„Calul de lut” de Anuradha Roy

Anuradha Roy este o scriitoare indiană, autoare a numeroase romane, finaliste sau câștigătoare de mari premii internaționale. Romanul Calul de lut, publicat în anul 2021, sub numele The Earthspinner, a fost tradus în România anul acesta, la Humanitas Fiction, constituindu-se într-o lectură de mare valoare.

Cartea se caracterizează prin multiperspectivitate, povești în povești, fire narative suprapuse și armonios legate, personaje conturate puternic, aflate într-o continuă luptă a autodescoperirii și a descoperirii lumii din afară, într-o perpetuă introspecție, ceea ce duce la crearea unor situații limită de viață, ajungându-se, uneori, la pierderea de sine și a celorlalți. Acțiunea romanului se desfășoară în două lumi diferite, Anglia și un sătuc indian conservator, tradițional, precum și în planuri temporare distincte, dar care se completează asemenea unui mozaic, prezentul și trecutul, aici și atunci.

În aceeași măsură, romanul cuprinde numeroase simboluri, definite de o continuitate aproape ereditară, paternalistă; cel mai puternic fiind calul de lut, a cărui confecționare capătă dimensiuni dionisiace, inițiatice, accesând un univers al cunoașterii trecutului și prezentului, o constantă a comunității rurale indiene. Simultan, sunt tratate teme grele, precum familia, relațiile interumane, iubirea, moartea, pierderea, dezrădăcinarea, rasismul. Întrepătrunse, aceste mari subiecte ajung să contureze situații de viață în care cititorii se regăsesc, cu care pot empatiza. Dezrădăcinarea, familia și pierderea sunt aduse în atenția cititorului de la început, atunci când Sara, personajul principal, își părăsește locul natal din India pentru a studia în Anglia, cu o bursă. Găsindu-se singură, analizează semnificația lui „acasă” și a lumii pe care a lăsat-o în urma sa și care se va sfărâmița asemenea lutului lucrat neîndemânatic.

Locul de unde vin eu. Am crezut că știu de unde vin, că știu ce înțeles are acasă. Acasă însemna tata, cerându-ne să facem liniște ca să poată asculta scorurile la crichet. Erau sunetele obișnuite ale unei zile de duminică, vocea afectată a crainicului, trompetele disonante ale unei formații de nuntă, mama la mașina de scris în dormitorul ei, țăcănitul tastelor aducând cu o ploaie de pietricele, așa de repede i se mișcau degetele pe ele. O vreme în care Tia și cu mine încă eram apropiate, când orice loc era acasă dacă noi două eram împreună, cu vocile liniștitoare ale părinților noștri ce se certau dintr-o dragoste demult înfiripată.

Plecată departe de casă, pierzându-și tatăl și având restul familiei la mare distanță, personajul feminin suferă și o criză identitară, o metamorfoză a propriului eu, pe care nu îl mai poate defini. Relațiile interumane definesc locul și identitatea personajelor acestui roman și, din acest motiv, degradându-se, se pierde și esența propriei persoane.

La câteva ore după ce a murit tata, mi-am văzut fața reflectată în oglinda crăpată de deasupra unei chiuvete de spital, și câteva dintre crăpăturile oglinzii deveniseră parte din reflexia mea, însă în afară de asta nu păream schimbată. Mi-am atins obrajii ca să mă conving că fața aceea neschimbată era chiar a mea – dacă trupul, inima și mintea ar fi fost una, capul meu ar fi fost craterul unui vulcan și din el s-ar fi revărsat sânge clocotind. Nu aș fi avut ochi să-mi văd reflexia.

Alinarea acestei suferințe se va face prin rememorare, prin întoarcerea în timp și spațiu, prin intermediul amintirilor. Astfel, cititorul este purtat în lumea patriarhală indiană, unde regulile și tradiția dictează viețile oamenilor, în fiecare clipă a lor. Personajul central al acestei lumi este Elango, un iscusit maestru al lutului, care visează un măreț cal de teracotă, parcă ivit din neant, din trecutul antic al omenirii. Obiectivul lui devine acela de a construi un cal ca cel din vis, un obiect măreț și demn de priceperea meșteșugului său. De asemenea, calul de lut trebuia să fie un simbol al împlinirii dragostei pentru Zohra.

Calul era și un semn, și mesager, spunnându-i că Zohra avea să fie a lui, dar că va trebui să trudească, dacă vrea ca acest lucru să se întâmple.

Procesul de creație este unul anevoios, plin de piedici, asemenea pânzei Penelopei, doar aici nu se deșira, ci se construia greu, stagna, suferea, lutul se împotrivea. Însă, avea să apară binele în viața lui Elango, pe neașteptate, în momentul în care găsește un biet cățel, rătăcit. Legătura devine una puternică, definind lumea lui Elango pentru mult timp, până când calul se va fi terminat și distrus, iubirea s-a metamorfozat și urâtul lumii s-a revărsat iarăși peste ei. Chinna, cățelul găsit, aducea cu el o poveste tristă, a crudității umane, dar care leagă universurile romanului.

Olarul rămase multă vreme în picioare, mut de uimirea de a-și vedea creația în forma sa finală. Oare chiar îl făcuse? Îi stătea în putință unei ființe umane să-l plămădească? Înălțându-se din cenușă, cu ochii ațintiți drept în față, de parcă ar putea vedea lucruri dincolo de ce e pământesc, calul pe care-l făurise îi părea o ființă divină. Elango și-a plecat capul în fața lui de parcă ar fi fost un zeu, îi trimise o rugăciune șoptită de recunoștință pentru că ajunsese întreg pe Pământ. Plecă abia după ce întunericul îl învăluise ca un giulgiu.

Întâlnirea dintre cele două lumi se va face spre finalul romanului, atunci când trecutul și prezentul își vor da mâna pentru ultima dată, împăcându-se. Martorul trecerii timpului și a transformării vieților personajelor este același Chinna, ajuns și el la senectute. Supraviețuind răutății umane, miracolului creației, altruismului și trecerii vremurilor, cățelul se așează, la final, liniștit, reamintindu-și, în somn, de cel care i-a oferit o nouă viață.

Calul de lut de Anuradha Roy