Când ați simțit ultima oară fluturi în stomac – „Perna cu fluturi” de Doina Popescu & Daniela Ulieriu

Despre iubire/dragoste și miile de feluri manifeste s-a scris și se va mai scrie. Fac parte din firescul uman manifestările de iubire, efuziunile sentimentale, accentele de grotesc date de gelozia scăpată de sub control sau dulcegăriile intens speculate de comercianți cu diverse ocazii. Astăzi e greu să scrii povești de iubire originale întru totul, de aceea atenția s-a mutat în spațiul stilistic și al interpretărilor critice, iar romanele cu astfel de subiect trebuie să treacă prin multe filtre ca să ajungă la cititori. Doina Popescu și Daniela Ulieriu au experiențe personale și profesionale mult prea mari ca să se supună oprobriului public dintr-un capriciu de moment sau doar pentru că toanele de moment nu le-au dat pace. Prietene cu state vechi, cu personalități foarte diferite, dar ambele foarte puternice, cu trasee profesionale destul de diferite, dar care au în comun călătoriile prin toată lumea, cele două scriitoare mai au o carte scrisă la patru mâini, dar aceea e cu un subiect foarte diferit de cel prezent; prima lor carte a fost despre gastronomie. Scrisul la patru mâini cere multă îngăduință, multă intercunoaștere și o (aproape) totală absență a concurenței dintre cele două autoare, altfel diferența de scriitură ar fi atât de evidentă, încât n-am mai putea vorbi despre un roman, ci despre un dialog, un interviu sau schimb epistolar. Perna cu fluturi este un roman construit pe două planuri care se intersectează la un moment dat, dar cele două se împletesc armonios, contribuie la crearea tabloului de ansamblu într-un mod cât se poate de fericit.

Anne și Claudia sunt cele două voci ale romanului; au în comun mama și un trecut care le desparte, dar le și apropie în aceeași măsură. Gândite foarte distinct, cele două destine sunt alcătuite sub ochii cititorului din bucăți de puzzle care par că se potrivesc de la prima încercare. Nimic în plus, nimic în minus, contururi perfecte, ritm interior în conformitate cu personalitatea fiecăruia dintre cele două personaje. Anne este jurnalistă, o franțuzoaică nonconformistă, libertină pe alocuri, cu o minte brici, mare amatoare de tot felul de brânzeturi grație tatălui care se ocupă cu descoperirea de noi compoziții. Claudia lucrează într-o editură și poartă cu ea un stigmat greu de ignorat: este rodul unui viol colectiv și a supraviețuit tocmai pentru ca mama ei n-a vrut să avorteze sub nicio formă; crescută de mătușă, în anii comunismului n-a reușit nicicum să înțeleagă de ce o vină atât de mare să n-ai același nume de familie cu femeia care te crește. Aparent, ai spune că Anne e personajul Danielei Ulieriu și Claudia e al Doinei Popescu, dar de la un punct încolo nu mai ești așa de sigur de atribuire. Chiar dacă structurile de personaj sunt foarte diferite, experiențele de viață se suprapun și adaugă noi și noi detalii, care le apropie, le aduc la origine. Anne și Claudia sunt într-o veșnică căutare, numai că obiectul căutării diferă. Când ajung în posesia lui devine posibilă și întâlnirea dintre ele.

„Abrupt, nişte urlete mă rup din rugăciune. Am ajuns chiar în faţă. O bătrână cu basma, ca o nevastă de mujic, hohoteşte proiectată într-un zid. A fost împinsă cu brutalitate de unul dintre cei doi paznici ai Mormântului. Pentru că e atât de multă lume, în faţa criptei se poate sta doar câteva secunde. Femeia e amărâtă. Cu dublu sens. Curg zdrenţele pe ea. Cine ştie cât s-a chinuit să ajungă aici… Această căutătoare a miracolului la el acasă. Disperată, ar fi vrut să păcălească vigilenţa gărzilor şi să mai intre o dată. Ferocitatea gestului bodyguardului mă bulversează. Mă trezesc doar la ieşirea din biserică. Nu-mi amintesc nimic. Pe jos, sunt ambalaje de biscuiţi şi cutii de Coca-Cola, zero zahăr, zero calorii. Am văzut toate detaliile mizere, dar am ratat esenţialul. Diavolul se ascunde în detalii. Mai intru încă o dată, nu pot să plec în halul ăsta. Ştiu că nu sunt singură, Dumnezeu e acum, aici, cu mine.” (Anne, p.87)

