI au devenit povești clasice pentru tinerii cititori din întreaga lume.

sofia2

„Tatăl lui Sofi stătea întins pe parchetul din sufragerie, cu brațele pe lângă corp, holbându-se posomorât în tavan.

Sofi a tras cu ochiul înăuntru.

– Tati? a zis ea.

– Da.

– Te simți bine?

– Nu.

– Ce-ai pățit?

– Mă doare spatele.

– Nici nu mă miră, a zis Sofi. Fiindcă stai pe podeaua aia tare. Dacă voiai să te odihnești, de ce nu te-ai așezat în pat?

Tatăl lui Sofi a oftat.

– Nu mă doare din cauză că stau pe podea. Dimpotrivă, stau pe podea fiindcă mă doare spatele.

– Aha! a făcut Sofi.

A traversat încăperea și s-a oprit, cu picioarele depărtate și cu mâinile în șolduri, privindu-și tatăl îngrijorată și totodată încruntată.

– Ce-ai pățit la spate? L-a întrebat.

– Nu știu, a răspuns tatăl, morocănos. N-am făcut decât să mă aplec să iau un ziar și a trosnit ceva.

– Te-a durut?

– Desigur.

– Acum te mai doare?

– Dacă stau întins și nemișcat, mă simt mai bine.

Se spune că e cel mai bine să stai așa, dar e destul de plictisitor.

Sofi s-a așezat alături de tata, cu brațele întinse pe lângă corp, holbându-se gânditoare la tavan.

– Ai vrea să jucăm un joc? L-a întrebat.

– Nu și dacă trebuie să mă mișc.

– Nu trebuie, l-a liniștit Sofi. Putem să jucăm Cu ochiul meu mic. Nu trebuie decât să-ți miști ochii, așa că n-o să te doară spatele. Dacă jucăm cu Cu ochiul meu mic, nu te vei mai gândi la problema ta.

– De acord, a zis tata. Începe tu.

– Cu ochiul meu mic eu văd un pitic care duce departe undeva ceva ce începe cu litera…. „m”, a zis Sofi.

– Tatăl lui Sofi și-a rotit privirea prin încăperea în mijlocul căreia trona o masă mare.

– Masă, a zis el.

– Nu.

– Margine, a încercat el, uitându-se mai bine la masă.

– Nu.

– Pe pereți se aflau câteva tablouri.

– Mare, a zis el.

– Nu trișa, tată, a zis ea. N-ai cum să vezi marea. E la sute de kilometri distanță.

– Ba da, o văd în tabloul acela.

– Ah, nu. Nu e aia.

– Mă dau bătut.

– Nu poți, a zis Sofi. Nu se poate să renunți. Dar dacă vrei, îți dau un indiciu.

– Atunci, spune-mi,.

– Uită-te spre tavan.

Tatăl lui Sofi s-a uitat în sus.

– Voiai să spui muscă?

– Știam eu că o reușești dacă te străduiești, s-a bucurat Sofi.”