Polirom anunță câștigătorul Concursului de Debut al editurii, la secțiunea Proză, ediția 2023: Florin Duțu, Chiorpangiu.

Chiorpangiu te poartă cu o nostalgie ușor veselă prin stațiile amintirilor țesute blând în păienjenișul străzilor Brăilei. Ai să afli cum se închide clanța Fierăriei, cu cine coresponda Fănică, cum a ajuns Aurel să colecționeze scrumiere și, mai ales, de ce doar Tanța poate să vadă unele pisici negre.” Florin Duțu

Florin Duțu s-a născut la Brăila în 1974. A absolvit în 1998 cursurile Facultății de Drept – Universitatea din București. Din 1999 este avocat în Baroul București, specializat în contencios fiscal și arbitraj internațional în materia investițiilor străine. În 2016 a absolvit specializarea Piscicultură și Acvacultură din cadrul U.S.A.M.V. București. În ultimii ani a coordonat în cadrul unei multinaționale practica de drept comparat în materie de insolvență/restructurare. A început să scrie pentru că avea povești de împărtășit.

Perioada de înscriere la ediția din acest an a concursului s-a încheiat la data de 1 aprilie 2024, cu 74 de manuscrise participante.

Premiul pentru manuscrisul declarat câștigător constă în publicarea acestuia în cursul acestui an.

Câștigătorii edițiilor anterioare:

  • Alex Olteanu, Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă (2023); Premiul Uniunii Scriitorilor din România, categoria Debut, ediția 2024;
  • Irina Anghel, Banchetul cerșetorilor (2022): Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2023;
  • Teodor L. Nedeianu, Geaca lui Kafka (2021): Premiul Tânărul Scriitorul al anului, Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2021;
  • Ema Stere, Copiii lui Marcel (2020): Premiul Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea Debut, ediția 2021• Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2020, la secțiunea Debut-Proză;
  • Roxana Dumitrache, Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte (2019);
  • Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018): Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, ediția 2019 • Premiul revistei „Observator cultural” pentru Debut, ediția 2019;
  • Alexandru Done, Downshifting (2017): Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2017, secțiunea Debut.
Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura