Mătasea sufletului
Niciodată
nu am vorbit cu ea
nici despre dragoste
nici despre moarte
doar gustul perfid
și atingerea mută
alergau printre noi
când cufundați în sine
stăteam culcați alături
trebuie
să privesc înlăuntrul ei
să văd ce poartă
în sine
când dormea
cu gura deschisă
am văzut
și ce
și ce
credeți
că am văzut
mă așteptam
la o ramură
mă așteptam
la o pasăre
mă așteptam
la o casă
lângă o apă mare și liniștită
iar acolo
pe o etajeră de sticlă
am văzut
o pereche
de ciorapi de mătase
O Doamne
îi voi cumpăra acești ciorapi
îi voi cumpăra
dar ce o să apară atunci
pe etajera de sticlă
a micuțului suflet
oare va fi un lucru
care nu poate fi atins
cu nici măcar un deget al visării
(HERMES. CÂINELE ȘI STEAUA, 1957)
Mona Lisa
(…)
iată sunt
eu sunt
înfipt în pardoseală
cu călcâiele vii
Italianca grasă și nu prea frumoasă
își despletește părul pe stânca uscată
retezată de la carnea vieții
răpită de acasă și din istorie
cu urechi groaznice din ceară
sufocată cu o eșarfă de rășină
volumele goale ale trupului ei
sunt așezate pe diamante
între spatele ei negru
și primul arbore a vieții mele
atârnă o sabie
prăpastie topită
(STUDIUL OBIECTULUI – 1961)
Credit foto: Witold Skotnicki – REUTERS
Raport din rai
În rai o săptămână de lucru durează treizeci de ore
salariile sunt mai mari, prețurile scad mereu
munca fizică nu te obosește (ca urmare a gravității
mai mici)
tăiatul lemnelor e cam același lucru cu scrisul la mașină
regimul social este durabil, iar guvernele înțelepte
într-adevăr, în rai este mai bine decât în orice țară
la început trebuia să fie altfel –
sfere luminoase, coruri și trepte ale abstracțiunii
dar nu s-a reușit să fie despărțite exact
trupul de suflet și a ajuns aici
cu o picătură de grăsime, cu un fir de mușchi
trebuia să tragi concluziile
să amesteci grăuntele de absolut cu grăuntele de lut
încă o abatere de la doctrină ultima abatere
doar Ioan a prevăzut: veți reînvia ca trup
Pe Dumnezeu îl văd puțini
El este doar pentru cei cu suflu divin
ceilalți ascultă comunicate despre minuni și potop
cu timpul toți îl vor vedea pe Dumnezeu
când anume… nimeni nu știe
deocamdată sâmbătă la douăsprezece, la prânz
sirenele urlă dulce
și din fabrici ies proletari albaștri
purtându-și stângaci sub braț aripile ca pe niște viori
(INSCRIPȚIE – 1969)
Domnul Cogito depsre întoarcerea în orașul natal
Dacă m-aș întoarce acolo
probabil nu aș găsi
nicio umbră din casa mea
nici din arborii copilăriei
nici cruca cu tăbliță de metal
banca pe care am șoptit jurăminte
castane și sânge
și niciun lucru care este „al nostru”
Tot ce s-a salvat
o placă de piatră
cu un cerc de cretă
stau în mijloc
într-un picior
o clipă înainte de a sări
nu pot crește
deși trec anii
iar pe sus vuiesc
planete și războaie
eu stau în mijloc
nemișcat ca o statuie
într-un singur picior
înainte de saltul în hău
cercul de cretă ruginește
ca sângele bătrân
în jur cresc mușuroaie mici
de cenușă
până la umeri
până la gură
(DOMNUL COGITO – 1974)
Peisaj
Este noapte cu vânt și drumul pustiu
pe care armata ducelui de Parma
a lăsat cadavre de cai
pe muntele golaș lucesc oasele castelului cucerit
de curând
există doar piatră nisip gunoi și vânt fără țel și fără
culoare
Peisajul este animatde luna înfiptă zdravăn în cer
și de câteva umbre murdare în vale
și de spânzurătoarea albă în care atârnă păstăile firave
ale trupurilor cărora vântul le redă viața vântul fără
arbori și fără nori
(ELEGIE LA DESPĂRȚIRE – 1990)
Presupuneri pe tema lui Barabas
Ce s-a întâmplat cu Barabas? Am întrebat nimeni nu știe
eliberat din lanțuri a ieșit în strada albă
putea să o ia la dreapta să meargă înainte sau să o ia
la stânga
să se răsucească pe loc să cânte bucuros ca un cocoș
El Împăratul propriilor mâini și cap
El Suveranul propriei respirații
Întreb pentru că într-un fel am participat la acest caz
Ademenit de mulțime în fața palatului lui Pilat
am strigat
la fel ca alții să fie eliberat Barabas Barabas