Până aici, nimic despre iubire, nimic despre dragoste. Și atunci de ce am început textul de față cu această idee? După ce-am terminat de citit romanul m-am tot gândit la cum e să scrii la patru mâine, mi-am imaginat schimbul de texte dintre cele două, mi-am proiectat mental un adevărat proces de scriere, pe etape și tot restul și nu mi-am pus nicio clipă problema dacă chiar așa s-a întâmplat sau nu. Asta pentru că firul narativ s-a derulat așa cum trebuie, fără viteze accelerate (nici măcar pe alocuri), fără întreruperi temporare de logică etc. Chiar dacă viețile celor două par a fi total diferite din punctul de vedere al numărului de evenimente (extraordinare), ritmurile le sunt asemănătoare; trăiesc la fel de intens abandonul și, foarte interesant, ambele sunt la fel de indecise când vine vorba să aleagă între iubiți. La prima vedere, niciuna dintre ele nu se pricepe la bărbați și ambele aleg cea mai proastă variantă posibilă dintre cele avute la îndemână. Cu toate acestea, succesiunea de evenimente le favorizează alegerile personale, astfel încât traseele lor profesionale ajung să se împletească cu drumurile personale, până când Bucureștiul devine cel mai potrivit loc din lume pentru a iubi. Surori vitrege, care nu află de existența celeilalte decât foarte târziu, scormonesc prin trecuturile celor dragi, răvășesc și ultimul colț și reușesc să pună cap la cap și cele mai insignifiante informații. Perna cu fluturi e perna cu amintiri, carnetele dosite în fața de pernă cuprind consemnări trunchiate, extrem de subiective și cenzurate despre fapte care au schimbat definitiv destinele a cel puțin trei generații de oameni. Fluturii de pe pernă sunt și fluturii din stomacurile celor două căutătoare.

Între timp, am mai făcut şi imprudenţa de-a publica un articol despre degradarea presei, în Dialoguri culturale, cea mai bine cotată revistă de profil. Efectul a fost devastator. În ediţia electronică, în subsolul textului, s-a dezlănţuit un tsunami de invective la adresa mea. Am fost etichetată pe rând ca fiind ba vândută, ba cumpărată, o „zdreanţă din cloaca celor care îngenunchează ţara unor interese străine”, o „panaramă de pe centura jurnalismului”. După câteva zile însă trendul comentariilor s-a inversat. A rezultat în final o bălăcăreală de o virulenţă fără precedent între europenişti (federalişti, mai ales) şi suveranişti. Redactorul-şef s-a văzut obligat să ia o măsură excepţională: a suspendat orice comentarii sub articolul meu.

Totuşi, în noaptea asta am fost nevoită să ies din casă, fiindcă am rămas fără ţigări. M-am dus la non-stopul din apropiere. La fiecare pas aveam senzaţia că mi se înmoaie genunchii şi că, la pasul următor, mă voi frânge. Vânzătoarea m-a privit într-un fel curios: „Vă supăraţi dacă vă spun ceva?” „Nu”, i-am răspuns, pregătindu-mă să aud ce-i mai rău. „Sigur nu vă supăraţi?” a insistat. Ezitarea ei mi-a amplificat temerea, aşa că i-am confirmat cu jumătate de gură: „Sigur.” „V-aţi pus jerseul pe dos.” Am răsuflat uşurată.

În ciuda efortului, aerul răcoros mi-a făcut bine. Puţinii trecători şi cumpărătorii nocturni păreau liniştiţi, chiar binedispuşi, departe de inflamarea care îmi închipuisem că a cuprins toată lumea. Vecinii de cartier erau mai degrabă în starea de relaxare estivală care precede, însoţeşte sau persistă o vreme după concediul de odihnă. M-am întors revigorată, simţindu-mă în stare să mă interesez în sfârşit la Aurillac dacă Jean Martin mai există. Şi, dacă da, mai locuieşte acolo? (Claudia, pp. 126-127)

Căutări, Prăbușiri și Regăsiri sunt cele trei mari capitole ale romanului, unul mai dens ca celălalt în emoții răscolitoare. E imposibil să nu te revolte reportajul realizat de Anne despre prostituția ca formă de supraviețuire în țara asiatică care a ajuns o destinație turistică foarte populară și printre români; fragmentele de istorie comunistă sunt de-o violență copleșitoare, la fel ca și scena de corrida – un fragment de reportaj realizat după toate canoanele genului. Pe final, rămâi cu impresia că n-ai citit un roman, ci ai văzut un film, filmul vieților lui Anne și Claudia. De asemenea, cititorul rămâne cu impresia că cele două personaje construiesc din destinele lor atât de diferite cea mai frumoasă pledoarie pentru dragoste. Căutăm în celălalt ceea ce noi nu deținem, iar dacă atunci când găsim ne sperie faptul că nu mai avem ce căuta nu e nimic nefiresc în a ne opri pe marginea drumului și a cere timp de reflecție.

Perna cu fluturi e un roman scris de două autoare care au trecut de mult de etapa demonstrațiilor și poate că de aceea cartea se citește dintr-o suflare, într-un ritm asemănător cu cel al romanelor polițiste. Iată că se poate scrie la patru mâini un roman care să nu fie nici jurnal și nici interviu camuflat. Dacă o veți iubi mai mult pe Anne sau, din contra, pe Claudia, rămâne de văzut!

Perna cu fluturi de Doina Popescu & Daniela Ulieriu