Strigau toți dacă eu singur al fi tăcut
s-ar fi întâmplat exact cum avea să se întâmple
Iar Barabas probabil s-a întors la banda lui
În munți ucide fără tăgadă jefuiește de zor
Sau și-a făcut un atelier de olărie
Și mâinile pătate de crimă
le curăță în lutul creației
Este sacagiu văcar cămătar
proprietar de corăbii – pe una dintre ele a călătorit
Pavel către Corinteni
Sau – ceea ce nu poate fi exclus –
A devenit spion apreciat în solda romanilor
Priviți și admirați jocul amețitor al sorții
pentru posibilități putere pentru zâmbetul norocului
Iar Nazarineanul
a rămas singur
fără alternativă
cu cărarea
abruptă
a sângelui
(ELEGIE LA DESPĂRȚIRE – 1990)
Bunica
preasfânta mea bunică
în rochie lungă strânsă pe corp
încheiată
cu un număr mare
de nasturi
ca o orhidee
un arhipeleag
o constelație
stau pe genunchii ei
și ea îmi povestește
universul
de vineri
până duminică
cu urechile ciulite
știau totul
de la ea
nu-mi trădează doar
originea ei
bunica Maria din neamul Balaban
Măria cea Experimentată
nu spune nimic
despre masacrul
Armeniei
despre masacrul turcilor
vrea să-mi cruțe
câțiva ani de iluzie
știe că o să cresc
și o să cunosc singur
fără vorbe magie și plâns
suprafața aspră
și adâncimea
cuvântului
(EPILOGUL FURTUNII – 1998)
Ce mai pot face pentru Dumneata
O mulțime de lucruri
să deschizi fereastra
să aranjezi perna
să torni ceai rece
– asta-i tot
– tot
mult
și puțin totodată
căci trebuie
să le faci cu grijă
și cu simțire
să deschizi fereastra spre toată primăvara
să aranjezi capul după forma pernei
(EPILOGUL FURTUNII – 1998)
***
Poet, eseist, dramaturg, critic de artă, Zbigniew Herbert (1924-1998) este considerat, alături de Wisława Szymborska, Czesław Miłosz sau Tadeusz Różewicz, unul dintre cei mai importanți poeți polonezi ai secolului XX. A debutat în perioada dezghețului stalinist cu volumul Coarda de lumină (1956). A obținut zeci de distincții literare, printre care Premiul Herder (1973) sau Premiul T.S. Eliot (1995). A fost propus pentru Premiul Nobel. A oferit sprijin opoziției poloneze în perioada comunistă, iar la lecturile sale publice audiența era formată din mii de oameni. În 1993, devine membru al Academiei de Arte și Științe din SUA. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi.
Considerat unul dintre marii poeți ai secolului XX, Zbigniew Herbert face parte dintre cei mereu analizați în speranța că îi va putea fi descoperit secretul fluxului subteran de emoție abia bănuit. Poezia lui este o înaintare logică din cuvânt în cuvânt, din piatră în piatră, până într-un loc în care sensul se deschide deodată neașteptat deasupra golului și se oprește ținându-și respirația.
Ana Blandiana
Dincolo de mitul jertfei pe care îl impune arta, poezia lui Herbert dezvăluie revolta împotriva transformării în ruine a valorilor sau a trecerii lor în uitare. Cu precădere, ciclul Domnul Cogitose constituie într-o convingătoare demonstraţie poetică a necesităţii imperativelor morale. Fără memoria semnificaţiilor etice, gesturile şi faptele culturale devin simple elemente decorative. Realitatea capătă sens şi încărcătură emoţională atunci când este trecută prin filtre raţional-morale. Sistemele totalitare, aşa cum rezultă din mai multe versuri, au lovit tocmai în aceste categorii fundamentale ale fiinţei umane.
Herbert este un poet al compătimirii şi al înţelegerii suferinţei umane individuale, şi nu adept al sacrificării individului în numele unor deziderate istorice şi ideologice.
Din această conştiinţă lirică decurge practicarea unei poezii esenţializate, moderne, lipsite de ornamentaţie inutilă, cu un mesaj subtil şi polisemantic, încărcat de idei.
Constantin Geambașu
Labirint cu pereții sparți de Zbigniew Herbert
Editura: Tracus Arte
Traducere din limba polonă, selecție, postfață și tabel cronologic de: Constantin Geambasu
Anul apariției: 2018
Nr. de pagini: 176
ISBN: 978-606-023-003-8
